Urările de bine, contra cost

Mersul la colindat nu mai este ce-a fost odată. În prezent, majoritatea colindătorilor bat la uşi doar pentru a primi bani. Multe persoane au descoperit că, de sărbătorile de iarnă, pot strânge sume frumuşele. Îşi iau o creangă de brad, o împodopesc frumos, şi cu un clopoţel în cealaltă mână, bat în lung şi în lat oraşele şi satele în speranţa că lumea se va îndura de ei şi le va pune un bănuţ în „traistă”. Fie că este vorba de sărbătoarea Crăciunului sau a Anului Nou, aşa-zişii colindători au văzut în acestea o mică afaceră să strângă bani la puşculiţă.
În fapt, traista era destinată merelor, colacilor şi nucilor la colindat. Mai ales la sate, înainte de sărbătoarea Crăciunului, băieţii îşi luau „stelele” din podul casei, le lustruiau, iar fetele traistele din cui şi se pregăteau de colindă. Prima „casă” colindată era, obligatoriu, biserica şi casa parohială. De acolo începeau urările de sărbători, care aveau însemnătatea religioasă a acestei sfinte sărbători. Tradiţia spune că urările colindătorilor au rolul de a anunţa Naşterea lui Iisus şi de a alunga spiritele rele. Un obicei frumos care se păstrează în prea puţine locuri.
În prea puţine locuri au mai rămas obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în credinţe şi mituri străvechi. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia Anului Nou, dar şi a Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată, cântecele de stea, viflaimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru popular şi religios etc.
Din nefericire, în ultimii ani, adevărata însemnătate a Crăciunului a fost înlocuită cu o sursă de câştig. Chiar în acest an, pe meleagurile sălăjene, grupurile de colindători, să specificăm faptul că majoritatea de etnie romă, au început să colinde în satele învecinate, unde ştiu că primesc bani. Unii se îndreaptă spre oraşe, unde oamenii sunt mai darnici, financiar. Colindătorii refuză prăjiturile sau bucatele în schimbul banilor. S-a ajuns chiar până la momentul în care gazda, din obligaţie, de ruşine, să scoată câte un 1 leu din portmoneu pentru fiecare colindător drept răsplată pentru urare.
Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte. Doar că ne reîntoarcem la acelaşi scenariu al urărilor. Mulţi ajung cu „sorcova” pe la casele oamenilor. Doar că acei care apar în faţa uşilor deschise, pentru a rosti urarea unui an mai bun, au aceleaşi pretenţii: să fie plătiţi. Prin urmare, cele mai frumoase sărbători din an, sărbătorile de iarnă, au devenit prilej de bucurie, însă pentru a umple punga cu bani.