Vom (mai) scrie!

Daniel Săuca
O parte a recentului discurs al prof. Ioan – Aurel Pop de la Zalău a surprins poate prin virulență. Rectorul UBB, ca să evidențiem o nuanță a mesajului d-sale, și-a vărsat năduful legat de slaba promovare, difuzare și a cărților scrise de d-sa. A cărților serioase, profesioniste de istorie (a României). Încă un semnal, „de la vârf”, despre „încremenirea în proiect” a multor instituții academice și universitare, și nu numai, care nu reușesc, nici după 25 de ani, să fie mai prezente, mai active în spațiul public. Promovarea eficientă a produselor culturale de calitate, serioase rămâne o provocare și pentru anul 2016. Mai ales pentru acele instituții, organizații care se pot lăuda cu asemenea produse. Pe de altă parte, e încă un mesaj: istoria nu mai merită (nu are rost) să rămână o știință încremenită în academism. Probabil „popularizarea”, simplă, directă, nu vulgară și nici simplistă, a datelor, informațiilor esențiale, necoafate, despre istoria noastră e și o probă de patriotism, mai mult sau mai puțin „luminat” de tot felul de directive europene. În privința cărților de istorie poate lucrurile sunt mai complicate. Sunt cărți și cărți, publicații și publicații (mai toate pretins științifice, cu o circulație extrem de limitată, mai ales între specialiști, cu sau fără ghilimele). Puține sunt însă de „popularizare”, de „propagandă” (există și o „propagandă bună”, nu are rost să ne ferim și de o asemenea abordare). Suntem curioși dacă se va schimba ceva în bine, anul viitor, și din această perspectivă. Și în județul Sălaj.
Suntem curioși (avem răbdare) și dacă Academia se va implica în curmarea unei situații anacronice, amintite și de proaspătul membru corespondent, profesorul, criticul și poetul Ion Pop, în „Transilvania Reporter”: „În opinia mea, Academia Română ar trebui să fie un pic mai hotărâtă în sensul de implicare în marile proiecte de înnoire, în toate domeniile. Vă dau un exemplu care pe mine încă mă deranjează și vreau, dacă va veni momentul, să repun în discuție această chestiune. De exemplu, ortografia românească nu este respectată de toată lumea. Se cere în școli să se scrie după regulile noi ale Academiei, dar mai sunt edituri care nu respectă aceste norme. Cum se poate să fim o țară cu două ortografii?” Noi am scris, fără succes, despre chestiune de mai multe ori, de-a lungul anilor, și la rubrica de față. Și vom mai scrie!