Ţara te vrea prost!

Am urmărit siderat demonstraţia de forţă prin care PSD şi-a lansat, la finele săptămânii trecute, conducătorul pentru funcţia de preşedinte al României. Chiar dacă în acele vremuri mă chinuiam să lepăd haina copilăriei, pot spune că sunt şi eu unul dintre nefericiţii care au luat parte la acest gen de manifestări de inspiraţie nord-coreeană. Aş putea spune „nefericit” doar cu o jumătate de gură, în condiţiile în care norocul (?) face să mă fi născut tocmai într-o zi de 23 august. Astfel că defilările mă prindeau oarecum într-o stare semieuforică, dată de satisfacţia că întreg poporul sărbătorea două lucruri deodată: ziua naţională a României (la acea vreme) şi, totodată, ziua mea de naştere. Cu toate acestea, revizualizându-le, manifestările dedicate ceauşeştilor îmi provoacă, astăzi, o stare de disconfort psihic. Demonstraţia de forţă, organizată sâmbătă, pe Arena Naţională, mi-a provocat însă şi altceva. Ceva foarte apropiat sentimentului de frică, la care pot spune că s-a adăugat senzaţia de greaţă, care nici astăzi nu mi-a trecut.
Cu cele o mie de autocare venite din toată ţara, la Arena Naţională, au fost aduşi peste 50 de mii de oameni, mai mult sau mai puţin pesedişti. Şi, după cum se arăta la un moment-dat într-o filmare cu camera ascunsă, la o televiziune de ştiri, unii dintre participanţi ar fi fost plătiţi pentru a fi prezenţi la eveniment cu 100 de lei, plus mâncare şi băutură – un lucru pozitiv, comparativ cu ceea se întâmpla acum 25 de ani, când partidul te lua cu japca şi te aducea la astfel de evenimente. Până la urmă, nota de plată a unei asemenea desfăşurări de forţe se ridică, estimativ, la câteva milioane de euro. Iar dacă te gândeşti în ce ţară trăim, nu ai cum să nu te întrebi de unde naiba are PSD atâţia bani?! Sponsorizări? Cotizaţii? Mai degrabă putem vorbi aici de bani publici, canalizaţi indirect înspre organizarea acestui eveniment. În nicio ţară din lume, cu atât mai mult în România, nu se fac acte de caritate în politică. Să fie clar pentru toată lumea! Fiecare ban venit la partid sub formă de „sponsorizare” este, pentru cel care o face, o investiţie care trebuie apoi recuperată. Evident, cu maxim de profit. Cum se întorc banii respectivi la „sponsori”? Simplu, prin contractele încheiate cu statul, adică din banii publici. Extrapolând, din aceiaşi bani publici, de exemplu, ar fi trebuit achiziţionate, la acest început de an şcolar, manualele pentru şcolarii claselor I şi a II-a. Însă, hai să fim serioşi, pentru Guvernul Ponta „investiţia” în educaţie pare să fie orice altceva, nu însă lucru prioritar. La fel de bine, banii aruncaţi în buzunarele „sponsorilor” evenimentului de pe Arena Naţională ar fi fost mult mai utili dacă erau direcţionaţi către alte zone mai vulnerabile ale societăţii româneşti, cum ar fi Sănătatea sau Cultura. S-a preferat însă investiţia într-o paradă opulentă, de prost gust, un kitsch plătit indirect cu bani publici pentru a servi unui singur om: Victor Viorel Ponta. Da, este vorba despre acelaşi individ care, în urmă cu câteva zile, din postura de premier, declara că toţi copiii de clasa I au telefoane sau tablete cu Internet, aşa că lipsa manualelor şcolare nu ar fi o problemă pentru accesul elevilor la informaţie.
Înafară de cultul personalităţii, pe care văd că-l stăpâneşte foarte bine, Victor Ponta este de departe un om politic fără vreo viziune clară, un premier care nu are un proiect de ţară, nici măcar în ziua în care îşi lansează candidatura la prezidenţiale. Sincer, mă aşteptam ca pe Arena Naţională să fi venit cu o propunere privind numele premierului cu care va lucra ca preşedinte (chiar dacă era vorba doar de o formalitate, cunoscută fiind afinitatea premierului faţă de Liviu Dragnea), să ne spună reformele politice, economice sau soluţiile pentru ieşirea ţării din mizeria în care se scaldă astăzi. În schimb, am văzut doar populism frenetic şi festivism de tip ceauşist, ce foarte probabil l-a făcut invidios până şi pe Kim Jong Un. Ca să fiu şi mai clar, subliniez că manifestarea de forţă electorală a PSD, care arată totodată megalomania candidatului la prezidenţiale, a avut loc exact de ziua premierului, a „conducătorului iubit”, un cadou din partea subalternilor, în cel mai sinsitru şi penibil stil al cultului personalităţii.
Nu ştiu cât de mult şi-a dorit Victor Ponta să demonstreze electoratului ce puternic, iubit şi glorios este, pe cât a avut el însuşi nevoie de confirmări. El şi baronii PSD, deopotrivă, indivizi care astăzi, mai mult decât oricând, au nevoie de certitudini şi paravane în lupta pe care o duc cu justiţia. Rămânerea PSD la guvernare este, pentru toţi aceştia, singura soluţie care îi mai poate scăpa de ghearele legii. Ei ştiu asta, o ştim şi noi, însă tehnica spălării pe creier funcţionează foarte bine, şi astăzi, la români. Aşa că, trăiască şi-nflorească… Ţara ne vrea proşti!

