Sticlele goale – „aurul” vremurilor ceaușiste

Cei mai măricei ne amintim deseori cum, pe vremuri, aveam grijă de sticlele și borcanele goale ca de ochii din cap. Că erau de ulei, de bere sau Cico – le spălam bine cu dero de rufe dizolvat în apă caldă și lăsat într-un borcan pe marginea chiuvetei de la bucătărie (pentru că detergentul de vase era o raritate în anii ’80, erau două-trei sortimente, însă mai degrabă găseai vreun inel din aur pierdut pe stradă decât asemenea produse în magazine). După ce erau curățate, sticlele și borcanele erau așezate în cămară, până când se strângea un stoc considerabil. După aceea, fugeam cu ele la Alimentara, acolo unde primeam bani frumoși și cumpăram produse – acelea care erau – însă nu cred că vreunul din noi ieșea supărat din magazin după o astfel de activitate. Sticlele de vin spumos erau cele mai scumpe – 3 lei bucata, o mică avere! Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată o sticlă întreagă aruncată la tomberon.

Pur și simplu acest gunoi nu exista. Sticle din plastic nu existau nici ele, pungile din plastic erau, de asemenea, rarități, foarte populare fiind pungile din hârtie, de dimensiuni diferite, în care intra orice – și cafea, și bomboane și fursecuri. Da, mi-e dor de acele vremuri și oricât mi-ar critica cineva nostalgia, nu este vorba de dorul de vremurile comuniste ci de civilizație, de curățenie, de conștiință și de felul în care, și pe acest segment, mergeau lucrurile atunci. Sistemul de garanție la sticle funcționa oriunde, chiar și pe la terase sau din oricare loc cumpărai un produs îmbuteliat. Privind dezastrul ecologic care ni se așterne sub ochi în fiecare zi, da, mi-e dor de anii aceia. Mi-e dor să nu mai văd oameni trăind cu muntele de gunoi sub balcoane, să nu mai văd râurile și lacurile sufocate de PET-uri, de cutii de suc și bere, de pungi, mi-e dor să opresc într-o parcare și să nu văd, întinse pe zeci de metri, kilograme de gunoaie, din care cea mai mare parte e compusă din plastic sub toate formele posibile. Cei mai mulți dintre noi am fost prin Germania sau Olanda și am văzut cum cei de acolo, încă de la vârste fragede, știu că sticla de suc e o sursă frumușică de profit pentru familie. Oamenii își strâng toate sticlele din plastic și cutiile din aluminiu în care sunt ambalate băuturile și dau fuga cu ele la supermarket, acolo unde plăcerea de a le introduce în aparatul concasor le revine copiilor. Este 50 de cenți o sticlă (nu știu dacă nu cumva această sumă a mai crescut între timp) cert este că nu pleci de lângă aparat fără un bon numai bun, de 5, poate chiar 10 sau 15 euro, în funcție de câte ambalaje bagi la reciclat (unii vin cu sacii!). Nu există sticle PET aruncate la gunoi; dacă cineva le aruncă, altcineva vine și le adună imediat, pentru că plasticul înseamnă bani. Nu există cutii de bere sau suc înfipte în gardul viu, ca la Zalău, în copaci, între țevile de pe la garduri. Nu există nimic din ceea ce pe noi ne sufocă zi de zi, an de an. Lăsând la o parte caracterul și educația-lipsă în cazul celor care aruncă iresponsabil deșeul reciclabil, cea mai mare vină o poartă autoritățile care, iată, de 30 de ani n-au fost în stare nici să mențină acest sistem, nici să îl îmbunătățească.

Incompetenți care s-au perindat prin guverne și ministere așa cum trece rața prin apă, pe de o parte „miserupiști”, dezinteresați total de această nenorocire, pe de altă parte foarte interesați în a susține interesele marilor comercianți, dar și a producătorilor de mase plastice. Prin urmare, un genocid ecologic controlat și ținut în viață tocmai de cei în care noi ne tot punem, de pomană, speranțele. Oare mai putem spera și noi la o viață civilizată, fără gunoaie, fără deșeuri menajere reciclabile aruncate ca la șatră, în fața ușii? Poate că acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, cei veniți la guvernare ar mai putea mișca ceva în acest sens.

Producătorii, marii comercianți și lobby-iștii lor se opun din răsputeri implementării sistemului de garanție-returnare în România, dar și a unui sistem de reciclare prin care, mai pe înțelesul tuturor, să primești banii înapoi atunci când te duci cu PET-ul la supermarket. Pentru că atunci când cumperi o cola la sticlă, plătești oricum și bidonul, pe lângă suc. Pe pagina de Facebook a organizației non-guvernamentale Zero Waste Romania se vorbește despre. Proiectul de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Mediului. ”România a parcurs deja etapa de consultare publică. Însă companiile poluatoare încearcă să exploateze volatilitatea politică și să amputeze proiectul în forma care a rezultat în urma dezbaterilor. Va permite statul, prin instituțiile sale, domnule ministru Tánczos Barna, ca interesele economice ale unora să blocheze ceea ce peste 90% dintre cetățeni își doresc și de care mediul are nevoie 1.000%? Alături de experți internaționali, am elaborat un document de poziție cu 12 elemente-cheie pentru o legiferare eficientă a sistemului garanție-returnare. Astăzi am retransmis documentul semnat de către 22 de ONG-uri către Ministerul Mediului – România. Solicităm aprobarea HG-ului în forma actuală, rezultată în urma unui proces de dezbateri și consultări publice transparent, grație domnului ministru Mircea Fechet, întrucât Hotărârea de Guvern corespunde rigorilor internaționale și cuprinde principiile cheie aferente unui sistem garanție-returnare eficient pentru reciclarea recipientelor de băuturi”, spun cei care se luptă așa cum pot pentru ca noi să să înțelegem că în acest fel în care trăim sau suntem obligați să trăim, nu se mai poate.

Poate că cei care ne-au chemat la vot, de două ori, anul trecut, vor înțelege și ei că aceasta este una dintre cele mai grave probleme cu care ne confruntăm și că trebuie să facă ceva în acest sens. Aș strange cu drag sticlele de suc și apă, știind nu doar că n-am să ma mai lovesc de ele când ies din casă, pe stradă, în fața blocului, oriunde, și că, mai mult decât atât, îmi pot cumpăra câteva lucruri necesare dintr-un magazin atunci când le duc la reciclat, pentru a primi garanția înapoi. Sunt atâtea lucruri firești, normale, pe care alții le au de decenii, doar noi suntem mereu cei care trebuie să spunem pas, indiferent ce sau pe cine alegem.