Un leu

N-am avut un leu. Trebuia să achit taxa pentru un certificat de înmatriculare și exact o bancnotă de un leu n-am avut în buzunar. Fusesem avertizat că aparatul nu dă rest. Patronul magazinului în care se afla automatul la care puteai achita taxa mi-a spus că nu are mărunt, că va trebui să schimb în altă parte. Lângă mine, un tip înalt, ce părea îmbrăcat de parcă atunci urma să înceapă munca, una grea, m-a privit lung, a băgat mâna în buzunar și a scos câteva bancnote. A privit atent, a ales o bancnotă de un leu și mi-a întins-o. „Poftiți, folosiți-o”, mi-a spus tipul. M-a lăsat fără cuvinte. I-am mulțumit, dar am ezitat să iau bancnota. I-am spus că nu am să îi dau la schimb, eventual să aștepte. Ce mai, am dat în bâlbâială. „Nu, nici vorbă, nu e nevoie, binele se întoarce la mine”, a adăugat individul. I-am mulțumit din nou, am luat bancnota și am introdus-o în aparatul care îmi arăta pe ecran suma de 52 de lei, banii de care avea nevoie pentru a-mi elibera chitanța. Poate vi se pare un gest banal, lipsit de importanță, dar mie mi-a dat de gândit. De multe ori am impresia că sunt pierdut în agitație, în goana de părinte, în lupta continuă după bani, după un loc de parcare, după succes, după multe lucruri de care ne dăm seama prea târziu că nu avem nevoie pentru a avea o viață simplă și frumoasă. Ajungem să câștigăm uneori bine, de alte ori foarte bine, dar va veni și momentul când toți banii din lume nu mai valorează nimic. Atunci e prea târziu. Gestul unui necunoscut mi-a reamintit că nu trebuie să uităm să fim oameni, să nu devenim sociopați, să ajutăm acolo unde putem, să lăsăm loc de bună ziua, pentru că nu se știe când vom ajunge jos, foarte jos. Marți dimineața m-am urcat în mașina parcată în curtea casei și am pornit spre redacție. Am stat minute în șir la volan, mai că mi-a venit să trag pe dreapta și să merg pe jos. Cred că aici voi ajunge. Parcă uităm să trăim, nu peste mult timp, picioarele noastre se vor atrofia, am ajuns sclavii mașinilor, o repet întruna. Trăiesc tot mai mult cu impresia că am ajuns să trăim doar pentru a mânca, a bea, a cumpăra mașini și cam atât. Oare începem să uităm cum să trăim cu adevărat? E frig și e normal să fie așa, iar românii se pregătesc să-și aleagă un nou președinte. Voi cu cine vreți, ce vreți pentru voi și copiii voștri?