Vă mai aduceți aminte?

Daniel Săuca
Am primit zilele trecute o vizită care m-a emoționat: acad. Octavian Lazăr Cosma. Mi-a dăruit o carte: „Spinii din buchetul memoriilor”, vol. I, Editura Academiei Române, București, 2019. Mă grăbesc să citez câteva scurte fragmente: „Viața îmi este indestructibil legată de comuna Treznea din județul Sălaj, axa de la care se rotesc pornirile și revenirile periplurilor încărcate de puternice sentimente, generatoare de imense bucurii, dar și necontenite întristări. Nu o dată, venind în vacanță, coborând Meseșul ori culmea Măgurii, cărând cufărul îndesat cu zestrea elevului blăjean sau studentului clujean, inima îmi bătea năprasnic iar șiroaie de lacrimi se rostogoleau pătimaș, la vederea caselor acoperite cu paie și a pomilor din grădinile consătenilor, pe care abia așteptam să-i întâlnesc. Nu mai vorbesc de câinele din ograda bunicii materne, Ana Gog, care, simțindu-mi de la distanță venirea, se năpustea în fugă pe uliță, lătrând dezlănțuit și sărind bucuros pe mine” (p. 15). „24 decembrie 1976. Ajungem cu autobuzul la Ciumărna și, apoi, peste dealul Măgura, la Treznea, destinația finală, unde voi petrece cu Mihăiță Crăciunul, la invitația lui Ionel Pușcaș. Pe fiul meu îl încredințez câtorva copii, ca să colinde cu steaua. Eu mă duc la casa lui badea Văsălie și a lelei Iuliana, părinții lui Ionel, unde apare spre seară și acesta, într-un splendid Mercedes de culoare închisă, care cadrează cu statutul său de doctor foarte căutat. Vine și Niculae Labo cu Marusia. La Treznea se colindă, ca pe vremuri; nicio interdicție, se păstrează tradiția. Minunat. Vin grupuri și grupuri de băieți și fete cu steaua sau fără, intonând colindele pe care le știu din copilărie. Ce frumoase și nostalgice sunt… Atmosferă de vis! La masă – belșug: cârnații afumați fac toți banii! Însă, sunt sarmale, prăjituri o mulțime, cozonaci. Târziu, mergem și noi la colindat, la câteva case, zăbovim mai mult la Petrea Văsălichii Savului, Petrean, căsătorit cu frumoasa Lenuța lui Gheorghe (a doua căsnicie), având doi copii, Țâlica și Aurel. Aici ne așteaptă o altă masă încărcată: rață la cuptor, fripturi, caltaboși, produse din porc și băuturi tradiționale, pere care atunci sunt tocmai bune. Evident, primează pălinca, de care eu nu mă prea ating, spre nemulțumirea consătenilor. Dormim pe Răchițele, la badea Vilă, casă primitoare; dimineața, lapte proaspăt de vacă…” (p. 654). Destul de probabil, generațiilor de azi vremurile invocate de acad. Cosma nu le spun nimic. Și pentru că memoria esențială nu mai e transmisă. Vremurile de azi sunt vremuri fără memorie. Și din această perspectivă, memoriile domnului Octavian Lazăr Cosma sunt remarcabile. O carte despre care sunt convins că vom mai povesti…