Va mai amintiti, desigur, schita „Vizita”, a maestrului Caragiale, schita in care Ionel, un copilas de cativa anisori, „avea grija” ca musafirii parintilor lui sa se simta excelent in ora de vizita, comportandu-se ca un rasfatat si un needucat in toata puterea cuvantului. Acest personaj si aceasta schita mi-a venit brusc in minte la finele saptamanii trecute, cand toate posturile de televiziune relatau tragicul accident de la mina Uricani, in care si-au pierdut viata in subteran cinci oameni. Sigur, schita din mintea mea era oarecum modificata.
Cei sositi pe nepusa masa in vizita in Hunedoara erau patru ministri din seria de aghiotanti ai premierului Boc. Mai intai, si-a facut apartia ministresa cea blonda din Turism, care promite mare cu sarea si vrea sa ridice turismul in zona la cote demne de a fi comparate cu Everestul. Zambareata si increzatoare, promite partii de schi, turisti buluc, locuri de munca si alte asemenea povesti cu pesti. Urmatorii ministri care au luat calea minei Uricani au fost ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas, ministrul Economiei, Ion Ariton, si ministrul Muncii, Ioan Botis, care s-au grabit sa vada cu ochii lor dezastrul si sa salveze ce mai putea fi salvat. Macar aparentele, bunaoara, sustinand ca Guvernul se implica in sprijinirea familiilor de mineri dintr-unul din cele mai sarace judete ale Romaniei.
Si cum le sprijina? Mentinand minele deschise, dar ineficiente, ceea ce – in opinia mea – echivaleaza cu a da familiilor respective un meniu zilnic compus din posmagi si un pahar cu apa. Le sprijina si prin angajarea pe viitor, in Compania Nationala a Huilei, a vaduvelor minerilor care si-au pierdut viata in explozia de la Mina Uricani. Super, chiar ma asteptam sa fie adusa pe tapet compania cu pricina, unde salariile de la varf se masoara in mii de euro, dar care iese an de an pe minus ca randament si eficienta. In plus, ministrul Botis s-a avantat in declaratii spumoase si cu atingere la corazon, spunand ca este fiu de miner si ca intelege situatia, dar ca atata timp cat va exista minerit, se vor produce si accidente.
Ei bine, o fi Botis fiu de miner, dar mi se pare mult sa spui ca intelegi situatia prin care trece o familie care si-a pierdut un membru in mina. Mi se pare ca suferinta este atat de crunta, incat nu o poti intelege si cuprinde din exterior cu mintea si sufletul oricat te-ai stradui. Si apoi, este drept ca mineritul inseamna un risc sporit la accidente, dar in Romania acestea se intampla mult prea des. La fiecare 12-14 luni, aflam ca galeriile de carbune au inghitit suflete si au lasat la suprafata parinti, sotii si copii inlacrimati. Aceasta ritmicitate mie imi miroase a neglijenta, a fonduri investite mult prea putin in siguranta unor oameni care isi castiga painea in maruntaiele pamantului. Asta, in timp ce Companiile din domeniu sunt gauri negre in ceea ce priveste banii absorbiti si care merg majoritatea pe salariile dolofane. In aceste conditii, vizita celor patru magi de la rasarit mi-a lasat un gust amar, de piesa caragieleasca, unde toti promit marea cu sarea pentru a-si vinde caracterul indoielnic celor multi si naivi.
