Ticăloşii de iarnă

De câteva zile, suntem năpădiţi de ninsoare, care cade cu nemiluita de parcă, undeva, acolo sus în văzduh, s-au rupt baierele unui sac uriaş de fulgi, iar acum totul se revarsă peste lume. Senzaţiile pe care mi le trezeşte acest debut spectaculos al sezonului rece sunt – mărturisesc – din cele mai felurite. Întâi m-a încercat o bucurie izbucnită spontan în faţa peisajului alb, care îmi amintea de alte şi alte ierni fantastice trăite în copilărie. Apoi, am mijit ochii şi am privit cu îndoială stratul de omăt care s-a înverşunat să crească, să dospească de la o zi la alta. A treia stare care m-a cuprins a fost una de nemulţumire la gândul că tot ce este alb, curat şi pufos va ajunge o fleaşcă interminabilă, care va rămâne pe trotuare până la primăvară. Bine, nu doar pe trotuare, ci şi prin locuinţe, pe gresie, parchet şi covoare, unde va fi cărată lejer de încălţările murate de zoaie. Brusc, mi s-a declanşat o stare de furie şi nervi: încă o dată, avem de-a face cu o iarnă în care trotuarele şi străzile rămân pline de zăpadă şi a treia zi după Scripturi, de parcă nu au fost inventate până acum nici măturoiul, nici lopata, ca să nu vorbim de utilajele de deszăpezire. Pentru a câta oară, oare, iarna care se instalează în decembrie ne ia ca din oală, găsindu-ne mereu nepregătiţi? Şi iar, pentru a câta oară aud aceleaşi scuze, texte şi pretexte patetice din partea tuturor: drumarii – că nu sunt destui, că ninge prea mult, prea des, prea haotic; şoferii – că au crezut subtil şi graţios că iarna va mai întârzia niţel şi că va veni doar prin 20 februarie, pentru a sta zece zile doar, nefiind necesare anvelopele de iarnă; tot şoferii – că au pornit la drum pe vreme bună şi că nu pot pricepe cum totul s-a schimbat subit, lăsându-i cu maşinile neechipate în plin deşert alb; cetăţenii – că nu ies la curăţat trotuarele din cauza frigului, a gheţuşului şi pentru simplul motiv că, cică, asta e treaba Primăriei, de parcă domeniul public nu e unul care aparţine tuturor; autorităţile – că ar da amenzi, dar, totuşi, merg întâi pe varianta avertismentelor, care – sincer – nu sperie pe nimeni nici cât ar speria un ţânţar.

Una peste alta, scuzele curg şi se înlănţuie patetice, fiind ad literam cu cele din anii anteriori. Între timp, mai sunt sate prin Sălaj unde localnicii ştiu că omătul trebuie dat la o parte (Mirşid, Vârşolţ, Pericei, Aghireş, Badon, spre exemplu), la fel cum unii şimleuani ştiu că dacă vrei să ai trotuarul liber, ieşi de bună dimineaţă la poartă cu lopata. În Zalău, însă, puţini sunt cei care curăţă trotuarele şi accesul la blocuri ori instituţii. Majoritatea locuitorilor de la poalele Meseşului stau şi aşteaptă să vină alţii să facă lucrurile în locul lor, poate noii parlamentari, poate Sfântul Petru cu Sfântul Aşteaptă, poate Muma Pădurii ori niscaiva extratereştri. Nu are importanţă cine, contează doar să fie pus pe muncă, întrucât zăpadă, lene şi indolenţă sunt din plin.