Zâmbetul ascuns

Îmi aduc aminte de vorbele unui excelent medic dentist zălăuan care spunea la un eveniment, revoltat pe bună dreptate, că statul ăsta al nostru este de o parșivenie cum rar întâlnești în lume. Referindu-se la faptul că statul român alocă, din tot ceea ce înseamnă bani pentru sănătate, un procent amărât și cariat de “ZERO virgulă nu știu cât” serviciilor medicale dentare, reputatul medic sălăjean spunea că, în fața altor state europene, zâmbetul nostru este unul dezolant. Oricum l-ai întoarce, ca efect cel puțin, zero tot zero e, indiferent ce ar fi după virgulă.

Zero e zero, și mai rău te faci de rușine dacă arunci, ca la câinii comunitari, un procent penibil în fața unei virgule și mai penibile, acestei categorii de servicii medicale în fața cărora statele europene se închină și fac temenele.

Deci, nu sunt bani pentru dinții lipsă ai românilor, pentru plombele sărite fie din cauza unei alimentații care, cu toții știm că este așa cum este, fie, după caz, sărite din cauza gropilor și craterelor în care dăm cu mașina, sistematic, pe străzile mâncate de timpuri și lucrări de doi bani, de pe cuprinsul județului.

Șefa Casei de Sănătate sălăjene spunea și ea, dezamăgită, că e bine că… este și atât, pentru că au fost ani în care nu s-a alocat niciun leu pentru această ramură față de care țări sănătoase la cap și cu toți dinții în gură, fac un adevărat cult.

Ce e mai trist, mai grav în același timp, decât să vezi un om cu o dantură neîngrijită? Asta după episoadele atât de des întâlnite în zalău, în magazine, microbuze aproape oriunde, oameni care sunt certați cu apa și săpunul și care literalmente produc dezgust pe o rază mare de acțiune atunci când se află în mișcare. Desigur, nu toți ne-am născut cu zâmbete à la Angela Similea sau Brad Pitt, dar asta nu înseamnă că nu putem avea grijă astfel încât să nu rămânem fără măsele, fără dinți și mai ales să ne găsim sub riscul de a ne alege cu boli grave tocmai din aceste cauze. Puțini știu că o dantură precară poate cauza boli nu doar la nivelul aparatului bucal și nu înseamnă doar o anumită greutate de a mesteca alimentele ori un aspect estetic nedorit. Problemele dentare pot cauza afecțiuni grave la nivelul inimii, la nivel laringian, digestiv, boli de stomac, infecții și o grămadă de complicații care survin în urma unor neajunsuri sau probleme de dentiție.

Dar… ce să faci la noi, când mai ales cei trecuți de o anumită vârstă, care își chibzuiesc și ultimul bănuț pentru hrană, medicamente, factura la gaz sau banii de lemne, nici în vis nu pot accesa serviciile unui medic dentist? Unde să-i trimitem pe bătrânii noștri, astfel încât să nu-i jupuim de vii atunci când le spunem cât costă o plombă, o lucrare de protetică, o extracție sau o proteză dentară care să le ofere un confort și posibilitatea de a mânca așa cum mănâncă un om cât de cât sănătos la măsele?

Să-i scutim de gestul de a-și mai acoperi gura cu palma sau cu colțul baticului, jenați de faptul că timpul și viața i-a lăsat fără dinți… Câți dintre ei pot beneficia de aceste servicii medicale în condițiile în care statul ăsta zâmbește fals, dă din gură și ne dă și nouă în gură, vorba aceea, uitând să aloce bani serioși pentru sănătate în general și pentru stomatologie, în special?

Nici pe la orașe situația nu are o respirație foarte mentolată… Suntem codașii Europei la igiena dentară, la mersul la medicul dentist, la îngrijirea danturii. Și nu, nu e vorba mereu de lene, de frică sau de comoditate, cel puțin nu acesta este motivul principal pentru care românii stau prost cu dantura. Ci costurile pe care mulți nu și le pot permite, lipsa totală a unui sprijin din partea statului, mai ales pentru persoanele aflate sub risc social, zero implicare din partea autorităților, lipsa inițiativei legislative din partea celor pe care i-am ales și multe alte neajunsuri. Nu e de zâmbit, mai ales că nici nu prea avem cu ce. Lenea are și ea un cuvânt de spus, nu are sens să ne ascundem după deget.

Mulți dintre românii se spălă pe dinţi cam o dată la trei zile şi folosesc o singură periuţă câte un an şi jumătate. Aşa se face că în 2019, încă suntem de râsul lumii la consumul de produse de îngrijire a dinţilor. Studiile arată că în medie, un român consumă un tub şi jumătate de pastă de dinţi într-un an. E drept se observă o evoluţie faţă de anul 2012 când media naţională era de un tub de pastă de dinţi pe an. Asta în timp ce europenii, pe lângă o medie de patru flacoane de pastă pe an, folosesc frecvent şi aţă dentară sau apă de gură.

În schimb, reclamele la astfel de produse abundă în spațiul media, întrecându-se în penibil și dezgustător, fără a lansa un mesaj facil și sănătos, care să îndemne într-adevăr la o mai mare rigoare în privința acestui tip de igienă. Chiar dacă pe hârtie, românii care sunt asiguraţi la Sănătate au dreptul la consultaţii gratuite (un soi de praf în ochi și prosteală penibilă, de care doar statul roman este capabil) fondurile pe care le primesc dentiștii de la stat sunt în jur de 1.300 de lei pe lună, ceea ce înseamnă opt – zece consultaţii gratuite. Adică, așa cum anunțam la începutul editorialului, un fel de zero cu virgulă după el.