Tăcerea de tinichea a doamnei Violeta

Domnul Rareș anunța plenar, la începutul lunii noiembrie 2019, că pensiile speciale vor dispărea în 30 de zile de la preluarea guvernării de către noul Executiv, Guvernul Orban. Aproape că nu mai avea aer și nici energie să tot dea din mână, trâmbițând aceste vești. Au trecut peste două luni de la anunțul magistral, va mai trece una și probabil, nu se va întâmpla nimic cu această categorie de răsfățați ai nației. Timpul trece, pensia, între 15 și 25.000 de lei, merge. Las’ că-i bine. Răstimp, doamna ministru al Muncii ne anunță că pensia minimă îngheață la 704 lei. Dar îngheață-bocnă, nu altceva!

Aceasta este suma la care înțepenește cea mai mică pensie din țară, prin decizia unui Executiv care începe să-și dovedească nu doar “competența”, ci și grija față de cea mai vulnerabilă categorie de cetățeni – pensionarii cu pensii mizerabile. Cei care trăiesc cu 22 de lei e zi, iar din acești bani, firește, trebuie să-și asigure nu doar hrana, medicamentele, eventualele tratamente, ci să-și plătească și taxele, impozitele, electricitatea, factura la gaz, la apă, gunoi, telefon și, dacă mai pot, și abonamentul la cablu pentru a putea să o vadă live pe doamna Violeta cum îi condamnă la sărăcie. Cu 22 de lei pe zi să mai și mănânce, poate să se și îmbrace. Desigur, dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns: orice discuție, calcul, schemă răstignită savant pe la TV, devin ridicole. Mulți dintre noi am putea spune “bine, dar este vorba despre cei care nu au cotizat la sistem”. Adevărat, dar ce facem cu cei care nu mai pot dovedi, din varii motive, faptul că au avut vechime, au lucrat, au contribuit, nu mai au cărți de muncă, nu mai pot scoate adeverințe de vechime etc. ce facem cu cei peste 300.000 de agricultori care au muncit până le-au sângerat palmele și tălpile, zeci de ani la rând? Cu aceștia ce facem, doamna Violeta? Oferiți o explicație, convingeți-i pe acești oameni că nu se face gaură în cer și nici nu se moare de foame dacă trebuie să faci în așa fel încât să îți repartizezi suma  de 22 de lei pe zi astfel încât să ai asigurată hrana, medicamentele, plata facturilor, plus ce mai apare pe parcursul unei luni. Spuneți-le acestora cum să facă, sunteți specialist și, pentru că sunteți un om pregătit, remunerat corespunzător cu peste 16.000 de lei pe lună (salarii cumulate) puteți face acest lucru, nu?

Dar nu. Doamna ministru Violeta Alexandru nu discută cu oamenii, nu discută cu presa. Tace, fuge, evită, iritată, orice contact. Ea spune ceva doar când simte că trebuie. Acum, ghinion, nu simte. Nu oferă detalii, oferă doar un spate generos atunci când este întrebată ce se întâmplă, de ce se iau aceste decizii, care este rațiunea pentru care, de exemplu, discuțiile și deciziile referitoare la pensiile speciale sunt împinse până la primăvară, iar cele mai mici pensii din țară sunt lovite mortal. Guvernul a descoperit faptul că această categorie de venituri trebuie să înghețe, tot săracul trebuie să sufere, el trebuie sacrificat. Musai să fie și bătrân, și bolnav, și neajutorat, și singur și lăsat în voia sorții. Unora le sună populist toate aceste rânduri, or suna așa, dar așa sună de multe ori adevărul, nu avem ce face. Așteptăm, încă, explicații, dar mai ales soluții. Așteptăm ca un consilier, dacă ministrul muncii sau prim-ministrul nu pot ajunge în gospodăria unui agricultor care vede cum este exterminat de un Guvern în care, poate, și-a pus speranțele, să le explice acestor oameni cum să trăiască cu 22 de lei pe zi. Au datoria să le spună acestor bătrâni cum să facă, pentru că ei nu știu. E simplu. Faceți așa, faceți în felul următor. Hai, curaj!

Nici măcar nu au pe cine sau unde să întrebe. Nu au putere să iasă din curți pentru că sunt bolnavi, iar acum, iarna, viața e și mai grea. Nu mai pot striga pentru că nu mai au energia să o facă. Ca ei, sunt și cei cu pensii așa-zis decente, de 800, 900 sau 1.200 de lei, un pic mai puțin amărâți dar aproape la fel de curioși să afle cum vor trăi în acest an, în condițiile în care totul se scumpește pe zi ce trece astfel încât nici să amețești nu mai ai timp. Treceam, zilele trecute, pe la Lidl – este doar un exemplu, pentru că același lucru e prezent în toate magazinele- și am zăbovit puțin în fața raionului de lactate. Iaurtul marcă proprie, cel mai ieftin, cel mai simplu și mai banal, la pahar mare (nu la găleată, atenție!) de 400 de grame, costa 4.5 lei. Adică 1 euro. O sun imediat pe vară-mea care locuiește de 20 de ani în Koln, Germania, și o întreb cât costă la același Lidl, acolo, același iaurt simplu. Îmi spune, senină, că e undeva la 29 de cenți. Îmi amintesc, pentru că sunt consumator de iaurt și lactate, faptul că un iaurt costa anul trecut, și la noi, undeva la 2,5 lei, oricum mai scump decât în Germania. Este un exemplu banal, valabil însă, din păcate, pentru toate alimentele, serviciile, facturile, pentru tot! Mi-am rotit privirea în supermarket și am avut senzația că nu e adevărat ceea ce văd. Aceste creșteri de prețuri s-au produs doar în ultimele șase luni ale anului trecut… Încotro ne îndreptăm?  Unde vom ajunge? Ce se va întâmpla cu noi? Doamna Violeta, domnul Rareș, faceți un efort și explicați-ne și nouă, celor care muncim pe salarii absolut oribile, dar mai ales celor care sunt nevoiți să trăiască cu 22 de lei pe zi, cum să facă, ce să facă, pentru a nu crăpa de foame în acest an. Cât despre pensiile barosanilor, alea de 5.000 de euro pe lună, mai vedem la primăvară, că e timp.