Daniel Săuca
M-am prins, în sfârșit, care-i treaba cu propaganda politică la fel ca în campaniile electorale nu demult apuse. Vor avea loc alegeri interne la toate partidele importante: PNL, PSD, USR–PLUS, UDMR. Nu (mai) scăpăm de alegeri. Nici de „locale”, nici de „generale”. Să presupunem că 2022 și 2023 sunt ani fără niciun fel de alegeri? În ipoteza că în 2024 se vor desfășura și alegeri locale, și europarlamentare, și parlamentare, și prezidențiale! Dacă nu cumva se vor ivi, din spuma postpandemiei, anticipatele… „În 1900, speranța de viață la naștere era de 36,4 ani. În 2000, aceasta urcase la peste 70 de ani iar în 2019 era de 78,2 ani. E drept, pandemia a adus un ușor recul în această privință (cu circa un an, potrivit calculelor profesorului Ghețău), dar probabil trendul va fi reluat. Calculele arată că în fiecare zi, speranța de viață a unui român crește în medie cu 5,2 ore. Cei născuți acum vor trăi mai mult cu peste 41 de ani față de cei născuți acum un secol, iar acest lucru are puternice implicații economice- de la asigurarea resurselor pentru trai până la nivelul pensiei. Iar lucrurile nu sunt ușor de gestionat” (hotnews.ro). Uau! Îmi crește speranța de viață în medie cu 5,2 ore în fiecare zi?! E clar că nu mai prind pensia de la stat. Exact asta ne mai lipsea: Ziua Națională a Alegătorului. „Se declară ziua de 26 mai ca Ziua Naţională a Alegătorului. Ziua Naţională a Alegătorului este o sărbătoare naţională anuală care promovează democraţia prin vot şi prin alegeri democrstice şi încurajează participarea cetăţenilor la procesele democratice şi electorale” (news.ro), se arată într-o propunere legislativă liberală de la Senat. Cum în fiecare zi e o Zi, să notăm că în 26 mai s-a născut Lenny Kravitz. În această zi au murit Baiazid al II-lea, sultan otoman; Martin Heidegger, filosof german; Ștefan Bănică, actor român; Cezar Baltag, poet român; Sydney Pollack, regizor, producător, actor american. „Cabinetul Cîţu se înscrie în lunga listă a guvernelor care evită discuţiile tranşante despre o foarte necesară reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care aproape jumătate dintre localităţile ţării cu greu găsesc bani pentru salarii, iar numeroase primării deservesc doar câteva sute de locuitori. Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) îi lipseşte unul din domeniile în care toţi actorii politici ştiu că e nevoie de reformă, dar toţi o evită din cauza complexităţii şi a necesităţii unei bune negocieri politice între partide: reorganizarea administrativ-teritorială” (adevarul.ro). Zalăul, capitala regiunii de N-V? Până atunci, la paștele cailor, să notăm și că în articolul menționat deputatul Seres Dénes, președintele UDMR Sălaj, a declarat: „La ora actuală, eu nu văd ca regiunile de dezvoltare economice să le transformăm în regiuni administrative”; „Sunt comune mici unde, de altfel, populaţia este scăzută, dar întinderea comunei este destul de mare. Noi nu avem interes să călătorească cetăţeanul zeci de kilometri până ce ajunge la centrul de comună. Se poate face un studiu foarte, foarte serios, însă nu trebuie să ţinem cont doar de criteriul de populaţie” (adevarul.ro).