Țara lui Papură-Vodă, țara „panglicilor”

Nu trece niciun an fără un scandal în prejma zilei maghiarilor de pretutindeni. Nu din vina celor mulți, care, în cea mai mare parte, trăiesc bine-mersi în armonie și pace, ci din vina unor bizoni locali certați de când s-au născut nu doar cu legea, ci cu bunul simț și respectul pentru cele mai importante lucruri care există într-o țară, sacre de-a dreptul. Este vorba despre episodul de noaptea minții, strigător la cer, petrecut zilele trecute nu departe de inima României, la Sfântu Gheorghe, episod pe care, sunt convins, l-ați văzut, siderați, cu toții. Acela prin care drapelul Ungariei a fost arborat, în nenumărate exemplare, toate mari cât China, în centrul și pe străzile acestui oraș. Cu încălcarea gravă a uneia dintre cele mai importante legi din țara noastră.

Și Zalăul a trecut, e adevărat printr-o întâmplare oarecum similară, evident la o scară ceva mai mică de gravitate, dar tot atent orchestrată, anul trecut, la cel de-al XIII-lea congres al UDRM. Vă amintiți cum organizatorii au arborat tricolorul pe Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”  fără să respecte prevederile Legii drapelului. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că unii reprezentanți ai autorităților locale, ce fac parte din UDMR, repet, în România, fac deja în mod intenționat aceste fapte absolut reprobabile, însă, stați liniștiți că nu sunt proști și nu le fac fără să nu-și asigure spatele, bălmăjind, dacă îi iei la întrebări, niște răspunsuri sfidătoare și justificări penibile.

În Zalău au fost arborate patru drapele: cel al Uniunii Europene, al partidului, al Ungariei și al României, în ordinea menționată și fără respectarea legislației în vigoare, care prevede o altă așezare. Hai să lămurim situația astfel încât există din partea cuiva tendințe de a da la întors un text clar de lege, să nu mai consumăm energie de pomană.

Țara în care ne găsim și trăim se numește România. Cei care nu au înțeles propoziția, să o repete. Revenind la lege, să recapitulăm: Legea nr.75 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice – drapelul României prevede, la articolul 8: „În situația în care odată cu drapelul României se arborează și unul sau mai multe drapele de stat străine, drapelul României se arborează astfel: când drapelul României se arborează alături de un singur drapel de stat străin, drapelul României se va așeza în stânga, privind drapelele din față; când drapelul României se arborează alături de mai multe drapele de stat străine și numărul drapelelor este impar, drapelul României se va așeza în mijloc. Dacă numărul drapelelor este par, drapelul României va fi așezat în stânga drapelului împreună cu care ocupă centrul, privind drapelele din față”. În nicio împrejurare, pe domeniul public, niciun drapel străin nu se arborează fără cel al statului român alături.

În rest, orice discuție pe marginea acestei legi este inutilă, ineptă și nu interesează pe nimeni, dacă concluziile cuiva sună altfel decât legea arată în modul cel mai limpede. La Zalău, steagul României a fost arborat după cel al Uniunii Europene, al UDMR și al Ungariei, fiind astfel primul din dreapta, și nu primul din stânga. Unora nu li s-a părut grav (dovadă că și unii oficiali de la Zalău au dat-o cu părul în ochi și au început să emită niște explicații amețitoare, cum că “dintr-o regretabilă eroare” s-a produs nefăcuta. Trucuri vechi, pe loc repaus!

N-ar fi prima dată, vă amintiți, cu siguranță, și de un eveniment de tristă amintire, o inaugurare a unei case-monument aici, în Zalău, unde absolut toate discursurile și momentele poetice s-au derulat în limba maghiară. N-ar fi fost nicio problemă, personajul lor, istoria lor, evenimentul lor, nicio problemă! Doar că nimeni din presa locală nu a înțeles pentru ce naiba a mai fost invitat la evenimentul cu pricina pentru că literalmente nimeni nu înțelegea nimic. Pliante în limba română, dacă traducător nu avem? O scuză, ceva? Tăcere. Iar exemple mai sunt, destule, și la noi, dar ne prefacem că nu le vedem sau atunci când întrebăm de ce sau din ce cauză se produc, curg valuri explicații halucinante și neverosimile.

