Voi cu cine votați, sunteți hotărâți, știți pe cine să puneți ștampila în care ne punem atâtea speranțe și de la care avem atâtea așteptări? Vă întreb, pentru că eu nu știu. Din nou nu știu. Am vrut să votez cu un candidat pe care îl credeam bun, dar când i-am văzut echipa din Sălaj m-am îngrozit. Când îți vezi posibilul candidat cu o echipă din care fac parte oameni cu un trecut dubios, iar el habar nu are, îți bagi piciorul în el de vot. Pe alții i-am votat ani la rând, dar au făcut ceva pe votul meu. N-am cum să-i mai votez, mi-au demonstrat că nu au nici cea mai mică urmă de responsabilitate și interes, ei se gândesc doar la parcursul lor politic, la liniștea lor personală și la a asigura continuarea partidului. Cu altul, care a schimbat partidele mai des ca becurile din casă, n-am cum, efectiv nu am cum, prefer să nu votez. Mai este unul mereu nervos, atacă, strigă. Nu, nu îmi doresc un astfel de personaj în fruntea țării. Mai sunt doi, la fel de puși pe harță. Unul promite ca va lua fabricile românești din ghearele străinilor și le va reda poporului, statului român. Să ne uităm în Sălaj. Ce se întâmpla dacă nu veneau străinii și nu cumpărau fabricile de țevi și anvelope? Vă rog să vă gândiți puțin. Era nasol, nu? Văd o grămadă de oameni care urlă întruna că s-au vândut fabricile, că le-au dat, că străinii le-au cumpărat. Oameni buni, dar de ce nu le-ați cumpărat voi, de ce nu ați avut grijă să rămână în familie? Nu mai vreau să aud de politică și politicieni, mi-a ajuns. Nu sunt eu în măsură să dau sfaturi nimănui, vă spun doar ce fac eu. Tocmai am terminat de citit „Ferma animalelor”, o carte fabuloasă. Citiți-o în loc să vă uitați la nenorocitele de emisiuni de pe anumite posturi de tembeliziune, posturi care nu fac decât să tâmpească privitorul. Avem o țară ca o comoară, sincer, dar am impresia că o distrugem încet și sigur. Ce e de făcut?
[…] nu are, îți bagi piciorul în el de vot. Pe alții i-am votat… Articolul Voi cu cine votați? apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Deci Ciolacul.Nu,d-le Lungu ? Că,să nu vă suparați pe mine,io n-am înțeles nimic din acest articol.Cătă vreme n-aveti sânge-n instalație să fiți mai concis,io ce să înțeleg? Cine-s ăia care schimbă macazul în funcție de interesul personal?Cine-i ăla care-i nervos ? Cine vrea să-i ia lui Michelin sau Tenaris crema de pe tort ? Numai bla,blauri.Buruieni !!!