Zălăuanul în “treling” şi concertul “sinfonic”

Un eveniment cultural bun însă nu ieşit din comun, menit să împăieze, de uimire, suflarea culturală zălăuană, s-a produs joi în clădirea Transilvania. Aşteptând autobuzul într-una din zile, doi tineri îşi dădeau ghionturi în faţa unui afiş: „Ia uite bă, cocert simfonic! Hai şi noi!” Nimic rău în a vedea doi tineri care vor să meargă – am presupus eu- la un concert. Dar am prevăzut imediat ceea ce aveam să văd în sala, câteva zile mai târziu, sub forma unor cazuri izolate, ce-i drept dar suficiente cât să strice atmosfera unui astfel de eveniment.

Neavând nimic care să pară adus din vreo galaxie vecină, concertul în cauză a fost gâdilat de o parte a presei (noi am evitat gratulaţiile inutile şi o să vă spun spre final de ce) ca fiind ceva ce nu s-a mai pomenit şi nu s-a mai văzut pe faţa Pământului. Nu înţeleg de ce un eveniment care trebuie să facă parte dintr-o binemeritată regulă într-o capitală judeţeană, este privit cu ochii cât cepele iar ţânţarul este făcut pe loc armăsar când, sincer, a fost vorba de un concert simfonic şi nu de vreo teleportare live, de pe Platoul de marmură pe Meseş. Publicul prezent a lăsat şi acesta, de dorit. Trăncăneala a fost şi ea prezentă, multe dintre reprezentantele sexului frumos vorbind încontinuu pe tot parcursul reprezentaţiei. Ei, nu vă imaginaţi că bărbaţii ar fi mai prejos: trăncăneau febril doi masculi prin rândurile din spate, încât am fost ferm convins că şi cei din rândul 4 prinseseră ideea discuţiei.

Nu vreau să-i critic pe oamenii care au venit îmbrăcaţi la acest eveniment total inadecvat – motivele pot fi de multe ori obiective şi oamenii care procedează în acest fel nu sunt, în toate cazurile, de condamnat. Este însă un obicei în Zalău, urât ce-i drept, pentru mulţi. Îmbrăcăminte total nepotrivită anumitor evenimente culturale care impun totuşi o ţinută ceva mai sobră, în afara hanoracului cu glugă şi al pantalonilor de trening, dar mă rog, aceasta este o altă poveste şi are rădăcini adânci în multe lucruri – educaţie, nivel intelectual, respectul pentru actul cultural, posibilităţile financiare (limitate, uneori) etc. Dar dacă tot decizi să-ţi utilizezi timpul mergând la un concert simfonic, chit că poate tu nu ai nicio treabă cu acest gen şi nici măcar nu îl înţelegi la adevărata valoare (cum se întâmplă în multe cazuri) e bine să te aliniezi în rand cu cei care ştiu, totuşi, cu ce se mănâncă un astfel de spectacol şi respectă, pe cale de consecinţă, un minimum de reguli absolut obligatorii, din care amintim: nu vii la concert dacă tocmai te-a buşit vreo laringită asociată cu tuse productivă, manifestată de 20 de ori în două minute.

Nu iei cu tine chipsuri, floricele, napolitane, pungi foşnitoare, celofane, nu sugi din petul de suc până îl deformezi. Nu cauţi prin căptuşeala genţii şi nu întrebi tot familionul dacă dorește o ciocolăţică după care în mod inevitabil să întrebi dacă cineva doreşte apă şi dacă cineva mai vrea ciocolăţică după ce a băut apă. Nu te apuci de bârfit, de povestit, nu-ţi aduci aminte de şedinţa de bloc, facturi, sau de colacul de la wc care a pocnit şi trebuie înlocuit cu altul. Nu cauţi cu privirea eventuale cunoştinţe, colegi, şefi- ţine cont că poate persoana pe care o detectezi pe unul din scaune, poate chiar nu are chef să te vadă sau să-ţi facă semn de salut, cu mâna.

