Speranțe deșarte

Daniel Mureşan

Sunt pasionat de filatelie și periodic cumpăr plicuri și cărți poștale circulate, poate, poate găsesc vreun timbru frumos sau o ștampilă interesantă. Zilele trecute am cumpărat un lot de la un comerciant din Craiova. Studiind plicurile, am observat că unul mai avea în el scrisoarea. Era expediată în anul 1990, din Danemarca către România. Iată textul scrisorii:

Dragă mamă și tată

De cînd nu ne-am văzut, multă vreme a trecut și între timp multe s-au mai întîmplat.

O să vă povestesc mai toate prin viu grai, nu prin scrisori, că mă tem că nu ajung și le citește cine nu trebuie.

Probabil voi veni acasă în februarie, încă nu știu, depinde de multe.

Aici e o țară bogată. Nu e așa de frumos ca la noi, cu munți și rîuri, dar e tare bogată. Păcat că nu mă lasă să lucrez, că m-aș pricopsi. Dar legea e lege aici – străinii nu au voie să lucreze, decît cine are carte verde (pentru lucru).

Aici casele sunt mici, blocuri sînt puține. Casele nu au garduri decât simbolic, din verdeață. Casele nu au perdele, pentru că le place să vadă afară verdeața pomilor.

De la 1 decembrie au început pregătirile de Crăciun și Anul Nou. Aici nu prea știu de moș Crăciun, ci mai mult de niște pitici mici și răi care acum zic că sînt ajutoarele lui Moș Crăciun, ca să-i flateze pe străini. Magazinele sînt însă arhipline cu marfă, și ce mărfuri! Și ce cantități imense, și ce bunătăți! Mă mir în fiecare zi și nu pot pricepe cum nu a reușit încă guvernul nostru să democratizeze ca aici și să aducă țara rapid acolo unde sunt Ungaria, Polonia sau Cehoslovacia. Ne-au prostit pe toți că trebuie mult timp. Nu-i adevărat. Dacă ar da drumul la capitalul occidental în întreprinderile noastre și ar lăsa totul liber, nu ținut în mînă de către stat, imediat am avea avantaj. Dar statul vrea să aibă numai el avantajele, nu țara – altfel nu ar proceda așa.

Mulți vor să facă afaceri cu noi, dar nu le permite guvernul. Dar să nu vă mai plictisesc cu lucrurile astea, căci simt că iar mă ia supărarea. Aici e democrație și tot scad prețurile la mărfuri. Și ce mărfuri! La noi se zice că e „democrație”, dar tot urcă prețurile. Deja Occidentul e plin de emigranți români și arabi. Nu mai pot accepta pe nimeni, fiindcă nu mai au loc. Toți sînt speriați de cîți vin mereu. La fel o fi și în celelalte țări?

Ileana ce mai face? Dar Adrian? Dumneavoastră cum stați cu sănătatea? Pînă la o nouă revedere, vă îmbrățișez cu drag și vă urez Sărbători Fericite și La mulți ani!

Dacian – 19.12.1990 Roskilde, Danemarca

Am terminat de citit scrisoarea și am început să îmi amintesc cum gândeam eu atunci. Ceva pe-aproape. Credeam că totul se va schimba rapid, că vom ajunge ca cei din Occident.

Dar în scurt timp mi-am dat seama că democrația fără prosperitate nu înseamnă nimic. E doar o supraviețuire ce nu te mai lasă să gândești la sensul vieții comune, la exigențele morale ce trebuie să le aibă democrația. În scurt timp magia libertății a trecut, românul având ca gânduri primordiale ce să mănânce și să aibă un acoperiș deasupra capului. Mai nou, și ceva de băut.

Sărăcia îl ține pe om captiv în probleme mărunte, orizontul său fiind satisfacerea nevoilor curente. Nu mai are timp să gândească la morală sau cultură. Săracul, oricât l-am exalta literar, e tributar nevoilor zilnice și exclus din viața civică. Romanii au experimentat cel mai bine tema, ce se continua până azi.

Semnatarul scrisorii, bănuiesc că un tânăr ajuns acolo la studii sau prin alte mijloace, a văzut cum se mișcă societatea daneză și credea că implementarea ei la noi ar trebui să fie rapidă. Era dezamăgit după primul an de „democrație” și nu își dădea seama de tarele comunismului. În România a urmat o epocă de piatră a democrației și a politicii. O epocă plină de mârșavi ce au modelat românii în folosul lor. Anul acesta sunt alegeri, ar trebui să avem o șansă. Dar am avut atâtea șanse… Ori le-am dat cu piciorul, ori ne-au dat ele. În condițiile date, nu sunt deloc optimist.