Zecii de mii de Ioni si Ioane si-au serbat in aceasta saptamana onomastica, iar poporul a mai bifat o zi rosie in calendar. De fapt, una de sarbatoare sfanta, in care multi romani au simtit nevoia sa se manifeste cum stiu mai bine si cum pot mai stralucit pentru a se apropia de Dumnezeu. Dar parca e facatura, insa, si la noi aceasta apropiere nu e smerenie si rugaciune, ci un film de eterne imbranceli si cozi de un kilometru in fata bisericilor care scot de sub patrafir nu moaste, ci apa sfintita.
Am vazut la televizor inca o data o multime disperata sa apuce PET-ul cu apa, gata sa se calce in picioare si sa urce peste cadavre pentru a pune mana pe el. Vorba zis mana, intrucat in aceste situatii in care ai de-a face cu un personaj colectiv, cu o mie de guri ce urla crancen injurii, in scopul de a-si face loc, nu poti sa te gandesti decat la o salbaticiune infometata, cu o mare de labe care vor sa prinda ceva. Ceva care pe mine ma duce cu gandul la acele indulgente puse in circulatie de mai marii bisericii cu secole in urma.
Cei ce se impingeau si aplicau sistematic coate vecinilor, huiduindu-i, incat in materialul difuzat la tv cuvantul de ordine era bip-bip, nu erau veniti pentru a lua o sticla, ci zeci de litri de apa sfintita. Stau si ma intreb la ce pot folosi oamenii acestia atata apa sfintita si singurul raspuns care imi trece prin cap este ca pentru a se imbaia. Altfel nu-mi explic pentru ce cara acasa sacose pline cu zece litri, 20 de litri, 30 de litri. Sigur nu pentru a le tine in camara. Si nici pentru a le da vecinilor, rudelor, prietenilor. Daca s-au imbulzit in asa hal ca sa ajunga in fata preotului, sigur nu au facut-o pentru rude si prieteni, ci pentru ei.
Si disperarea de a prinde apa sfintita imi sugereaza nu neaparat nevoie de ajutor sfant. Un om care cere ajutorul lui Dumnezeu este umil, retinut in a se manifesta zgomotos si infierbantat tocmai pentru ca stie ca trebuie sa dea dovada de smerenie. Nu injura si nu loveste si nu calca in picioare pe nimeni. Si nu-si duce baxuri de apa de la supermarketul Sfantului Duh, ia putina si o pretuieste cu atat mai mult.
La ce bun sa iei atatea sticle acasa, daca pentru ele ti-ai umplut sacul de pacate? Cand animalul din tine e mai puternic si mai feroce decat cele zece porunci, care spun sa nu injuri, sa nu-i faci rau aproapelui tau, pe care tu il calci si il pui la pamant, la ce bun striga multimea ca a mers la biserica manata de credinta? Credinta in ce? In cele sfinte? Sau in indulgentele din sticlele de plastic?