11 Thoughts to “Ţara te vrea prost!”

  1. iubitor al tuturor sporturilor

    Scurt si la obiect! Felicitari domnule Vadan! Foarte frumos scris. Cred ca randurile au curs foarte usor. Orice om cu scaun la cap iti impartaseste opinia, dar, asa cum ai spus, spalarea de creier functioneaza foarte bine in Romania. Singura noastra sansa de a duce o viata mai buna este sa emigram intr-o alta tara. Pacat de aceasta tara care este frumoasa dar pradata de acesti talhari care se numesc politicieni.

  2. Zălăuan

    Stâlpul lu Ponta, biserica, este asemenea unui licurici, străluceşte numai în întuneric !

  3. Anonim

    Ponta ales presedinte, ar insemna un dezastru national, pe termen lung. Plagiator, protectorul hotilor si seful lor, este un element de cea mai joasa speta. Desteapta-te romane, nu dormi.

  4. Anonim

    Adevarul si durerea au fost spuse intotdeauna de cei multi si prosti, adica poporul. Voi cu cine tineti?

  5. Viptor Veorel Poanta

    Tara te vrea cum esti mai Oliviane!
    Esti si tu beneficiarul acestei prostii!
    Altminteri cine ar tine o sefa unde-i sefa atata vreme,desi ar exista o mie sau un milion de alte optiuni mai viabile?
    Asta te intreb mai vocalule,aducand vorba de anumite registre……..
    Adica,pentru necunoscatori,tonuri inalte,tonuri joase…………..
    Chiar tu Brutus?

  6. Dreptate!

    Tu tii cu dreptatea?

  7. Himen

    Lasa mai pe altii sa faca pe moralistii!
    Nu te prinde rolul si nici cv-ul nu te recomanda!

  8. Wilczur

    Ba!
    Daca nu ti-a trecut greata,iti propun sa o lasi mai moale cu badoagele de bere si cu stirba……..
    Ca deh!De binele tarii nu mai poti tu si de manualele scolarilor,tu si altii ca tine!
    Vrei sa te bagi in seama si in zeama facand pe Gica Contra,sperand la rating-ul pe care il obtine HYman cand critica pe Cotzoaia……..
    Greu se mananca o paine mai Oali!
    rahatul e mai usor de mancat decat painea si mai la indemana!

  9. Anonim

    olivian vadan nu baga in seama toti cimpanzeii ce se cred mari balauri in ce s-ascund dupa deget . asta-i inca un pontalac ce face pe maimuta pana vine ajutorul social . astias in stare sa isi dea viata pentru o galeata goala si un kil de faina. fa-ti meseria sa o faci cum trebuie . felicitari si la mai multe articole !!!!!

  10. Anonim

    Nu cred ca e vorba de un cult al personalitatii, cit o lansare in stil „american” ,,,dca te uiti peste ocean la cursa prezidentiala , vei vedea multe si,ilitudini, din pacate la noi s-a transmis acest model „dambovitean” , corelat cu anii de comunism , + baia de multime a lui Iliescu si mai apoi acest chior care ne termina nervii…sigur, mi-as fi dorit un candidat de dreapta, dar s-au faramitat in jocuri de interese proprii … se mai adauga acest circ mediatic din acesti ultimi 5 ani care ma dezgusta ..nu mai am optiuni de vot, asa ca anul acesta adopt politica strutului…ma intorc cu spatele la toata taraseniile si nu ma mai implic…

  11. george

    Cele mai noi locuri de munca, la domiciliu ca operator on-line cu contract legal si posibilitati de castig nelimitate.pentru detalii trimiteti textul la adresa de e-mail:calatis8o@gmail.com

Leave a Comment