Daniel Săuca
Pentru rubrica de astăzi mi-am propus să scriu despre campania electorală, despre candidați. Mi-am propus. N-a ieșit niciun rând mai „serios”, probabil și pentru că nu „văd” nimic nou, interesant, salutar nici în privința candidaților, nici a programelor electorale, nici a partidelor. Așa că m-am întors la/în mine însumi, o întoarcere, oricum, mai suportabilă decât cea la jenantul spectacol politic. Vă ofer, în chip de editorial ratat, un fragment dintr-un interviu, de asemenea ratat. Adică interviul cu pricina nu va apărea niciodată întreg, pentru că nu l-am terminat de redactat. E, totuși, ceva.
Mihail Soare: Orice interviu, mai mult sau mai puţin convenţional, are nevoie de o introducere şi nici dialogul nostru nu poate fi altcumva. O mulţime de oameni, breslaşi de-ai condeiului sau nu, vă cunosc, mulţi alţii habar n-au cine sunteţi. Personal, fac parte din prima categorie, cu toate că nu ne-am întâlnit şi altfel decât prin intermediul scrisorilor electronice, destule de scurte şi ele. Ştiu, bunăoară – iar pentru mine ar putea fi destul – că sunteţi poet. Şi pentru că presupun că-l cunoaşteţi mai bine decât toată lumea, vorbiţi-mi, rogu-vă, despre poetul Daniel Săuca, spunându-ne cum a ajuns la poezie şi nu la teatru, de pildă, ce cărţi a publicat, ce scrie acum, şi tot aşa.
Daniel Săuca : Ar fi bine să-l cunosc. Să înțeleg astfel „iraționalul”… Mulți își spun poeți fără să fie. Sunt destui care sunt, fără să știe. Ori să-și asume public o asemenea (nu întotdeauna) onorantă postură. Între „republicana” și improbabila izgonire (și fixare socială, astfel) a poeților din/în cetate și adagiul delphiano-socratic, „Cunoaște-te pe tine însuți”, poetul pare sfârtecat, suspendat. Așa că nu prea sunt încântat să folosesc, în ceea ce mă privește, apelativul poetic. Am scris câteva poeme bune și mai multe cărți ciudate, opuri care mi-au adus o oarecare vizibilitate să-i zicem artistică. Rămân, totuși, vorba Irinei Petraș, un marginal fericit, cu nefericirile lui. Am ajuns la Poezie (vorba vine) greu, întortocheat, labirintic. Am plonjat, de câteva ori, în mări probabil primordiale, pentru a rezista apoi aproape două decenii ca jurnalist și comentator (în special pentru presa locală). Pe scurt: poezie și jurnalistică/publicistică. Și mai pe scurt, doar titluri: „Gândacul cu cinci pene roz”, „Cartierul vestic al iadului”, „Clopotele raiului” (poezie); „România mea nu mai există”, „Voi chiar vorbiți și în numele meu?” (publicistică); „La centru, prin nord-vest” (poezie & jurnal). Cel mai important proiect cultural personal rămâne revista „Caiete Silvane”, publicație ce a depășit granițele provinciei sălăjene.