Unul dintre cele mai bolnave sisteme publice din Romania este, unanim admis, tocmai sistemul de sanatate. Si a spune ca acesta este bolnav, e o forma destul de blanda de exprimare, realitatea dovedind ca intreaga aceasta increngatura care ar trebui sa-i deserveasca pe pacienti, a ajuns cu un pas in groapa. Stie fiecare dintre noi care sunt bolile de care sufera Sanatatea romaneasca si oricare roman admite bucuros ca avem de-a face cu un sistem care ar trebui mai intai sa fie lasat sa moara si sa fie ingropat, pentru a putea mai apoi sa se zamisleasca unul nou, din tanara plamadeala. Dupa asteptarile noastre si potrivit jaloanelor occidentalilor, e nevoie de un altfel de sistem public de sanatate, pentru care e nevoie de o alta gandire financiara.
Cu toate ca romanii abia isi mai pot ingriji sanatatea, celor din varful piramidei de la Ministerul Sanatatii le arde de glume. Acestia au gasit de cuviinta sa ne administreze o noua pastila, aceea a medicinei preventive, care trebuie inghitita alaturi de medicii de familie. Fara a aduce vreo ofensa muncii cadrelor medicale, spunem doar ca intentia oficialilor din sistemul de sanatate va prinde acum ca nuca-n perete.
Mai exact, se doreste ca medicii de familie sa fie recompensati dupa starea de sanatate a pacientilor. Medicina de familie ar putea beneficia de fonduri direct proportional cu numarul de persoane sanatoase, ceea ce ar face ca medicii sa aiba preocupari de sustinere a medicinei preventive. Intentia, care trebuie interpretata si ca un gest firesc, aliniat la realitatile medicale europene, denota o doza exagerata de optimism. Cum poti sa visezi la sanatate cand in jur este atata saracie, cand romanii nu au salarii, nu au ce manca? Tinta oficialului din Sanatate este de apreciat, dar deocamdata trebuie sa vedem realitatea asa cum este. Trebuie sa treaca timp si sa fie parcuse anumite etape. Nu putem fi sanatosi asa cum pocnesti din degete. Cine oare n-ar vrea? Si daca tot stai sa analizezi si sa despici firul (medical) in patru, nimeni nu are cum fi perfect sanatos. Si atunci, pana la urma, ce vor astia de la noi, ce tot au sa ne reproseze, ca tot din banii nostri este sustinut acest sistem?
Nu spunem ca nu s-a incercat din rasputeri resuscitarea Sanatatii si admitem ca medicina romaneasca are, incontestabil, realizari si performante deosebite, precum si oameni valorosi. Credem doar ca unii nu vor sa vada ca lucrurile nu au cum intra, de azi pe maine, pe fagas normal si vin cu idei care nu prind la mentalitatea si realitatile acestei tari.