Ziua Națională, între gândul bun și cel paranoid

Gest incalificabil al diplomației ungare, în cea mai mare zi de sărbătoare a românilor, Ziua Națională. Venită în noianul de nefăcute de care oricum avem parte, cele autohtone de la cel mai înalt nivel, ordinul incalificabil, cel puțin din vedere diplomatic, al ministrului maghiar de externe, a lăsat mute autoritățile române, la ceas de sărbătoare. Mute nu doar de uimire ci și ulterior, de… mister; pentru că lipsa de reacție a fost și de această dată la ea acasă și nimeni nu a dat cu vreo declarație nicăieri, pe la ăștia mari ai noștri. Desigur, mulți spun că tăcerea și ignoranța dor cel mai tare, însă de această dată tăcerea oficialilor români chiar nu a fost de aur – opinia mea.

S-a gândit de cu seară sinistrul de externe din poveste, și a trimis, cu o falcă în cer și una plină cu pământ, către toată suflarea diplomatică, un ordin. Mai precis, o interdicție – nici măcar o sugestie mascată, așa cum se face în orice diplomație sănătoasă la cap –, tuturor reprezentanților subordonați, interdicție de participare la orice eveniment, dineu etc, la misiunile diplomatice românești din lume, cu prilejul Zilei Naționale a României. Nu se știe în mod oficial dacă au fost invocate și blesteme pentru cei neascultători de astfel de dispoziții. Un ordin dacă nu stupid, cu siguranță inadmisibil din partea unui înalt oficial, jignitor la adresa a milioane de români, dar și maghiari care au simțit și trăit în conformitate cu locul în care, fizic cel puțin, se bucură de viață – ROMÂNIA.

Gestul ministrului maghiar de externe rămâne însă unul fâsâit, asta dacă aștepta niște like-uri pe facebook, ca tot omul, ori vreun efect tsunami al interdicției emise. Nu îl durea pe el în mod necesar ce fac câțiva ambasadori maghiari prin lume, bătaia a fost mai lungă, gen bate ambasadele să priceapă cetățenii. Rezultat neconform cu așteptările dumisale, pentru că, atât la Zalău cât și în alte orașe în care trăiesc mulți cetățeni de etnie maghiară, oamenii – fie ei români sau cetățeni de etnie maghiară – s-au bucurat laolaltă de această sărbătoare și au participat la festivități cu mic cu mare, fără să știe sau să ia în calcul interdicția cu bătaie lungă a acestui oficial cu comportament care lasă mult de dorit. Prin urmare, și pe români și pe maghiari i-a durut fix în paișpe’ de ordinul măgăresc al înaltului oficial, și, prin participarea la festivități, mese, petreceri ori dineuri mai pompoase, aceștia i-au dat una peste nas (ori peste bot, care-cum a nimerit) acestui oficial care a făcut cel mai incalificabil gest față de țara noastră, față de istoria acestui neam, față de sacrificiul suprem al celor cărora cei care astăzi respirăm aer românesc, le datorăm totul. Pun însă pariu că și pe la ambasadele României din lume, oamenii s-au simțit bine chiar dacă nu toți diplomații maghiari au onorat invitațiile. Nu mai e cazul să adaug faptul că si reprezentanții UDMR Sălaj au participat la toate festivitățile ce au avut loc în județ și Zalău.

Dacă ministrul de externe al Ungariei nu știe sau se face că nu știe că maghiarii iubesc România – cei mai mulți dintre ei -, dacă ignoră, lovit de amnezie, faptul că acestor cetățeni le sunt respectate cu strictețe toate drepturile și că aceștia se bucură de o viață normală și frumoasă, dacă acest om cu vădite accente iresponsabile nu ia în calcul zecile de mii de familii româno-maghiare căsătorii sau relații întemeiate pe respect și iubire, ori îi ignoră inclusiv pe copiii acestor familii, este problema de sănătate a dânsului. Dar dacă se folosește de o funcție uriașă pentru acest lucru, atunci avem o problemă. Gestul său, îl numesc iresponsabil și hidos, a avut zero efect scontat și a demonstrat o dată în plus că socoteala de la Budapesta nu se potrivește niciodată cu cea de la Zalău, Târgu Mureș ori Covasna. Cetățenii de etnie maghiară locuiesc, muncesc, iubesc, își trăiesc așadar, singura viață pe care o au, aici, pentru că iubesc acest loc, sunt atașați de el, legați de el, și nimeni, din câte știm, nu-i ține cu forța. Ungaria e la 100 de kilometri depărtare și dacă ar fi ceva într-atât de neiubit aici, ar pleca, cu siguranță, acolo. Cui folosesc aceste declarații de la cel mai înalt nivel? Palma – dacă a fost cumva luată în calcul, sigur nu o luăm noi, și nici cetățenii maghiari care trăiesc alături de noi. Whatever, cum zice americanul. Câinii latră, caravana trece.

Lăsând la o parte oamenii mici și revenind acasă, la poalele Meseșului parada militară și evenimentele – așa cum au fost ele – au decurs pașnic (cu un mic accident nefericit și penibil prin momentul ales, provocat de un cetățean în miezul defilării de la Zalău) și nu au răcit, indiferent cât de frig a fost afară, relațiile dintre românii și maghiarii sălăjeni. Știu sigur că nici prin alte orașe nu s-a întîmplat acest lucru.

Am avut un dispozitiv de pază exagerat, inutil și enervant, ajuns la Zalău pe calea vântului de la București, acolo unde paranoia a lovit, se pare, și mai rău, dispozitiv care avea grijă să îngrămădească după gardurile metalice bunicii și preșcolarii, în timp ce – de exemplu – omul nostru supărat pe toți și toate, urla din toți plămânii tot soiul de jigniri la adresa oficialităților sălăjene. Bile negre adăugăm și pentru lipsa elementelor specifice unei parade militare, printr-un ordin pentru care n-am primit din partea MApN nicio explicație credibilă, dispozitivul de securitate excesiv de zelos și oficierea religioasă prea lungă a reprezentanților bisericii la monumentul Sfinxului de la Bădăcin, având în vedere frigul care ne-a însoțit pe tot parcursul zilei. Cu toate neajunsurile de mai sus, defilarea de la Zalău a fost până la urmă o reușită. Atât cât putem să numim, în Sălaj, ceva ca fiind “reușit”.

Sănătoși să fim, și, dacă putem și nu ne e foarte greu, să fim mereu recunoscători celor care au înfăptuit unitatea neamului românesc și ne-au lăsat moștenire o țară cu adevărat unită și puternică. O țară pe care, din păcate, unii uită să o păstreze nu doar unită, ci și întreagă și prosperă. Iar domnului ministru maghiar (nu știu cum se numește și nici nu caut pe wikipedia) îi spunem că, noi, românii, am petrecut frumos, am fost la paradă, am mâncat, am băut, ne-am distrat și am sărbătorit împreună cu soții, soțiile, prietenii ori colegii de etnie maghiară, cu mare bucurie, Ziua Națională a României. Iar anul viitor vom face la fel, dacă nu chiar mai bine decât am făcut-o în acest an.