100 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

1918 – ANUL ASTRAL AL ROMÂNILOR
27 MARTIE 1918 – 27 MARTIE 2018

Se împlinesc anul acesta 100 de ani de la Marea Unire din 1918, operă a poporului român și a bravilor bărbați pe care i-a dat spațiul carpato-danubiano-pontic civilizației planetare. Întrebarea care se pune este de ce au avut nevoie românii de anul 1918? Pentru că Țările Române au avut marea neșansă istorică să trăiască tot timpul între trei mari puteri, Imperiul Țarist în Răsărit, Imperiul Habsburgic în Vest și cel Otoman în Sud. Cele trei imperii au purtat războaie între ele pe teritoriul românesc, care s-au soldat cu ciopârțiri teritoriale pentru spațiul românesc. A fost mai întâi Diploma Leopoldină din 4 decembrie 1691, prin care împăratul Austriei își arogă de fapt stăpânirea asupra Transilvaniei, recunoscând privilegiile nobilimii ungare, secuiești și patriciatului săsesc. În urma războiului cu Imperiul Otoman din 1699 s-a încheiat pacea de la Karlowitz, prin care Austria anexează Transilvania. Prin Tratatul de pace de la Passarowitz din 10/21 iunie 1718 încheiat între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, Banatul și Oltenia au fost anexate la Imperiul Habsburgic; Oltenia rămâne sub ocupație austriacă până la Tratatul de la Belgrad, 7/18 septembrie 1739. În urma războiului din 1768 dintre Imperiul Țarist și Imperiul Otoman se încheie Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, 10/21 iulie 1774, prin care Austria anexează Bucovina, în urma Convenției de la Constantinopol din 1775.
În urma războiului din 1806-1812 Imperiul Țarist a impus Imperiului Otoman un tratat de pace care s-a încheiat la București, la Hanu lui Manuc, în 28 mai 1812, prin care Basarabia este ruptă din trupul țării și este anexată de Rusia țaristă. Teritoriul dintre Prut și Nistru s-a numit Basarabia după numele lui Basarab I Întemeietorul (1310?-1352), care stăpânește părțile sudice ale Moldovei. Basarabia a cunoscut o intensă politică de rusificare, în 1867 limba română fiind interzisă. Pentru a modifica structura etnică a Basarabiei, autoritățile țariste au procedat la deportarea românilor în Siberia. S-a oferit țăranilor români gratuit pământ și astfel au apărut sate compacte de români în Tianșan, la poalele Hymalaiei și la gurile Amurului în Extremul Orient. Întâlnim și astăzi aici sate care se numesc Românașul și Ciobănașul. În Basarabia au fost colonizați ruși, ucrainieni, germani, găgăuzi, bulgari, evrei, polonezi. Mișcarea națională a populației românești a fost condusă de intelectuali de marcă: Ion Inculeț, Ion Pelivan, Pantelimon Halippa. Ca forme de luptă pentru păstrarea ființei naționale au fost folosite presa (”Basarabia”, ”Cuvânt moldovenesc”), societățile culturale, contactele cu oamenii politici și de cultură din Iași și București. Mișcarea politică națională românească s-a intensificat după revoluția rusă din 1905-1907. Au apărut două curente principale: moderații, conduși de Pavel Dicescu au înființat Societatea pentru Cultura Națională, pledând pentru introducerea limbii române în școlile de stat ca limbă de predare; radicalii, îndeosebi studenții, cereau atât drepturi naționale cât și sociale (acordarea autonomiei Basarabiei, adoptarea unui statut special pentru populația românească, introducerea limbii române în școli și administrație). Ei își exprimau ideile în publicația ”Basarabia” apărută în 1906. Un rol important în încurajarea luptei de eliberare a basarabenilor l-a avut Constantin Stere, profesor la Universitatea din Iași și director al revistei ”Viața românească”.
Acțiunile vizând înfăptuirea României Mari s-au intensificat în 1918, când în Europa Centrală și de sud-est s-au creat o serie de factori favorizanți: afirmarea ideii autodeterminării popoarelor, în urma revoluției bolșevice din Rusia (1917) și a publicării programului de pace al președintelui S.U.A., W. Wilson ”Cele 14 puncte” în Mesajul adresat Congresului, în care punea problema dreptului la autodeterminare al națiunilor, puncte din care redăm două articole.

Art. X

Popoarelor din A-U, al căror loc între națiuni dorim să-l pregătim și să-l asigurăm, trebuie să li se dea cea mai liberă posibilitate de dezvoltare independentă.

