Spun din start că titlul nu este unul alarmist şi nu se vrea a fi o analiză economică profesionistă! Nu este un titlu scris cu alb sau cu galben, pe fond roşu şi cu litere de-o şchioapă, pe ecranul celor două televiziuni de însămânţat panică în populaţie. Este o concluzie aproape firească pe baza a ceea ce s-a întâmplat în 2008 şi a ce au făcut sau nu au făcut guvernele unor ţări din Europa.
Pe scurt şi pe înţelesul omului obişnuit: criza din 2008 a fost resimţită ca o criză a creditelor. Băncile au diminuat drastic creditarea. Cetăţenii şi firmele care rostogoleau datorii au intrat imediat în incapacitate de plată. Banii au devenit mai scumpi, iar guvernele au început să-şi pună problema finanţării plăţilor curente. Ţările nedezvoltate, cum este şi ţara noastră, au fost cele mai lovite, pentru că le era blocată atât dezvoltarea cât şi susţinerea programelor sociale. Ţările dezvoltate au resimţit mai puţin sau deloc prima criză, au primit rating-uri bune în continuare, s-au împrumutat, au plătit pensii şi ajutoare şi nu au luat măsuri de austeritate care să afecteze populaţia sau care să-i afecteze în sondaje pe politicienii aflaţi la putere. Această opţiune a ţărilor puternice din vestul Europei – Germania, Italia, Franţa – a fost în avantajul ţărilor ca România deoarece , cu mici sincope şi scăderi, acestea au continuat până în prezent să exporte şi să îşi echilibreze balanţa între import şi export, iar cetăţenii români au continuat să muncească în ţările occidentale şi să susţină financiar familiile din ţară.
Nu este, deci, nici pe departe un merit al guvernării PDL-UNPR-UDMR. Aceste măsuri corecte erau singura variantă. Bine, este foarte adevărat că puteam avea nişte guvernanţi inconştienţi şi aventurieri care să continue încă doi ani cu acelaşi nivel al cheltuielilor sociale şi bugetare. Am fi atins falimentul de ţară în 2010 şi am sentimentul că nu am fi beneficiat de efortul celorlalte state de a ne salva, aşa cum s-a întâmplat şi se întâmplă în continuare cu Grecia.
Din păcate, Grecia nu este un caz singular. A căzut iniţial Islanda. Irlanda şi Portugalia au fost salvate doar pentru câteva luni de zile, Spania se zbate în agonie sperând într-o creştere economică miraculoasă iar de curând a venit vestea cea mai proastă, inclusiv pentru noi: problemele Italiei. Mii de familii din România depind de economia Italiei. Exportul României depinde în mare măsură de cererea de pe piaţa italiană. Mai grav, pentru toată Europa, este că „datoriile suverane” ale Italiei ar implica un efort financiar internaţional de zece ori mai mare decât în cazul Greciei. Ar fi nevoie ca Germania să aloce 10% din PIB doar pentru a salva Italia! 10% din PIB-ul României înseamnă suma plătită la noi pentru pensii. Aşa ceva nu se va întâmpla.
Un lucru este cert: o destabilizare a situaţiei din Italia după modelul grecesc ar însemna sfârşitul euro. Nici italienii nu sunt foarte încântați de moneda care a înlocuit vechea liră, iar ieşirea unei economii de asemenea mărime din zona euro ar fi fatală pentru existenţa Uniunii Europene. Ceea ce arată că politicienii din întreaga Europă trebuie să găsească soluții în această vară pentru a evita apariția unor probleme mult mai mari în perioada următoare. Un politician responsabil nu are voie să aibă vacanţă în acest an! Este valabil şi pentru România. Un indiciu pentru a decide cine merită să fie votat la anul.
Putem fi şi puţintel optimişti, fără a cădea în apatia ce-i bântuie pe italieni. Conform ultimelor studii, italienii consideră că oricum nu se poate face nimic şi se gândesc să obţină ce se mai poate din ce au. Există şi la noi acest “trend” de a “trăi clipa” fără responsabilitate pentru viitorul copiilor şi, mai ales, al nepoţilor. Mă gândesc cu optimism la ponderea populaţiei României ce locuieşte în mediul rural, mai puţin dependentă de economia globală. Udaţi grădinile, creşteţi porci şi suplimentaţi efectivul de găini. Mă gândesc şi la faptul că istoria capitalismului este o istorie a crizelor şi că, se pare, starea normală a economiei mondiale este cea de criză, iar cea anormală este definită de perioadele de “boom” economic.
