Viitor de Aur țara are

„Curentul naționalist pare să crească în amploare în România, dar, potrivit unui sondaj INSCOP, naționalismul românesc împărtășește valorile europene în ceea ce privește drepturilor minorităților naționale și nu acceptă apropierea față de Rusia ”(cursdeguvernare.ro). Interesant, naționalismul românesc ar fi cu ștaif european. Serios? Conform sursei citate, „59,5 la sută din populație ar vota un partid naționalist care promovează valorile religioase și susține familia tradițională”, reprezentând aproximativ 42 la sută din totalul populației. Mai mult, „susținerea unei formațiuni naționaliste atinge cota maximă (59,5 la sută) cu câteva condiții pe care să le respecte acel partid: să nu susțină ieșirea României din UE, să nu susțină apropierea de Rusia, să nu ceară restrângerea drepturilor minorităților naționale”. Din rezultatele sondajului mai notăm: „respondenții au fost întrebați care cred că sunt primele trei interese naționale ale României dintr-o listă predefinită. Luând în considerare doar prima alegere făcută, raportată la totalul eșantionului, pe primul loc în ierarhia intereselor naționale se situează dezvoltarea economiei (32,6 la sută). Urmează întărirea rolului României în UE (24 la sută), dezvoltarea infrastructurii de transport (11,9 la sută), protejarea grupurilor de populație vulnerabile (7,7 la sută), întărirea capcității militare (6,8 la sută), păstrarea valorilor naționale românești (6,6 la sută), dezvoltarea relațiilor economice cu China sau Rusia (6 la sută) și naționalizarea resurselor naturale (4,4 la sută)”. Pentru cei care mai cred în sondaje, să amintim și că „Sunt de acord cu afirmația «în viitor, România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în afara Uniunii Europene» mai ales cei care declară că venitul lunar nu le ajunge nici pentru strictul necesar”. Și că „ar fi înclinați să voteze pentru un partid naționalist, care promovează valorile religioase și susține familia tradițională în special gulere albastre, locuitorii din regiunile Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia și Sud Est și persoanele care declară că venitul lunar nu le ajunge nici pentru strictul necesar. Cei care declară că nu ar vota cu un astfel de partid sunt cu precădere: persoane cu educație superioară și gulere albe”. Probabil și în urma pandemiei România „profundă” se schimbă. E de văzut dacă intențiile naționaliste se vor menține ori accentua în perioada viitoare, până la alegerile (la termen) din 2024. Și dacă din noua „pâine electorală” vor mușca și PSD, și PNL, și AUR, și UDMR. USR-PLUS pare în afara acestui joc. Sau e, de partea cealaltă.

Daniel Săuca

Leave a Comment