Auzim tot mai des de „falimentul de tara”. Cand este vorba despre economie, buget si finante expresia se refera la incapacitatea de plata. Tara respectiva nu mai poate plati ceea ce plateste in mod regulat, lunar, adica facturi, pensii si salarii. Falimentul de tara, ca orice faliment, are cauze externe si interne. Cele externe nu tin de managementul tarii. Cele interne, da. Care vasazica, nu exista faliment fara manager prost.
La fotbal suntem in „faliment de tara”, asa cum este Grecia la economie, desi este aproape sigur ca batem Argentina cu 3-0 prin neprezentare, iar conducerea federatiei de fotbal si a ligii profesioniste joaca rolul managementului acestui faliment. Cu toate ca unul dintre manageri este membru in Comitetul executiv UEFA suntem pusi, ca tara si popor, in situatia de culme a penibilului sa nu putem inaugura un stadion modern pe care greu puteam visa sa-l avem, deoarece nu vrea nimeni sa joace cu noi. De ce? Poate pentru ca nu ar avea cu cine. Pentru ca am ajuns niste „nimeni”. De la locul 3 in august 1997, Romania a reusit contraperformanta incredibila de a ajunge pe locul 53 in iulie 2011 in clasamentul FIFA! Deasupra noastra se afla Honduras, Jamaica, Senegal sau Burkina Faso(!) si nu mai spun de Slovenia, Muntenegru sau Bosnia. Iugoslavia s-a spart in bucati si fiecare bucata este deasupra Romaniei la fotbal.
Ca sa scazi 50 de locuri in nici 15 ani trebuie sa ai o strategie distrugatoare. Sau sa nu ai niciuna dar sa beneficiezi de un management prost. Sa te refuze Argentina ca pe o goanga insignifianta mai merge, dar de solutia de back-up, de rezerva, a auzit conducerea fotbalului nostru? Care era? Uzbekistanul?! Pai si ei ne-au refuzat! Boc si cu Oprescu au rupt din bugete si de la gura poporului asistat si au respectat un termen de finalizare a investitiei ca sa-si bata Mircea Sandu joc? Mircea Sandu, care nu este la prima situatie penibila anul acesta. Desi intentia era anuntata demult, demiterea lui Razvan Lucescu de la echipa nationala s-a lasat cu o alta situatie in care nimeni nu vroia sa preia functia si s-a ajuns la ultima solutie, solutia San Marino, Piturca. La fel a patit si colegul Mitica, ramas cu drepturile de televiziune pe tejghea si apoi vandute la promotie. Unde-a fost strategia, unde-i planul?
Problema de fond este ca dupa 1990 fotbalul din Romania a fost privatizat de catre o gasca de haidamaci care nu au plan, nu au strategie, au doar nevoi de moment, incultura, incompetenta si impotenta organizatorica. Poporul a simtit si a tratat cu huiduieli copioase efectul acestei prosteli nemarginite, nationala. Speriati ca si hotii prinsi in lanul cu porumb, haidamacii au crezut ca solutia este sa fuga ba la Vaslui, ba la Piatra-Neamt, ba la Cluj unde, credeau ei, populatia este mai naiva. S-au inselat. Au ajuns sa fie fluierati peste tot si tot nu au inteles nimic.
Fotbalul, sentimentele, mandria nationala nu pot fi administrate de niste terchea-berchea de mahala. Nu poti pune capital social la un sereleu cocalaresc palmaresul si culorile nationale. Globalizarea, asa nenorocita cum este, a lasat supape de competitie intre popoare care constituie motorul civilizatiei moderne. Una din supape este fotbalul. Nu mai avem razboaie, avem meciuri, iar faptul ca nu numai ca ne bat toti dar nici macar nu mai vor sa joace cu noi este cauza de deprimare nationala.
Cum sa mergem noi la „razboiul civilizatiilor” cu Nasul si cu Mitica? Cum sa facem sa mergem fara ei? La vot alegem politicieni, iar politicienii evita subiectul chiar daca este unul de interes national. Ar fi o idee pentru partide pentru ca, oricum, nu-i mai crede nimeni cand promit salarii, pensii sau autostrazi. Le-a scapat observatia ca tandemul Iliescu-Vacaroiu a fost salvat de fotbal si de inflatie intre 1992 si 1996? Inflatie avem, fotbalul ne lipseste. Sa ne redea demnitatea de suporteri si chibiti! Costa mai putin si tine loc de multe.
