Timpul

Ce repede trece timpul! S-a dus şi prima luna din acest an. Suntem în 1 februarie. Alaltăieri Crăciun, ieri An Nou, mâine Paşte. Alaltăieri copil, ieri tânăr, astăzi adult, mâine …. În ultima perioadă am început, parcă tot mai profund să meditez la trecerea timpului şi să pun în balanţă „devreme” şi „târziu”. Îmi dau seama că de cele mai multe ori nu ştim să apreciem ceea ce avem. Nu valorificăm lucrurile pe care le deţinem, uneori le ignorăm cu tot dinadinsul. Nu preţuim anii copilăriei şi ne dorim să ajungem adulţi. Însă, ajunşi adulţi privim cu tristeţe anii copilăriei de care nu am ştiut să profităm, pentru că eram preocupaţi să ne maturizăm mai repede. Doream să obţinem un anumit statut în societate, să avem un renume, cei din jur să ne respecte, să ne admire şi chiar mulţi, cum era moda, să ne îndrume cum să alegem drumul nostru în viaţă. Eu aş dori să mă mai pot întoarce măcar pentru câteva momente în copilărie, dar din păcate nu mai pot. În memoria noastră au rămas doar amintirile. Preţuim sănătatea numai după ce o boală îşi face simţită prezenţa în viaţa noastră. Când medicul ne dă veşti cumplite, parcă pământul ne fuge de sub picioare. Şi începem să alergăm sperând să fie o greşeală şi să ne spună că suntem sănătoşi. Nu ştim să apreciem sănătatea, numai după ce o pierdem. De fapt nu ştim să apreciem la adevărată valoare totul aşa cum trebuie, mai ales persoanele din viaţa noastră. Nu, nu ştim numai după ce le pierdem. Adesea după ce o prietenie se sfârşeşte, începem să simţim lipsa acelei persoane şi rămâne un gol în sufletul nostru. Începem să regretăm faptul că nu am ştiut aprecia prezenţa ei în viaţa noastră. Trebuie doar să strângem în braţe clipa înţelegând că timpul ne uneşte şi tot el ne desparte.