10 ani de excelenţă în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor

Misiunea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor – de a proteja sănătatea publică a cetăţenilor României şi a celor europeni, prin siguranţa produselor alimentare şi cea de a apăra sănătatea animalelor din ţara noastră este o misiune importantă, de o responsabilitate extrem de mare.
Succese înregistrate în ultima perioadă în profesia noastră sunt legate de comercializarea pe piaţa Uniunii Europene a cărnii de porc sau a produselor din carne de porc din România, deschiderea exporturilor de animale vii şi produse de origine animală în Republica Populară Chineză, dar şi pentru demersurile confirmate pentru reluarea exportului de ovine şi carne de ovine în Turcia, realizări care aduc beneficii crescătorilor de animale din ţară inclusiv a celor din judeţul nostru.
Activitatea sanitară veterinară din judeţul nostru se bazează pe munca personalului sanitar veterinar din teren şi din laboratorul sanitar veterinar care efectuează analize acreditate în sistemul calităţii, singurele recunoscute ca suport al controlului oficial pe domeniile de competenţă.
În acest scop dispunem de echipamente adecvate şi personal instruit în vederea efectuării determinărilor de laborator, ca urmare a recoltărilor de probe realizate de medicii veterinari oficiali în cadrul controalelor oficiale, precum şi ca urmare a recoltărilor de probe realizate în cadrul programelor de autocontrol de către operatorii din domeniul alimentar.
Expertiza probelor prelevate în cadrul controalelor oficiale se face în baza Programului Naţional de Supraveghere, aprobat anual prin Hotărâre de Guvern, iar matricile şi parametrii ţintă sunt în concordanţă cu cerinţele şi regulamentele Uniunii Europene.
ANSVSA este coordonatorul Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), instrument utilizat de statele membre pentru transmiterea rapidă şi eficientă a informaţiilor între Comisia Europeană, autorităţile de control al alimentelor şi furajelor din statele membre şi diverse organizaţii, ori de câte ori apare o ameninţare la adresa sănătăţii, iar prin punctele de contact de la nivel judeţean sunt luate măsurile legale.
Serviciile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din ţara noastră sunt printre cele mai eficiente din Uniunea Europeană, un partener valoros şi de încredere pentru colegii din întreaga lume. ANSVSA, prin activitatea sa şi specialiştii săi, a reuşit să demonteze toate acuzaţiile nefondate aduse României. Trebuie menţionat aici şi sprijinul acordat de toţi actorii din industria alimentară implicaţi în aceste scandaluri.
Deschiderea noilor pieţe de desfacere, crearea de noi oportunităţi de producţie şi asigurarea competitivităţii companiilor româneşti din domeniul creşterii animalelor şi producţiei de alimente pe pieţele externe constituie premisele dezvoltării României în plan extern la care personalul sanitar veterinar aduce o contribuţie remarcabilă.
Activitatea DSVSA Sălaj respectă în totalitate programele şi procedurile stabilite la nivel naţional iar specialiştii noştri contribuie la obţinerea unor rezultate bune în activitatea de prevenire şi combatere a bolilor la animale şi a transmiterii de boli de la animale la om şi protecţia mediului.
Avem specialişti, avem experienţă, avem dotări, avem voinţă şi responsabilitate pentru a îndeplini toate aceste obiective.
La moment aniversar adresăm felicitări personalului sanitar veterinar şi tuturor colaboratorilor.

DIRECTOR EXECUTIV,
Dr. PETRE FIRICEL

7 Thoughts to “10 ani de excelenţă în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor”

  1. zoly

    10 ani de fraudare a statului impreuna cu Martini

  2. sypos

    eu impreuna cu acesta v-am tras-o, fraierilor ce sunteti

  3. andras H.

    10 ani care am dus bine cu Martin pentru cas si branza

  4. niki lauda

    excelenta nu poate fi vorba

  5. ptr. postacii din dsvsa

    Percheziţii la DSV şi la APIA Suceava pentru fraude cu fonduri europene din subvenţii

  6. szilaghi

    mda, cred ca va taraie fundu si la ce-i de dsv Zalau, la cate nereguli ati facut pentru bani de la Apia cu acordul conducerii.

  7. Anonim

    DSV Salaj -mezeluri mucegaite si stese de vanzatoare ,carne cu miros de urina in supermaket,paine care nu prea vede faina de emulgatori si agenti de conservare,abatoare infecte sub directa obladuire a celor in masura sa asigure siguranta alimentara a cetatenilor,TICALOSI care nu au frica de nimic.

Leave a Comment