După ce că suntem vai de steaua noastră iar Sărbătorile ne prind și săraci (în special pe cei care muncim în domeniul privat) și păcăliți pe toate părțile, mai avem parte și de nesimțirea unor comercianți care se bat cu pumnul în piept că ei promovează “corectitudinea și cinstea nemților sau francezilor”, de acolo de unde se trag și firmele-mumă. Nu a fost suficient efectul distructiv al proastei gestionări în ceea ce privește criza pestei porcine, prin care o bună bucată din economia românească s-a dus naibii, acum, când suntem nevoiți să ronțăim șoric fad și urechi de porc fără gust din Polonia ori Germania, mai suntem și mințiți pe față, chiar la ușile marilor comercianți.
Multă lume s-a plâns, în aceste zile, despre faptul că în Zalău, multe dintre promoții există doar în pliantele frumos colorate care îi întâmpină la intrarea în supermarket. Mint ăștia, fraților, de se dezgheață apele și îngheață din nou, pe loc. „Își bat joc de noi.
Am fost peste 150 de persoane în fața magazinului, joi dimineața, pentru că era anunțată o promoție (valabilă în toată țara, de altfel, la carne de porc producție poloneză, 10 lei kg. nota red.) la carne. Am înghețat de frig în fața magazinului până când a sosit ora deschiderii. Nici nu am intrat bine, că am fost anunțați că nu mai există acest produs pentru că s-a vândut. Când s-a vândut? Noaptea? Ne-au mințit și nimeni nu a avut bunul simț să ne explice situația. Nu este normal să fim tratați astfel”, ne-a spus, foarte revoltată, o zălăuancă. Telefoanele au sunat la redacție, pe acestă temă, și joi și vineri. Oamenii nu au fost deranjați în mod special de faptul că nu au prins acest produs comercializat la preț promoțional, deși el era proțăpit în capul pliantului, așa, ca să fie prostiți cât mai mulți cetățeni, ci mai cu seamă de faptul că respectivul mare magazin nu avea și nu are niciun manager, șef de magazin sau orice alt responsabil care să le ofere o explicație, fie ea și mincinoasă, celor care iau țeapă așteptând înghețați-bocnă pe la uși, o promoție-fantomă sau în cel mai bun caz, una care a durat câteva secunde, în toiul nopții.
Ești trimis de la Anna la Caiafa, să dai 120 de telefoane la centru, adică la București, acolo unde evident, alte acrituri îți vor îndruga ceva la telefon în accent sudic și îți vor închide în cele din urmă. Acest magazin nu avea, potrivit spuselor clienților, nici o condică de reclamații sau cel puțin aceasta nu era la vedere. Poate că această întâmplare în urma căreia au făcut cale întoarsă de la magazine zeci de zălăuani ar fi fost una deloc uimitoare dacă s-ar fi petrecut la un ABC sau pe la magazinele, la fel de hoațe, de prin Brădet sau Dumbrava, acolo unde un litru de lapte costă 8 lei iar un pachet de unt 15 lei. Dar discutăm despre un retailer german care, din câte știm, nu face rabat la calitate și la sprijinul oferit clienților, mai ales atunci când se întâmplă astfel de mizerii. Ce ar mai fi de spus? Pe lângă faptul că vom fi nevoiți, mulți dintre noi, să le mâncăm străinilor porcii cu gust inexistent, uite că nici pe ăia străini nu-i mi prindem de coadă.
Cel puțin în acest an, vom face cârnați și tobă din porc polonez, nemțesc sau italian, lucru care, orice ar trăncăni autoritățile care “o țin de coarne și zic că-i ciută”, are un impact negativ cel puțin asupra gustului cărnii, al savorii specifice, la nivelul percepției celor care cumpărau până acum doar carne provenită de la porci crescuți în România (lucru de care se plâng până și bucătarii din restaurante care rămân cu cotletele și fripturile nevândute, tocmai pentru că pe român nu-l poți păcăli, cel puțin la carnea de porc, în privința gustului).
Exemplul cu “uite carnea, nu e carnea” nu este singular. Zeci de produse “beneficiază” în această perioadă de reduceri fictive, unele magazine mergând până acolo încât pun chiar prețuri diferite la raft, față de cele din baza de date folosită de casele de marcat. Că așa-i românul, chiar dacă patronul lui e neamț sau francez.
Citiți cu atenție etichetele și citiți mereu bonul pe care îl primiți de la casa de marcat.
Nu vă lăsați păcăliți, nu cedați și nu treceți, din comoditate sau lipsă de timp, cu vederea! Dacă sesizați că ați fost țepuiți, faceți scandal. Nu vă ascultă nimeni? Nu găsiți sprijin la autoritățile plătite cu salarii obeze, în acest scop? Veniți la noi, că abia așteptăm să scriem despre toate acestea. Este inadmisibil ca, în condițiile în care cei mai mulți sălăjeni trăiesc din salarii de mizerie să mai fim și păcăliți, aici, acasă la noi, de oameni pentru care comerțul reprezintă exclusiv o sursă de profit, și acela de multe ori făcut pe păcăleli, în timp ce respectul pentru cei care le țin afacerile – clienții – a devenit o raritate printre rafturi.