Duminică, 1 Decembrie 2013, zi istorică şi memorabilă pentru noi, s-au împlinit 95 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, când, la Alba Iulia, s-au unit Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul cu România, realizându-se cel mai mare vis al românilor: întregirea ţării, prin exercitarea dreptului la autodeterminare. Acest fapt se constituie într-o mare izbândă a neamului românesc şi toţi cei care şi-au adus contribuţia la ea (foarte mulţi dintre ei anonimi), sub diferite forme şi în multiple planuri, sunt EROI ai României ! Tot la 1 Decembrie, de 23 de ani, România îşi serbează Ziua Naţională, conform Legii nr.10 din 31 iulie1990 şi a Constituţiei din 1991.
În acest context, precum în ultimii ani, după frumoasa prăznuire a Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat – Ocrotitorul României, într-un splendid sfârşit de toamnă târzie, cu mult soare şi voie bună, sute de şimleuani şi nu numai – purtând cocarde şi steguleţe tricolore româneşti – au sărbătorit Ziua de 1 Decembrie cu mare fast, cinstindu-şi cu gratitudine eroii şi toţi înaintaşii. Astfel, în jurul Troiţei din faţa Bisericii Ortodoxe nr.1 şi a Parcului Central al oraşului, într-o zonă frumos reamenajată, s-au desfăşurat activităţile de sărbătorire a acestui eveniment important din istoria şi din viaţa tuturor românilor. Impresionanta manifestaţie a fost deschisă de ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului şi de col. Lucian Hudrea – şeful de stat major al Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, care au salutat Drapelul de Luptă şi Garda de Onoare formată din militari ai Garnizoanei Şimleu, iar solista de muzică populară Vlăduţa Lupău a intonat Imnul de Stat al României. Un sobor de preoţi, reprezentând Biserica Ortodoxă şi pe cea Greco-Catolică a oficiat serviciul religios, iar cei care au depus coroane de flori, au fost: Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silvaniei, Unităţile militare din Garnizoana Şimleu, Poliţia oraşului şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Cadrele militare în rezervă şi în retragere, Uniunea Social Liberală, Partidul Democrat Liberal şi Cabinetul parlamentar Lucian Bode, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România şi Biroul senatorial, Biserica Ortodoxă şi Vicariatul Greco-Catolic, CN „Simion Bărnuţiu”, CNT „Iuliu Maniu”, LT „Ioan Ossian”, Şcolile gimnaziale din Şimleu, Grupul de firme „SIMEX”, Finanţele Publice Şimleu, Banca Comercială Română – agenţia Şimleu, Spitalul Orăşenesc „Dr.Ioan Puşcaş” şi Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Şimleu. Au vorbit, apoi, despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi despre Ziua Naţională a României, domnii: prof. Dumitru Corbeanu – pensionar, ing.Lucian Bode – deputat în Parlamentul României şi ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei.
Elevi de la şcolile „Silvania” şi „Horea”, de la CN „Simion Bărnuţiu”, precum şi enoriaşi de la Biserica Ortodoxă nr.2, reuniţi într-un cor reprezentativ, sub conducerea prof. Traian Albu şi în acompaniamentul orchestral al cantautorului Petre Gliguţa, au prezentat un program artistic tematic, cu pilduitoare recitări şi cântece patriotice. Solemnităţile în aer liber s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, în aplauzele însufleţitoare ale întregii asistenţe.
Activităţile au continuat la Casa Orăşenească de Cultură cu vernisajul expoziţiei de pictură „Lumină şi culoare” – 15 tablouri ale pictorului Dumitru Costălaş, expoziţie evidenţiată de: ec. Dorel Cherecheş – directorul Centrului Cultural Şimleu, prof. Dumitru Corbeanu – pensionar şi autorul tablourilor de o valoroasă estetică, apreciate de vizitatori. A urmat, apoi, impresionantul spectacol cultural-artistic „ Din inimă pentru Şimleu, din suflet pentru România”, în organizarea Primăriei şi a Centrului Cultural din Şimleu Silvaniei. Înaintea începerii spectacolului, după intonarea Imnului de Stat al României (de aceeaşi Vlăduţa Lupău), ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş a prezentat mesajul Instituţiei Primarului, privind semnificaţia şi importanţa datei de 1 Decembrie, prin prisma Marii Uniri din 1918 şi a Zilei Naţionale a României. Apoi, a conferit placheta omagială „Respect pentru Şimleu”, cu elogiile de rigoare, următorilor cetăţeni ai oraşului: prof. Traian Albu – pentru implicarea în desfăşurarea evenimentelor din istoria neamului românesc; prof. Alina Sanda Brăban – implicarea deosebită în realizarea de proiecte educaţionale şi traducerea acestora în fapte; ofiţer de poliţie(r) Ioan Vasile Bulgărean – creaţie literară; pictor Dumitru Costălaş – activitatea desfăşurată în domeniul culturii şi artei; tehnician maseur Dobai Zoltan – omul de suflet al galeriei activităţilor sportive; ing. Fekete Szabo Andras – activitatea desfăşurată în domeniul politico-administrativ; student Cristian Mihai Lazăr – secţia tineri de viitor ai urbei şimleuane; dr. Teodora Mirică – iniţierea şi implicarea în proiectul de reabilitare a vechii policlinici; registrator medical Gheorghe Mureşan – creaţie literară; jurnalist Nagy Richard – realizarea proiectului „Meet my city”(Să-mi cunoşti oraşul) şi prof. Marin Ştefan – activitatea desfăşurată în domeniul mediatizării oraşului şi a vieţii cotidiene din Şimleu Silvaniei.
Protagoniştii spectacolului ce a urmat, au fost: Vlăduţa Lupău, Cornelia Neaga, Ansamblul folcloric „Barcăul” al Clubului Copiilor Şimleu Silvaniei (cu un emoţionant program tematic „regizat” de profesorii Cornelia şi Gavril Neaga, când – pe scenă – au urcat „mesagerii” Basarabiei, Bucovinei şi Ardealului !!), elevi ai Şcolii „Silvania”, Denisa Crişan, Sandy şi Raul Prian, fiecare încântând publicul prin talentul său artistic, în ceea ce priveşte: recitările patriotice, cântecele şi dansurile populare, ansamblul sportiv cu cercuri tricolore şi muzica uşoară.
De remarcat că, Biblioteca Orăşenească a amenajat o expoziţie de carte şi de documente despre Marea Unire în secţiile de copii şi de adulţi, iar Primăria şi Centrul Cultural au organizat şi concursul de tenis de masă „Cupa 1 Decembrie”, cu 30 de participanţi, cei mai buni fiind: Daria Blaga şi Andrei Oprea – ambii de la Şcoala „Silvania”(categoria până la 14 ani), Răzvan Chiş – CN „Simion Bărnuţiu”(15-18 ani) şi Mircea Blaga – Ocolul Silvic Şimleu Silvaniei (peste 18 ani).
Aşadar, acestea au fost principalele activităţi de sărbătorire a Zilei de 1 Decembrie în urbea de la poalele Măgurii Şimleului, spre cinstea organizatorilor, a protagoniştilor şi a celor care au asistat la ele.
Bunul Dumnezeu să binecuvânteze România! La mulţi ani!
Prof. Marin ŞTEFAN