Uităm să trăim frumos, viaţa-i scurtă

Se spune că viaţa este scurtă şi că timpul trece repede, foarte repede pe nesimţite. Da, este adevărat şi acest lucru îl demostrează de fiecare dată, cel puţin mie, câte-o veste şoc despre un cunoscut sau apropiat trecut fulgerător în lumea cealaltă. Nu ştiu cum se face că noi toţi amânăm să trăim. Amânăm să ne facem timp, să râdem, să iubim, să învăţăm, să visăm şi mai ales să iertăm. Alergăm din zi şi până în seară pentru … a agonisi. Din păcate însă, „agonisim” lucruri de care nu avem neapărată nevoie, lucruri care uneori nu ne ajută la nimic. Vorbim urât, suntem răzbunători, nu ştim să iertăm şi mai presus de toate orgoliul personal îl punem de fiecare dată înainte. Regretăm, poate, prea mult după cei care ne-au abandonat şi uităm să îi preţuim pe cei care ne-au fost mereu alături. Ne cosumăm prea mult din cauza celor care ne-au dezamăgit şi uităm să ne bucurăm de cei care ne înfrumuseţează viaţa. Plângem prea mult din cauza celor care ne-au rănit şi uităm să râdem împreună cu cei care ne fac să zâmbim. Aşteptăm după cei care ne amăgesc cu iluzii şi promisiuni frumoase şi uităm să trăim împreună cu cei dispuşi să ne ofere totul. Se întâmplă să avem resentimente faţă de cei care ne-au făcut să suferim şi uităm să arătăm respect celor care ne-au făcut fericiţi.
Cred că pentru noi toţi, „sindromul” lumii de astăzi este viaţa trăită în viitor şi stresul fără rost. Suntem vinovaţi pentru vremurile în care am ajuns să trăim şi noi toţi am contribuit la asta. De când e lumea viaţa „merge” cu aceeaşi viteză – 60 de minute pe oră, noi ne-am schimbat şi continuăm să ne schimbăm zilnic în funcţie de împrejurări. Chiar nu merită! Dacă acum 15 minute eram, este posibil ca peste alte 15 să nu mai fim! Nu vom lua nimic cu noi: nici răutatea arătată altora, nici agoniseala de-o viaţă, nici răbufnirile … chiar nimic. În schimb vom lăsa ca amintire, în memoria celor care ne cunosc, oamenia, respectul şi zâmbetele pe care am ştiu să le arătăm de fiecare dată.