Având în vedere unele cazuri -izolate ce-i drept- se impune reamintirea unei reguli, pentru cei care se simt cu musca pe căciulă: nu vii la un eveniment cultural fără să-ţi faci un duş în prealabil şi fără să foloseşti un produs care să atenueze efectele transpiraţiei, mai ales dacă ştii că ai probleme majore. În fine, nu comentezi actul cultural în timpul reprezentaţiei, nu aplauzi aiurea, nu-ţi dai cu părerea cu sonorul la maximum. De ce am spus lucruri pe care sunt convins că cei mai mulţi le ştiaţi şi le respectaţi? Pentru că unii zălăuani nu le cunosc, lor mă adresez. Dincolo de cei care încalcă aceste norme elementare de prezentare şi participare la un eveniment cultural, revin la propaganda de dimensiuni astronomice, făcută acestui eveniment, înainte şi după.

Oameni buni, trăim într-o reşedinţă de judeţ! Ce Dumnezeu ne închinăm şi ne mirăm atât când avem parte de ceva atât de firesc? Avem dreptul la evenimente culturale de acest gen cel puţin o dată pe săptămână! Avem nevoie de spectacole de toate genurile, de evenimente, de concerte şi de piese de teatru, de spectacole pentru copii etc. Unde sunt aceste evenimente? Am văzut, pe la gale, tone de diplome, medalii şi vaze de sticlă pentru activitatea culturală judeţeană; s-a pierdut sensul unei decoraţii, însemnătatea ei, premiem la kilogram tot ce ne iese în cale. Dacă noi am ajuns să tratăm un concert simfonic, şi acela nu foarte de top, cu o uimire şi o plecăciune demnă de sosirea Papei de la Roma în Zalău, atunci este clar că suntem într-adevăr un judeţ în care cultura se dă cu ţârâita, iar Zalăul este o reşedinţă de judeţ în care din punct de vedere cultural nu se întâmplă nimic notabil iar dacă se întâmplă, este de trei ori pe an.

Lăsând la o parte o expoziţie, un vernisaj, o lansare de carte unde, hai să fim realişti, interesul este sub aşteptări, adevăratele spectacole de muzică clasică, muzică pop, teatru sau orice alt eveniment cultural de anvergură, lipsesc. De ce nu laud excesiv acest demers cultural „unicat şi fără precedent”, aşa cum au lăsat să se înțeleagă colegii mei de la trustul vecin şi prieten? Pentru că m-aş simţi umilit şi trist să conştientizez faptul că discutăm despre astfel de evenimente ca despre vreo aselenizare a unei navete spaţiale. Avem instituţii care asta fac, asta le e activitatea, pentru asta primesc bani. Cum să mă bucur când aud că ăsta a fost, citez: „primul concert simfonic organizat de Casa de cultură şi primul din acest an”, un concert în trei luni din acest an și câte or mai fi fost din anul trecut….

Dacă acesta a fost primul concert simfonic organizat de Casa de Cultură din Zalău, cu bilete plătite (aşa cum e şi firesc, Isuse!) atunci, e clar, suntem pierduţi. Iar în acest ritm ameţitor, înseamnă că vom avea fix patru concerte de acest gen într-un an. Zălăuanul se educă prin evenimente, prin ceea ce vede, ceea ce mai învaţă de la alţii la astfel de evenimente, iar dacă avem un eveniment la trei luni de acest gen, nu e de mirare că în loc să asişti la un concert eşti nevoit să suporţi toate clevetitoarele care vorbesc neîntrerupt în timpul spectacolului sau toţi grobienii care mănâncă, tuşesc, râgâie sau îşi spun poveştile în timp ce ăia, veniţi de peste munţi să te distreze, îşi dau duhul pe scenă. Și în timp ce tu, public educat şi de bună credinţă, ai scos 30 de lei din buzunar ca să ai o seară rafinată la picioare. În altă ordine de idei, aşa cum spuneam, premiem pe bandă rulantă activitatea neobosită a culturimii judeţene care nu mai face faţă cu atâtea evenimente, spectacole şi reprezentaţii. Unde or fi acestea, Dumnezeu ştie.