Revenind la tristul prezent, am asistat cu toții, a câta oară, la arborarea unor drapele (pe care autoritățile locale din Sfântu Gheorghe le-au numit panglici, adică…bătaie mai mare de joc și sfidare față de lege nici că ar fi găsit) au arborat drapelul unguresc în tot centrul orașului, steaguri uriașe care, vezi-Doamne, era de fapt, așa cum explicau unii, steaguri ale Italiei (după cum erau dispuse culorile, pe verticală). Alții, după cum am mai spus, au declarat, rânjind ca niște măști, că sunt niște… panglici colorate. Nu știu ce să mai spun, vreau să întreb, noi, în țara asta în care trăim, avem stat, avem autorități, ne conduce cineva, veghează cineva la respectarea legii?

Nu vreau să declanșez o păruială în plus aici, în acest spațiu pe care noi, redacția, îl vrem al tuturor, români, maghiari, sași, nemți, turci, tătari, chinezi, țigani sau ce mai suntem prin județul ăsta, dar vreau să întreb: cum este posibilă o sfidare de asemenea dimensiuni, de-a dreptul galactice, sub ochii unor autorități de la centru care în mod normal ar fi trebuit, în secunda doi, să se << teleporteze>> în orașul cu pricina și să dea jos “panglicile” respective ori să dreagă busuiocul și să așeze timid lângă falnicele drapele ungurești, și drapelul României, conform legii, dacă de respect pentru români nu are sens să mai discutăm.

200 de drapele ungurești (pardon, „italiene”…) agățate peste tot unde întorceai capul? Ok! Foarte bine și frumos: 200 de drapele românești lângă ele. Conform legii. Conform bunului-simț. Conform eradicării nesimțirii și sfidării poporului roman, dar și al etnicilor maghiari care, cei mai mulți dintre ei nu au nicio vină în toată această mizerie. Și ei trăiesc aici și se confruntă cu aceleași probleme cu care ne confruntăm și noi. Covăsnenii, maghiari sau români, se confruntă, ca și noi de altfel, cu unul dintre cele mai scăzute niveluri de trai din țară, infrastructură aproape inexistentă, indiferent de domeniu, lipsuri, necazuri, salarii nedrept de mici. Nu despre asta e vorba. Este vorba despre nesimțirea unor aleși locali care pur și simplu își bat joc de noi, de însemnele noastre naționale, de istoria României și de locul în care, deși nu le aparține, trăiesc și se bucură de încredere, de prietenie, de respect din partea tuturor.

Dar nu ei sunt de vină. Aș întreba instituția Președintelui țării, Avocatul Poporului, Parlamentul, Guvernul, Prefectura Covasna – reprezentant al Guvernului României în teritoriu – unde sunteți, fraților? Unde ne duceți, în acest fel, unde vom ajunge dacă nimeni nu înțelege că legea e lege și că unde-i lege nu-i tocmeală? Până unde și mai ales cât va mai continua această bătaie de joc din partea unora  care nu dau doi bani pe noi, pe Constituția acestei țări și fac ce vor ei pentru că nimeni nu îndrăznește să-i ia de guler și să dea cu ei de pământ, până vor pricepe odată pentru totdeauna că nimeni nu le cere altceva decât să respecte legile țării în care trăiesc? Țara lui Papură-Vodă, ei agață, nu-i așa, panglici, și ne râd pe urmă în nas…aici, în locul în care ar trebui să înțeleagă că așa cum ei cer respect și înțelegere, și le au cu vârf și îndesat, tot aceleași lucruri trebuie să le manifeste și ei, chiar dacă, vedem bine, le este tot mai greu să o facă.

Îmi amintesc cu tristețe, văzând toate acestea, ce însemna drapelul românesc pentru noi, cândva. L-am păzit, la propriu, nopți în șir, la unitatea militară în care am făcut, în 1989, stagiul militar. Dacă ceva se întâmpla cu acel drapel, încadrat într-o vitrină frumos decorată, nu doar eu zburam în Batalionul Disciplinar în următoarea secundă, ci unitatea se DIZOLVA pe loc, dispărea pur și simplu de pe fața pământului. Ce trăiesc astăzi, văzând toate acestea? Rușine, deznădejde, umilință. Nenorocul de a fi condus de niște NIMENI, de niște marionete impotente în toate simțurile și acțiunile, fără niciun Dumnezeu…