Vrute şi nevrute în 2016

Am încercat fiecare, cu mic cu mare, să păşim în Noul An veseli, optimişti, încrezători. Ne-am urat de bine şi ne-am încurajat reciproc, fiecare spunând pe unde a vrut sau pe unde l-a lăsat bugetul, că da, vom avea un an mai bun. Pe lângă dorinţele fireşti, pe care le reptăm an de an, de a fi sănătoşi, de a avea ceva mai multe realizări, poate şi ceva mai mulţi bani, cu siguranţă, sălăjenii au pentru 2016 şi alte dorinţe, aşteptări sau hai să le numim speranţe mari. Doar dacă aş aminti pe cât de vestita, pe atât de căzuta în uitare şi paragină şosea de centură a Zalăului şi deja am spus una din marile dorinţe ale yecilor de mii de locuitori din judeţ şi din municipiul Zalău. Ne gândim că dacă în Jibou s-a putut, poate are şi Zalăul o şansă.

Desigur, lucrările nu se pot compara însă da, una din marile noastre dorinţe este ca şoseaua ocolitoare a Zalăului să poată fi continuată şi în cele din urmă, finalizată. Este timpul şi poate ultima şansă ca politicienii Sălajului să se implice direct şi concret în această problemă. Pentru că este inadmisibil ca, după 13 ani de la demararea proiectului, nici măcar unul dintre senatorii şi deputaţii de Sălaj, nici măcar un om politic, nu contează cărei formaţiuni politice aparţine, să nu reuşească să facă ceva concret în acest sens. Iar această şosea rămâne, de departe, una dintre cele mai mai dureri şi totodată o sursă permanentă de pericol şi posibile tragedii pentru zălăuani.

De la cele mai inepte motivaţii până la cele care, chiar şi adevărate, cu greu le mai crezi după atâţia ani, continuarea acestei şosele a fost imposibilă. Delăsare din partea aleşilor noştri, indiferenţă, explicaţii şi texte, aceleaşi, repetate la nesfârşit, astfel încât toată lumea s-a săturat şi nu mai crede nimic. Acum, că tot avem şi un prim-ministru sălăjean, de ce nu tăbărâţi pe el? Nu comite nimeni nicio ilegalitate dacă, în calitatea pe care o are ca om politic, senator sau deputat de Sălaj, face un memoriu, abordează, interpelează, reaminteşte, strigă, urlă, etc. Da, avem nevoie de blestemata asta de şosea, domnule Prim-Ministru! Vă spunem noi, locuitorii municipiului sau cei care tranzităm de nenumărate ori Sălajul sau Zalăul, în drumurile noastre. Este un lucru pe care desigur, îl ştiţi, dar pe care iată niciun politician dintre cei pe care i-am ales, nu vi-l reaminteşte. Ajutaţi-ne să intrăm în normalitate! Mereu sunt găsite explicaţii, motive, orice doar ca aceste lucrări să tergiverseze din nou, peste ani şi ani. Şoseaua de centură este doar una din dorinţele noastre. Mai sunt şi altele.

Oraşele sălăjene au nevoie, aşa cum bine ştim, de multe lucruri, inclusiv Zalăul, cu cele câteva renovări de blocuri sau trotuare, este încă un oraş destul de tern, lipsit parcă de culoare, de viaţă, de “modern”. Aceste Sărbători ne-au arătat ce oraş trist avem! Iluminat sărăcăcios, ici-colo câteva ghirlande luminoase, fără artificii de Anul Nou, fără niciun eveniment, spectacol, târg de iarnă sau orice altă manifestare legată de Sărbători. Cred că au fost cele mai urâte sărbători din câte au fost vreodată, din “punctul de vedere” al municipalităţii. Sigur, au fost donaţii, s-au dat cei 5.000 de lei cât ar fi costat artificiile, pentru cauza “Colectiv”. Dar stăteam în acei 5.000 de lei? Nu se putea face o donaţie, dacă tot ne-a lovit generozitatea, dar în acelaşi timp să nu îi văduvim pe zălăuani de aceste mici bucurii? Municipiul nostru a arătat deplorabil în cea mai frumoasă perioadă a anului, şters, sărac, dezolant! Prin Şimleu sau Cehu s-au mai mişcat lucrurile, dar şi acolo slab. La Jibou au fost alocaţi 150.000 de lei pentru luminiţe şi ornamente. Cum vi s-a părut Jiboul? Mie nici de… 10.000 de lei nu mi s-a părut “achiziţia” Primăriei pentru decoraţiuni şi lumini.

Am văzut nişte comune în România de mi-a stat, vorba aceea, mintea în loc. M-am şters la ochi şi m-am apropiat de TV ca să văd dacă nu cumva imaginile erau din Paris sau Sydney şi nu aud eu bine. Nu, erau din România şi nu din municipii-reşedinţă de judeţ ci din nişte comune. Nu e mai puţin adevărat faptul că marile municipii au arătat, într-adevăr, frumos în aceste Sărbători. La noi însă, tot mai trist pe an ce trece. Mai speră sălăjenii şi la alte lucruri fireşti, pe lângă şosele de centură şi oraşe frumos împodobite de Crăciun. La mai multă sinceritate din partea aleşilor, mai multe fapte şi mai puţine vorbe. La mai multe dovezi, mai multă implicare, la rezultate concrete, vizibile, palpabile, nu doar eternele gargare sau comunicate de presă pe care vedem bine cum sunt primite de cetăţeni.

Iar dacă cei care încă sunt şi vor mai fi pe scaunele înalte, dar şi cei care vor veni, vor dori să fie apreciaţi, respectaţi şi… realeşi, trebuie să arate că sunt altfel decât cei care au trăit doar pe seama promisiunilor neţinute şi pe spinarea alegătorilor care s-au amăgit zi de zi aşteptând ca vorba să li se transforme în faptă. E nevoie de o schimbare totală a modului în care alesul îşi tratează alegătorii, a modului în care acesta îşi înţelege locul şi rolul dar şi a felului în care face orice gest, de la o banală declaraţie politică până la fapta cea măreaţă, promisă de ani şi ani de alţii şi pe care el trebuie să o împlinească, într-un final.