Tradarea tradarii

De la o zi la alta, grupul pseudo independentilor din Parlamentul Romaniei creste precum Fat Frumos din poveste. Intre timp, asa-zisa independenta a acestora s-a transformat in subiect pentru bancuri, astfel ca imaginea fugarilor incepe sa fie din ce in ce mai compromisa.

Pe termen scurt, scopul grupului condus de Gabriel Oprea, va face anumite jocuri politice. Fara indoiala. Insa, este clar ca lumina zilei ca aceste jocuri vor fi facute in sprijinul Cabinetului Boc. Ca sa fim realisti, toti politrucii viseaza la ciolanul guvernarii. Se stie ca, la acel nivel, criza nu a ajuns inca. Si nici nu credem ca va ajunge vreodata. Astfel, in conditiile in care numarul pesedistilor si liberalilor tradatori va continua sa creasca, e foarte posibil ca, in scurt timp, pedelistii sa faca tot ce doresc in forul legislativ. Cu toate acestea insa, se mai stie ca tradarea e cu doua taisuri, mai precis cu dus-intors. Asa ca, atentie sporita la cei care, azi, tradeaza. La un moment dat, acestia vor fi tradati, la randul lor.

Pe termen lung, apar cateva semne de intrebare in legatura cu motivatia infiintari unui astfel de grup independent. Destul de previzibil, viitorul acestuia va fi pecetluit de blestemul acelorasi tradari nechibzuite, le-as spune eu. Istoria post decembrista ne-a aratat ca un partid nou, fie el presarat cu parlamentari, are sanse foarte mici sa devina un actor important pe scena politica. Iar daca luam in calcul imaginea celor care stau la temelia viitoarei formatiuni politice, este evident faptul ca totul este apa de ploaie.

Totusi, noul partid ar putea sa-si faca simtita prezenta. Si anume, ar putea incurca electoratul, asa cum a facut-o ApR acum zece ani. La acea vreme, anumiti pesedisti tulburati de pierderea puterii s-au gandit sa dea lovitura, imbracand o haina ceva mai… liberala decat cea cu care-i imbracase PDSR. In scurt timp insa, echipa de oportunisti ai PRM au distrus totul. Pana la urma, aproape toti s-au intors de unde au plecat. In acest context, devine evident pe cine ajuta grupul independentilor din Parlament. Nu o spunem noi, in conditiile in care toata lumea arata cu degetul spre Emil Boc, Traian Basescu si, implicit, PDL. Si este doar inceputul formarii viitorului partid stat.

Leave a Comment