Toate cele bune, de la Poliție

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că Poliția se confruntă de mult timp cu probleme și lipsuri care afectează activitatea instituției, dar și beneficiarul direct – cetățeanul. Valurile de pensionări, angajările din sursă externă, plecările din diverse motive în cazul unor cadre cu experiență și vechime, au făcut ca Poliția să se confrunte astăzi cu cea mai mare lipsă de angajați, din ultimii 30 de ani. Chiar și în aceste condiții grele, ale căror consecințe se răsfrâng pe umerii celor care au rămas în aparat, unele situații create prin lentoarea și dezinteresul unor responsabili nu pot fi justificate, oricât de mult ai empatiza cu cei care se luptă cu tot soiul de dificultăți în aparatul polițienesc. Deunăzi, un grup de cetățeni ne-a vizitat la redacție, spunându-ne despre o situație care indiferent cum ai cosmetiza-o nu iese cu fața curată sub nicio formă în final. Oamenii au trimis la IPJ o petiție, în 31 mai a.c., în care solicitau măsuri urgente ce se impuneau în urma unei situații cu potențial ridicat de pericol, de pe străzile lor (Andrei Șaguna și Kossuth Lajos). Zălăuanii au scris reprezentanților IPJ că în urmă cu o lună (adică la începutul lunii aprilie) au fost începute lucrări de reparații la carosabil și trotuare. După ce s-a frezat asiduu asfaltul, drumul fiind aproape impracticabil, iar trotuarele vechi au fost sparte, bucățile uriașe de asfalt fiind lăsate acolo, lucrările s-au oprit. Locatarii au sesizat IPJ-ul cu privire la pericolul pe care îl prezintă pentru trafic, inclusiv pentru cel pietonal, această situație. Pe trotuare nu se putea merge, astfel încât pietonii ieșeau pe drum pentru a-și putea continua drumul, mașinile de mare tonaj circulau pe strada proaspăt frezată, în condiții improprii, iar riscul producerii accidentelor, la orice oră, era la el acasă pe aceste străzi. A fost încropit și răspunsul Poliției, în 30 iunie, din care cităm: “Referitor la petiția dvs., vă comunicăm că cele sesizate nu se confirmă. (…) S-a constatat că pe partea carosabilă nu există denivelări, iar lucrările la trotuare, cele de bordurare și asfaltare, au fost efectuate (…). Vă asigurăm de sprijinul nostru în rezolvarea problemelor dvs.(…)”, se arăta în adresa trimisă către reclamanți. Nu vă gândiți că Inspectoratul a trimis (oricum tardiv) răspunsul imediat după ce acesta a fost redactat și semnat de conducerea unității. Din 30 iunie, hârtia a mai zăcut vreo două săptămâni prin mape, astfel încât recipisa a fost trimisă în 16 iulie și a ajuns la petenți în 19 iulie (conform ștampilelor poștei, de pe plic). Sigur că nu a avut nimeni pretenția ca la o zi după primirea reclamației, echipele de poliție să sară în bocanci să dea fuga pe străzile cu pricina, pentru a preveni vreo nenorocire și a lua măsurile pe care doar Poliția le poate lua în astfel de probleme. Să ieși ca pieton – copil, vârstnic, mamă cu cărucior – în botul TIR-urilor pentru că nu ai pe unde să circuli timp de o lună nu e tocmai ceva ce poate fi trecut cu vederea sau lăsat la voia norocului. Doar că echipele de poliție or fi  primit ordin să meargă după ce toate lucrările s-au terminat (un fel de a spune, pentru că nici în prezent nu sunt complet finisate), altfel nu poate fi găsită nicio logică în tergiversare. Chiar și așa, să spui că cele sesizate nu se confirmă, pare a fi o glumă. Prin urmare, locatarii străzii ori au orbul găinii sau aberează, ori sunt luați de proști: din trei, una! Cum adică “cele reclamate nu se confirmă”? Sigur că nu se mai confirmă, dacă ajungi cu constatatul la spartul târgului și nu atunci când trebuie, respectiv la spartul… asfaltului? Mai mult, de ce după semnarea răspunsului scris pe care oamenii îl așteptau de peste o lună, mai laşi hârtia la dospit vreo două săptămâni, probabil pentru a fi sigur că, chiar nu se mai confirmă cele sesizate și că totul e la locul lui, nici vorbă de trafic pus în pericol! Departe de mine intenția de a-i critica pe lucrătorii care duc greul. Nu știu dacă ei sunt principalii vinovați și știu că în mod normal ei își fac datoria așa cum pot și cât pot. Știu bine că se confruntă și ei la rândul lor cu probleme de tot felul, unele inerente, altele făcute de… alții, pentru că de ce să ne fie bine dacă poate să ne fie rău? Sunt tot mai puțini, iar acest adevăr dramatic anulează de multe ori orice efort în a fi prompt când acționezi în cazuri care poate nu sunt atât de urgente cum ar fi un accident de circulație ori o tâlhărie – nenorociri de care avem parte din belșug în ultima vreme. Dar ca să oferi, după șase săptămâni, un astfel de răspuns, reprezintă o mostră serioasă de neimplicare și lipsă de respect față de cei care în fond, te plătesc. Față de oameni. Cu siguranță cei de pe Șaguna sau Kossuth nu sunt singurii care au trecut printr-o astfel de problemă aflând siderați după nu știu câte săptămâni, că spun prostii și că ceea ce au anunțat nu se confirmă. Oricât de multe probleme ar fi într-o instituție, iar aici sunt destule, foarte multe cauzate de lipsa de personal în multe servicii și birouri, un singur lucru trebuie să fie pe ordinea de zi a fiecărei ședințe, anume grija și respectul pentru cetățean. Pentru el exiști acolo, în funcţie, el te plătește și îți dă și bonusuri și CEC-uri de vacanță pe care el nu le-a văzut niciodată de la locul lui de muncă. Că or fi întârzieri de câteva zile, poate o săptămână, în astfel de situații care prezintă pericol, nu ar fi ceva de neînțeles. Dar chiar și când termenul legal pentru răspunsul unei petiții este depășit, iar conținutul lui este cel pe care tocmai l-ați citit, nefiind vorba de vreo halucinație reclamată de cineva, ci de pericolul iminent din trafic, trebuie să te gândești de două ori înainte de a face vânt petiției de pe birou pentru că “nu arde nimic”.