Unde nu-i apă, vai de noroi!

Nu facem o descoperire uluitoare constatând că multe sate din judeţul Sălaj se confruntă cu probleme pe care noi, orăşenii, le considerăm subiecte din manualele de istorie, cum ar fi noţiunile despre Evul Mediu. Oameni care trăiesc în anul 2015 fără apă curentă, canalizare, de gaz nu mai amintim, sau în care drumurile le poţi străbate în siguranţă doar dacă eşti încălţat cu cizme de cauciuc.

Zeci de localităţi nu au primit în acest an nici măcar un ban, finanţele din capitala administrativă a judeţului considerând că acestea se pot descurca liniştite din impozitele colectate de la oamenii oricum săraci lipiţi pământului. Primăriile care se zbat să mai facă rost de bani pentru a cârpi un drum comunal sau pentru un zugrăvit de cămin cultural, îşi pierd încet încet credibilitatea şi oricât ar încerca să le explice oamenilor că nu din vina lor nu pot duce la îndeplinire lucruri pe care le-au promis cândva, nu reuşesc să convingă. Tot mai puţine sunt locurile în care mai marii sălăjeni au reuşit să facă un gest, fie el şi tardiv, pentru a le arăta oamenilor că nu sunt uitaţi definitiv, că nu i-a scos nimeni din schemă şi că poate drumurile acelea pline de noroi şi gropi sunt cauza pentru care chiar şi veştile bune întârzie, cu anii. În tot acest timp aflăm, fără să dăm pe spate, că bani totuşi există numai că ei se trimit către destinaţii care, aşa le e lor soarta, sunt mereu mai norocoase. Sătenii Sălajului rămân, oricum am întoarce-o pe toate părţile, eternii perdanţi şi năpăstuiţi. Că dacă n-au pâine, pot mânca foarte bine şi cozonac, nu?

Am făcut febră la degete scriind articole despre fondurile megalitice trimise de governanţi cu TIR-ul, către BOR, care la rândul ei a trimis din marea placintă câte o bucată generoasă pe la mai toate lăcaşurile de cult din ţară. De ca şi când n-ar fi suficient, s-au adăugat donaţiile care curg, la propriu, în cutii, lăzi şi butoaie patriarhale, fonduri şi fonduleţe care şi ele se încolonează şi iau calea lăcaşurilor de cult spre fericirea unora care n-au nici în clin nici în mânecă cu tot ceea ce e scris prin Biblie. Despre toate acestea am mai scris şi vom mai scrie însă zilele trecute, Consiliul Judeţean, hop, aprobă prin ridicarea tuturor mânuţelor prezente la şedinţă, încă un milion de lei pentru renovări, dotări, încălzit de trotuare, iluminat de scări sau ce mai consideră unii şefi în sutană că s-ar impune în zonă, bineînţeles, ca o „stringentă necesitate”.

Pentru aceste activităţi CJ are bani. Toţi votează, niciodată nimeni, din segmentul bisericesc, nu tremură de teamă că aceşti bani nu vor ajunge la ei; este ca şi cum ai spune că mâine, Soarele răsare. Există sate în care bisericile arată într-adevăr, mai rău decât ar trebui să arate un lăcaş de cult. Nu ştim însă dacă banii aceştia vor ajunge chiar la ele, dacă tot s-au dat şi în mod invariabil, alţii sau altele au fost tăiate de pe listă. Există preoţi dăruiţi pe care oamenii îi iubesc şi care din puţinul lor nu doar că îi ajută şi pe cei nevoiaşi, dar reuşesc, cum-necum, să se descurce fără să mai întindă mâna cea veşnic cerşetoare, pe la Guvern sau CJ. Ce facem însă cu cei de care până şi oamenii s-au săturat. Ce facem cu „cerşetorii” aroganţi, care nu bagă pe nimeni în seamă, care folosesc sute de mii de lei în satisfacerea unor interese care nu au nicio loegătură cu biserica din comună sau comunitatea. Banii din donaţii nu-i mai vede nici dracu‘, nu există evidenţe, controale, nimeni nu întreabă şi nu cere socoteală. În timp ce patronii de firme fac gesturi disperate îşi pun ştreangul de gât în urma controalelor, pe ăştia nu-i întreabă nimeni nimic, nu-i deranjează niciun zvon anemic măcar.

Poate că e necesar un pachet de legi care să vizeze şi această pătură care trăieşte nestingherită şi neîntrebată de nimeni şi nimic, care primeşte mereu bani cu milioanele, la primul apel, şi care îi timite mereu să ia coada de la… coadă, pe cei care aşteaptă de ani de zile bani pentru a trăi decent. Pentru a avea un drum pietruit măcar, dacă nu asfaltat, pentru a avea apă în case, pentru a nu sta cu frica în sân că la şcoală copiii le îngheaţă de frig, le cad în buda din curte sau li se prăbuşeşte tavanul clasei, în cap. Pentru toate acestea, nu, nici de această dată, „ştiţi, nu sunt bani!”. Oare câţi din consilierii care au votat pentru acest milion de lei pentru bisericile sălajului, ştiu că dacă vine o secetă la vară, aşa cum s-a mai întâmplat de multe ori, în unele sate din Sălaj se va muri de sete, nu mai discutăm de celelalte lucruri vitale care implică existenţa apei.

Sătenii din zeci de localităţi sălăjene înoată în noroi când ies pe uliţe, copiii lor învaţă în condiţii improprii, nu există aşadar apă curentă sau canalizări, drumurile şi podeţele zac pline de gropi sau gata de a se prăbuşi. Dacă există o explicaţie, fie ea şi ilogică, prin care 1 milion de lei pleacă la bisericile sălăjene având în vedere ceea ce tocmai aţi citit mai sus, aşteptăm cu nerăbdare să o aflăm şi noi. Şi să dea Dumnezeu să ne înşelăm, atunci când spunem că nu există niciuna.