Tovarăși, luați cu lămâie…

Pentru aproape întreaga suflare social-democrată din România, așa-zisul Congres extraordinar PSD care a avut loc sâmbătă a fost, realmente, prilej de sărbătoare și voie bună. Am urmărit și eu, doar din pur interes jurnalistic, ce s-a întâmplat la București și, sincer să fiu, la final, după ce am tras câteva concluzii în sinea mea, nu am știut dacă să râd, să plâng, să rămân, să fug cât văd cu ochii…

Prima observație pe care vreau să o fac în legătură că “marea adunare pesedistă” de la București este că, în ceea ce privește componența delegației PSD Sălaj, în afara a doi-trei indivizi pe care-i știu îndoctrinați, restul sălăjenilor prezenți la Congres nu-l digeră pe Liviu Dragnea. Bașca, fără să dăm vreun nume, am aflat și noi, de curând, că mulți dintre sălăjenii prezenți la București au luat parte la o întâlnire privată unde s-au făcut unele afirmații (se pare că ar exista unele înregistrări în acest sens) tendențioase la adresa lui Daddy și a actualei guvernări.

O fi de bine, o fi de rău, habar nu am. Însă ce pot să vă spun este că, văzând modul obedient de manifestare al acelorași indivizi, am fugit repede la magazinul de la colț, unde am avut norocul să mai găsesc pe raft câteva lămâi care mă ajute să-mi treacă greața. Și-atunci, de unde atâta iubire fățișă față de “stăpânire”, de unde susținerea, ovațiile și, implicit, de unde atâtea voturi pentru realegerea unui individ pe care, în privat, mai toată lumea îl desființeză ca individ? Dincolo de tsunamiul de obediență și ipocrizie ce s-a revărsat prin toate supapele Sălii Palatului pe străzile Bucureștiului, sincer, sâmbătă, am simțit în rândul celor prezenți la simulacrul de congres pesedist că oamenilor le este frică.

Da, le este frică, pentru că Liviu Dragnea și-a amanetat nu numai partidul, ci și membrii PSD. Și nu a făcut-o oricum, ci cu parșivitate și cruzime, cu viclenia olteanului vânat, luat de lege în cuiul cătării, și care în disperare de cauză se agață de singura ramură ce – crede el – îl mai poate salva de la înec. Trebuie să fii orb să nu observi că, ori de câte ori a existat un individ ale cărui opinii au diferit de cele ale liderului suprem, Dragnea nu a ezitat să-l sacrifice, să-l elimine din sistem. A făcut-o ori de câte ori a avut ocazia, fără să clipească (nu degeaba a schimbat deja doi prim-miniștri PSD, care au avut curajul să se opună directivelor sale).

Aceasta a fost, de altfel, esența simulacrului de sâmbătă, când teleormăneanul și-a dus la bun sfârșit opera, proiectul de eliminare a “cârcotașilor” din structurile de conducere ale partidului, colegi care l-au susținut până acum necondiționat, dar care ar fi putut reprezenta la un moment-dat un obstacol în calea singurului său obiectiv: subjugarea Justiției. I-a ieșit și de data aceasta. Nu vreau să insist asupra a ceea ce s-a întâmplat la șezătoarea pesedistă de la București, însă țin neapărat să fac o remarcă, și anume că, văzându-l și ascultându-l pe Liviu Dragnea la întâlnirea cu “pandurii” săi, imediat mi-a venit în minte imaginea lui Nicolae Ceaușescu.

Da, știu că sunteți deja plictisiți de analogia ce a inundat imediat rețelele de socializare (o fi având și ea măcar o „umbră” de adevăr), însă așa cum Ceauşescu acuza “agenturilii străine” care otrăvesc conştiinţa și sufletul poporului, la fel și Dragnea a acuzat sâmbătă “statul paralel” ca fiind cel ce nu-l lasă să-şi facă “datoria faţă de ţară”, de a moderniza legile justiţiei, codurile penale, astfel ca niciun politician sau baron local să nu mai fie abuzat de DNA şi condamnat de nişte judecători aserviţi aceluiași „stat paralel”. La fel ca securiștii membri PCR, și aplaudacii delegați la circul de sâmbătă au explodat în urale, au și-au lovit palmele frenetic, îndelung, până la usturime, cu o bucurie nemărginită, plină de speranțe că, în viitorul apropiat, toți vor putea fura “la liber” din banii publici, că vor putea lua mită şi vor putea decide orice din vârful instituţiilor publice, fără teama că le va suna la uşă mascaţii.

Dacă studiezi apucăturile atavice sau, pur și simplu, ești doar curios să vezi ce înseamnă reflexul necondiționat al fenomenului de „spălare a creierelor”, astăzi, mai poți vedea așa ceva doar la televiziunile din Coreea de Nord. La final, Dragnea a surâs pe sub mustață cu calm și satisfacție nestăpânită: i-a mai ieșit (a se citi “fraierit”) o dată. Ca în exemplul în care ucenicul își întrece maestrul, am convingerea că până și cel mai celebru oltean din istoria României, răposatul Ceaușescu, ar fi fost invidios pe strategia de manipulare în masă a urmașului său din Teleorman.

Iar noi, ca “prostimea”, tot ca pe vremea aia: cu popcornul și lămâile în fața televizoarelor. Singurele diferențe dintre atunci și acum constau în faptul că, în urmă cu mai bine de 28 de ani, ce mâncam se numea “floricele”, iar televizoarele nu erau Sony, Samsung sau LG, pe color, ci Sirius, Diamant sau Venus, pe alb-negru. Că-n rest, vremurile sunt ca dracu de asemănătoare.