Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi să intervină marţi, 18 iulie, la două incendii. Prima solicitare a fost preluată la ora 15, echipajele Detaşamentului Zalău intervenind pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje în apropierea localităţii Zăuan-Băi.
Potrivit primelor cercetări, focul s-a pornit de la o ţigară aprinsă aruncată la întâmplare. Flăcările au mistuit aproximativ 10 tone de plante furajere şi circa 75 mp din acoperişul imobilului, din fericire animalele (10 cai) au fost salvaţi.
O oră mai târziu, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un nou incendiu izbucnit pe un teren situat pe strada Bucureştiului din municipiu, flăcările mistuind circa 150 mp vegetaţie uscată.