15 ani de închisoare pentru sălăjeanul care a ucis un român în Irlanda

Bărbatul din comuna sălăjeană Hida, acuzat de o crimă pe care ar fi comis-o în urmă cu nouă ani, în Irlanda, a fost condamnat, zilele trecute, de către magistraţii Tribunalului Sălaj.

Instanţa l-a găsit vinovat pe Stoica Rostaş de săvârşirea infracţiunii de omor şi i-a aplicat o pedeapsă de 15 ani de închisoare, cu interzicerea mai multor drepturi pe o perioadă de trei ani. De asemenea, a dispus măsura menţinerii arestării preventive a inculpatului.

Judecătorii au mai decis ca Rostaş, acum în vârstă de 36 de ani, să plătească despăgubiri civile în valoare de 10.000 de lei şi daune morale de aceeaşi valoare, mamei celui pe care l-a ucis în 2007, şi câte 50.000 de lei daune morale către cei doi copii ai victimei. El va trebui să suporte şi 40.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Mărul discordiei: un dispozitiv de 10.000 de euro

Stoica Rostaş a fost trimis în judecată în 2012, fiind acuzat de uciderea unui român în Irlanda. Iniţial cazul a fost instrumentat de către autorităţile irlandeze şi preluat, mai apoi, de procurorii sălăjeni. Potrivit oficililor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, “în seara zilei de 13 iulie 2007, în jurul orei 18, partea vătămată Ilie Laurenţiu Duţu, cetăţean român, s-a deplasat împreună cu alţi cetăţeni români şi un cetăţean polonez, în localitatea Malahide, comitatul Dublin, Irlanda, unde au organizat o operaţiune de copiere a cardurilor bancare, skimming, la bancomatul băncii Ulster. Operaţiunea a fost depistată şi întreruptă de trecătorii aflaţi în zona bancomatului, participanţii reuşind să fugă din Malahide. Aceştia au ajuns ulterior, fiecare separat şi pe cont propriu, la un apartament situat la adresa 103 Donaghmore, The Anchorage, Bettystown, comitatul Meath. Aici locuia unul din cetăţenii români, participanţi la operaţiune şi membru important al grupului, inculpatul Rostaş Stoica”.

După ce a ajuns în respectivul apartament, partea vătămată a fost legată cu un cablu de un scaun şi supusă unei agresiuni susţinute, deoarece, în opinia lui Rostaş, aceasta ascunsese dispozitivul de copiere a cardurilor de pe bancomat, skimmer, şi evaluat de inculpat la suma de 10.000 de euro.

L-a lăsat să moară într-o baltă de sânge

“Asupra victimei Ilie Laurenţiu Duţu a avut loc o agresiune susţinută şi violentă, asociată cu tortură, pentru a-l determina să arate locul unde a ascuns dispozitivul. Pe parcursul comiterii acestei agresiuni, inculpatul Stoica Rostaş l-a înjunghiat pe bărbat cu un cuţit în partea inferior-posterioară a piciorului stâng, provocându-i o hemoragie abundentă, fără ca apoi să-i asigure transportul la o unitate medicală în vederea evitării decesului. Inculpatul i-a solicitat victimei plata sumei de 10.000 de euro pentru a-i asigura transportul la un spital”, declara procurorul Pompilia Stana, în 2013, la scurt timp după trimiterea inculpatului în judecată.

Ulterior, după comiterea agresiunii, Rostaş şi ceilalţi martori l-au contactat pe martorul Silviu Cristian Olaru, cetăţean român, prietenul şi colegul de apartament al victimei Ilie Laurenţiu Duţu, şi i-au cerut să-l transporte pe acesta la Spitalul “Doamna Noastră” din localitatea Drogheda, unde a fost constatat decesul victimei.

O vreme, Rostaş a reuşit să se ascundă de oamenii legii, care emiseseră pe numele bărbatului un mandat de arestare europeană pentru infracţiunea de omor calificat. În cele din urmă, el a fost prins prin Interpol.

One Thought to “15 ani de închisoare pentru sălăjeanul care a ucis un român în Irlanda”

  1. Anonim

    SA INCHIDETI PE VIATA PE STOICA ROSTAS ASTA TREBUIE INCHIS PE VIATA SAU TREBUIE IMPUSCAT SAU TREBUIE SPANZURAT

Leave a Comment