Volei Municipal Zalău ştie să se mobilizeze în jocurile cu miză foarte mare, iar acest lucru l-a demonstrat ultima dată sâmbătă după-amiaza, în semifinala Cupei României cu Arcada Galaţi. Dacă în semifinala din campionat scorul este 2 – 2 după disputarea a patru partide, în semifinala cupei, zălăuanii s-au impus cu 3 – 1.
Primul set şi l-au adjudecat gălăţenii, care s-au impus cu 25 – 19, după care, zălăuanii s-au mobilizat mult mai bine şi nu au mai pierdut niciun parţial până la final.
8 – 4 şi 16 – 12 a arătat tabela în favoarea Zalăului la cele două întreruperi tehnice ale actului secund, iar diferenţa din final a fost de patru puncte, 25 – 21.
Setul trei a fost cel mai disputat, cu multe răsturnări de scor. S-a intrat în prelungiri, unde Volei Municipal jucat mai bine şi a reuşit să se impună cu 28 – 26.
Actul patru a fost controlat de la un capăt la altul de formaţia de la poalele Meseşului. Zălăuanii au avut avantaj minim la prima întrerupere tehnică, iar la cea de-a doua au condus cu 16 – 14. Echipa zălăuană a apăsat pe acceleraţie în final şi s-a desprins la 25 – 19.
În finala Cupei României, programată duminică, de la ora 14:30, Volei Municipal Zalău va întâlni Ştiinţa Explorări Baia Mare, care s-a impus cu scorul de 3 – 1, în cewalaltă semifinală, în faţa celor de la Universitatea Cluj.
Galerie foto: Gelu Crăcană