Anul 2010 s-a stins. Cu toate nemerniciile lui. S-a stins incet ca o lanterna uitata aprinsa, fara sa fie nimanui de folos. Unii ar spune: Bine ca a trecut. Insa, ce ne facem cu 2011? In toate variantele se inventariaza numai raspunsurile optimiste. Prea multele argumente etalate public ne impiedica sa vedem si partea intunecata a anului ce a trecut. In marile magazine puhoiul norodului cumparator si carucioarele supraincarcate cu de toate nu au parut deloc afectate de criza. Nu parea afectat de criza nici sirul a zeci de mii de autoturisme care au dus poporul in statiuni unde, la preturi mult mai piperate fata de locatii similare din afara, se ofera traditionala ospitalitate romaneasca. Pentru a nu ridica, din gresala, prea sus nivelul pretentiilor noastre europene, o televiziune a dat in direct bairamul de la Cetate.
Am vazut spiritul romanesc dezlantuit la maxim. Foc mare. Bibilica bagata-n gasca, gasca-n oaie si oaia-n vitel se perpeleau la un protap haiducesc, in timp ce cativa Porojeni inghetati dojeneau instrumentele din dotare. Totul la comanda Poetului. Am constatat ca evenimentul de la Cetate a fost prezentat ca fiind unul din elementele forte al programelor tv de sarbatori. Calitatea mea de telespectator imi ofera dreptul unor comentarii. Nu mi-am dat seama daca s-a dorit prezentarea unor obiceiuri populare (sa fim seriosi), o masa boieresca pentru noii ciocoi sau imbuibarea unui individ care nu s-a putut abtine sa-si faca mendrele in intimitarea anturajului. Voia sa vada lumea ca s-a ispravnicit! Sa fiu iertat, dar intre taiatul porcului si belitul mielului de catre un europarlamentar d al nostru d acilea si programul de la Cetate nu am vazut vreo diferenta …culturala. O fi vreun mesaj catre Sarcozy sau Angela Merkel pentru a-si revizui atitudinea potrivnica intrarii Romaniei in spatiul Schengen?
Daca acesta este unul din mesajele societatii civile (in buna parte imbuibata si ea dupa revolutie) catre tara, nu este de mirare ca suntem in deriva. Menestreii trebuie judecati din perspectiva profesionista a capacitatii lor, pentru ca altfel, atunci cand (prea des) ajung sa influenteze sau sa ia decizii care exced limitele talentului lor de scena, lucrurile nu pot merge decat prost. Recunosc ca nu am inteles mesajul Poetului. Poate nici altii nu l-au inteles. Petrecerile de sarbatori care au acoperit total scancetul pruncilor flamanzi si infrigurati ne spun ca Romania va suporta cu indiferenta incercarile urmatoare ce se contureaza a fi mult mai dureroase. Urmeaza ca in primul semestru 2011 sa apara efectele masurilor adoptate in defunctul an 2010. Atuncea-i atunci! Vor putea manelele date la maxim si duhoarea micilor din strada sa acopere durerea unui popor? Daca este in continuare nepasator, cu siguranta ca da! Si nu prea sunt semne ca ar vrea sa fie altfel. // Tot butonand programele tv mi-a atras atentia o formatie (Vunk) cu o piesa modesta muzical si text curios : Vreau o tara ca afara! Mi-am adus aminte de scrisoarea lui Sabin Gherman, “M-am saturat de Romania”, publicata in 16 sept.1998. Am recitit-o. Inafara de sectarismul transilvanean, si poate a anumitor tente care pot fi puse in seama serviciilor unei tari prietene ce ne-a ajutat si la revolutie, scrisoarea lui Gherman (indiferent de scopul ei de atunci) spune multe lucruri valabile si acum: Ce se intampla acum este o comedie. In care, infrigurati, cautati o pila pentru orice…..susotiti pe la colturi despre vilele celor din politie sau din parlament. O lume sortita imprumutului de la un salariu la altul….. Va trebui sa vedem ca se poate si altfel!
Am cautat, la timpul respectiv, partea civic-constructiva a mesajului. Nu era momentul, si poate ca nu era, pentru subiecte delicate. Dar oare acum nu este prea tarziu? Am cautat pe internet si am gasit exagerat de multe pagini personale, materiale si comentarii pe situri web consacrate, in care atitudinea fata de ce este azi in Romania ar trebui sa ne sperie! Prea multi isi doresc altceva, isi doresc ca tara aceasta sa arate altfel. Prea multi s-au saturat de (ce se-ntampla in) Romania. Nu cred ca este de loc rau! Rau este ca, prea putini au incredere ca aici se mai poate schimba ceva in bine! Deja acest curent creste si nu peste mult poate atinge pragul critic. Orice se va intampla va fi mai bine decat ceea ce este acum! Acesta este raspunsul celor mai multi. Si formatia Vunk canta mai departe:
Vreau o scoala ca afara, Vreau sosele ca afara, Vreau spitale ca afara, Vreau o viata ca afara, Vreau o tara ca afara! Cei tineri, mai indrazneti, vor merge acolo unde exista cele mai bune conditii pentru a se pune in valoare. In fond, viata trebuie traita, nu sacrificata degeaba! Ceilalti, vor ramane sa plateasca supraimpozite si taxe pentru acoperirea hotiei si incompetentei sistemului ticalosit. Si ale propriilor nepasari! Pentru anul care tocmai a inceput sa se consume, doresc bucurii si mai ales speranta la toata lumea! Si o tara ca afara!
