Parcă tot mai puțini sunt politicienii adevărați, liderii autentici, bărbații gata să-și asume decizii, să spună liber ce gândesc. Au trecut mai bine de 30 de ani de la Revoluție, dar lingușitorii sunt tot acolo, ba cred că sunt chiar mai mulți pe anumite domenii. Mie scârbă să privesc pagini de socializare pe care unii stau cu nemiluita și singura lor treabă este să aprecieze și să distribuie la nesfârșit laudele grosolane ale unor politicieni, oameni ajunși pe te miri ce funcție, naiba știe cum. Chiar cred că nici Sălajul nu mai are politicieni adevărați, am și uitat cum arată o dezbatere politică adevărată, discuții reale între tabere adverse, acolo unde controversele sunt corecte și constructive. Nu, acum taberele nu vor să se vadă, sunt tot mai multe tabere inclusiv în același partid, se urăsc, se spurcă prin așa zise pagini numite de unii presă. Este incredibil în ce situație am ajuns. Eram aproape convins că nu mai avem lideri, dar m-am înșelat zilele trecute când l-am ascultat pe un om despre care chiar cred că este lider. Știam că îi place ordinea, că luptă cu haosul, că strigă, că te pune să îți asumi, dar își asumă și el cu tine, adică nu ești singur pe plantație. Numai că un astfel de om este urât de subordonații lui, asta am văzut și asta simt. Sper să mă înșel. Oricum, de lideri adevărați este mare nevoie inclusiv în instituțiile militarizate. Credeam că politicul nu are acces acolo, dar și aici m-am înșelat amarnic. Râd cu lacrimi când îi aud pe unii că stau cu degetul întins și arată spre ocultă, spre masoni, mama lor de masoni, ei sunt de vină, nu? Vă spun eu, nu, nu ei sunt de vină, șmecherii au cea mai a mare vină, iar șmecherii conduc acum, trag sfori, aranjează chiar și acolo unde voi credeți că nu poate fi aranjat nimic.
[…] Parcă tot mai puțini sunt politicienii adevărați, liderii autentici, bărbații gata să-și asume decizii, să spună liber ce gândesc. Au trecut mai bine de 30 de ani de la Revoluție, dar lingușitorii sunt tot acolo, ba cred că sunt chiar mai mulți pe anumite domenii. Mie scârbă să privesc pagini de socializare pe care unii stau cu nemiluita și singura lor treabă este să aprecieze și să distribuie la nesfârșit laudele grosolane ale unor politicieni, oameni ajunși pe te miri ce funcție, naiba știe cum. Chiar cred că nici Sălajul… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]