Trăim într-o societate în care uităm cine suntem şi ne „hrănim” cu ce am vrea să fim. Suntem agitaţi, alergăm de dimineaţa până seara, de cele mai multe ori fără rost. Încercăm să ne regăsim prin alţii, ne despărţim pe mesenger, ne întâlnim pe facebook, vorbim la telefon şi prea puţin faţă în faţă. Uneori suntem prea mândri, alteori singuri în faţa furtunii şi câteodată ne găsim bucuria în lucruri neînsemnate, superficale. De cele mai multe ori, însă uităm să fim oameni. Nu că vrem neapărat, dar vorba cuiva : „Aşa-s vremurile”. Da…, aşa e societatea de astăzi pe care, desigur, noi am format-o, o societate în care oamenii nu mai ştiu să trăiască frumos fiind obsedaţi de bani şi de lucruri materiale. Oare pentru ce toate astea? Chiar nu pot să-mi explic, deşi de cele mai multe ori şi eu sunt la fel. Uit să mă bucur de ceea ce am mai însemnat pe lumea asta – familia. Uit să le mulţumesc celor dragi mie, pentru că, fără ei aş fi …. nimic. Da, recunosc asta! Omul nu e făcut să fie singur pe pământ. Suntem făcuţi să avem pe cineva alături, pentru că bucuria e mai intensă. A ne bucura de viaţa înseamnă a conştientiza tot ceea ce avem, a îndepărta tot ce încearcă să ne strice armonia.
Fiecare zi o începem cu fel de fel planuri şi gânduri măreţe şi uităm, cel mai adesea, că ne-am propus să fim fericiţi. Uităm atât de repede, încât orice lucru mărunt care nu iese aşa cum vrem noi ne „transformă” în supăraţi. De ce să ne lăsăm supăraţi şi mâhniţi de gândurile rele, de enervare? De ce uităm mereu promisiunile pe care le facem, nu doar faţă de noi ci şi faţă de alţii? De ce? Oricum… totul e trecător, viaţa e scurtă, chiar foarte scurtă şi nepreţuită. Carpe Diem!
Trăieşte clipa!
