Daniel Săuca
Interesantă (pentru mine) știrea recentă din „Graiul Sălajului”: „O petiţie a unor părinţi care doresc redeschiderea sălilor de lectură şi bibliotecilor pentru ca elevii să poată să se pregătească pentru examene «într-un mediu special dedicat și liniștit» a fost lansată în mediul online, strângând până în prezent peste 100 de semnături”. De fapt, mă așteptam să apară, chiar și timid, și asemenea „doleanțe”, în afară de cele „clasice”, ce țin de drumuri, poduri, canalizări, aducțiuni, asfaltări, transport în comun, pandemie, spitale, salarii, impozite, sporurile bugetarilor, politizarea funcțiilor publice, vaccinări, locuri de muncă, mărirea pensiilor, desfășurarea competițiilor sportive, activitatea domeniului HoReCa… Probabil sunt din ce în ce mai mulți (și părinți) care, dincolo de spaime & manipulări (un exemplu din „Adevărul” de ieri: „35,7 la sută dintre români sunt de părere că «coronavirusul a fost produs şi răspândit intenţionat pentru a se pregăti inocularea populaţiei cu cipuri prin vaccinare», arată un sondaj realizat de către INSCOP Research şi Verifield, în parteneriat cu Centrul de Cercetare în Comunicare şi Inovare Socială (CoRe). Acelaşi studiu mai precizează şi că aproape două treimi dintre respondenţi cred că virusul a fost creat în laborator”), se gândesc și la pierderile suferite din cauza lipsei lecturii cărților în format tipărit. Chiar așa, nu v-ați săturat ca dvs., copiii sau nepoții dvs. să „citiți”/ „citească” numai online? În numărul pe februarie al revistei „Caiete Silvane”, la ancheta „Ce mai citesc scriitorii?”, sălăjeanul Mirel Taloș, președintele interimar al Institutului Cultural Român, își începe contribuția cam așa: „Ce mai citim? Din păcate, una dintre întrebările la care foarte puțini au un răspuns. Cititul și literatura sunt pentru mulți două însemne ale unei lumi demodate, apuse, ghidate de valori care astăzi nu mai au relevanță. Cartea de literatură este o marcă a trecutului nerelevant, atât ca obiect (cartea de hârtie pare scoasă dintr-un șantier arheologic, față de postmodernul laptop), dar și ca îndeletnicire. Literatura dispare ca formă de educație, de culturalizare, de spiritualizare, de formare. Pe măsură ce vor dispărea cititorii, vor dispărea și autorii, iar cartea va intra cu totul în arheologia culturii”. E greu să nu fiu la fel de pesimist precum e Mirel Taloș. Și, totuși, mai sunt speranțe… Pe lângă spaime, manipulări, propagande, dincolo de semnele morții ce apar la fiecare pas…
V-ați săturat să „citiți” online?