Art. XI

România, Serbia și Muntenegru trebuie evacuate, teritoriile ocupate trebuie restituite.
Victoriile militare ale Antanței, izbucnirea revoluțiilor de la Viena și Budapesta (octombrie 1918), eșuarea încercărilor Curții de la Viena de salvare a Imperiului Austro-Ungar (octombrie 1918) când ultimul împărat Carol I a lansat manifestul ”Către popoarele mele credincioase”, în care propunea federalizarea Austro-Ungariei, tentativă eșuată, au fost alți factori favorizanți ai Marii Uniri. Lupta pentru unire s-a bazat și pe intensa propagandă desfășurată în străinătate de Consiliul Național al Unității Românești cu sediul la Paris (lider Traian Vuia); Liga Națională din S.U.A. condusă de Vasile Stoica, Comitetul de Acțiune a Românilor din Italia condus de Simion Mândrescu.
Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu patria mamă. Mișcarea națională s-a coagulat în jurul Partidului Național Moldovenesc, format în aprilie 1917, condus de Vasile Stroescu care milita pentru autonomia Basarabiei, folosirea limbii române în administrație și în școală, libertatea presei. Ideile fundamentale care s-au impus în Basarabia după lovitura de stat bolșevică erau obținerea autonomiei, menținerea ordinii, alegerea unor organe reprezentative ale populației românești, înfăptuirea reformelor economico-sociale. În aprilie 1917 la întrunirea delegaților cooperativelor sătești s-a solicitat autonomia administrativă, religioasă, școlară și economică. În 18 aprilie 1917 s-a ținut la Odesa o mare adunare la care au participat peste 10 000 de militari români, numeroși profesori, preoți și studenți hotărându-se formarea ”cohortelor ostăsești” pentru menținerea ordinii publice tulburată de trupele rusești. În 19 aprilie/2 mai – 20 aprilie/3mai 1917 s-a ținut la Chișinău Congresul preoțimii, care a solicitat formarea unui ”Înalt for cu atribuții legislative și executive”. Dascălii basarabeni cereau introducerea alfabetului latin în școală. Profesorul Ștefan Ciobanu solicită introducerea alfabetului latin: ”Basarabia declară viguros că ea nu-și mai poate învăța copiii săi cu limbă străină, că ea nu-și mai poate asculta slujba divină în altă limbă decât în limba populației ei, că poporul românesc nu mai poate fi batjocorit cu injuria de ”cap de bour”, că vrea să-și aranjeze viața națională așa cum îi dictează trecutul și tradițiile lui seculare”.
Procesul de redeșteptare națională a fost încurajat de diverși factori: rolul mobilizator al gazetei ”Cuvânt moldovenesc” care-i chema pe basarabeni la ”deșteptare din somnul de moarte”, hotărârea voluntarilor ardeleni și bucovineni de a lupta în armata română pentru înfăptuirea Marii Uniri exprimată prin manifestul de la Darnița.
În acest context, la 25 septembrie/8 oct 1917 a avut loc Congresul ostașilor moldoveni, care a proclamat autonomia Basarabiei și a hotărât alegerea unei adunări reprezentative numită Sfătul Țării, având ca președinte pe Ion Inculeț. În decembrie 1917, Sfatul Țării reprezentând structura etnică a provinciei (150 de deputați din care 70% români, 30% minorități), a proclamat Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), președinte Ion Inculeț. Puterea executivă era exercitată de Consiliul Directorilor condus de Petre Erhan. În fața dezordinilor provocate de soldații ruși ce se retrăgeau de pe front, Consiliul Directorilor de la Chișinău a cerut sprijinul guvernului de la Iași. Armata română a intervenit prompt în Basarabia făcând ordine. Ciuma roșie de la Kremlin tare s-a supărat pe România, a confiscat tezaurul după care rupe relațiile diplomatice cu România.
La 24 ianuarie/6 februarie 1918, Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Moldovenești față de Rusia, iar la 27 martie/9 aprilie 1918 a votat unirea cu România (86 de voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abțineri iar 13 deputați au absentat). Declarația de unire a fost prezentată de deputatul Ion Buzdugan și cuprindea bazele pe care se realiza unirea: Sfatul Țării urma să funcționeze până la înfăptuirea reformei agrare; Basarabia își păstra autonomia provincială; drepturile minorităților trebuiau respectate.
Declarația de unire a Basarabiei cu România

În numele poporului Basarabiei Sfatul țării declară:
Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut-Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România.
Din păcate pentru România, acest ”totdeauna” n-a durat decât până în 1940, când în urma Notelor ultimative sovietice din 26 și 28 iunie Basarabia, Bucovina și Ținutul Herța au fost smulse din trupul României.
Această unire, se spune în Declarație, se face pe următoarele baze:
1. Sfatul Țării actual rămâne mai departe pentru rezolvirea și realizarea reformei agrare.
2. Basarabia își păstrează autonomia provincială
3. Competența Sfatului Țării este:
a) Votarea bugetelor locale
b) Controlul tuturor organelor zemstvelor și orașelor
c) Numirea tuturor funcționarilor administrației locale.
4. Recrutarea armatei
5. Legile în vigoare rămân și vor putea fi schimbate de Parlamentul Român
6. Respectarea drepturilor minorităților din Basarabia
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei vor intra în Consiliul de miniștri Român
8. Basarabia va trimite în Parlamentul Român un număr de reprezentanți proporțional cu populația, aleși pe baza votului universal, egal, secret și direct.
9. Toate alegerile din Basarabia se vor face pe baza votului universal, egal, secret și direct.
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, adunărilor și toate libertățile obștei vor fi garantate prin Constituție.
11. Toate călcările de legi făcute din motive politice sunt amnistiate.
În finalul declarației, Ion Buzdugan afirmă că Basarabia se unește ca o fiică cu mama sa România.
La 10/22 decembrie 1918, Sfatul Țării a declarat unirea necondiționată a Basarabiei cu patria-mamă.

Profesor,
Camelia Zaha