Speranțe asasinate

Vineri dimineață m-am trezit cu vestea că în Franța a mai avut loc un atentat terorist. Însă, ceea ce s-a întâmplat joi seara, la Nisa, a fost parcă mai mult de atât. A fost un masacru. Când afli că un nenorocit a intrat cu un camion într-un grup ce oameni și a lăsat în urma lui, pe asfalt, peste 80 de morți și aproape 20 de răniți, cu oricâtă empatie te-ar fi înzestrat natura, practic, creierul tău refuză să proceseze rațional, obiectiv, o astfel de situație. Și parcă nici nu mai contează că nenorocirea asta s-a întâmplat tocmai de Ziua Franței. Contează însă că începem să ne obişnuim cu zilele de doliu european.
Românii, din fericire, deocamdată, pot să doarmă liniștiți. Și nu neapărat pentru că am avea servicii ultraprofesionale de combatere a terorismului. Nuuuu. Ci pentru că noi nu prezentăm, pentru moment, niciun interes. Nici măcar nenorociții ăia din ISIS nu se uită spre România, decât, eventual, pe o hartă, atunci când vor să tranziteze țara asta. Așa că nouă nu ne rămâne decât să stăm mereu cuplați la o formă sau alta de empatie, drept pentru care la un moment dat cred că nici nu vom mai tresări când vom afla că s-au mai întâmplat astfel de nenorociri. Instinctul de conservare își va face datoria și, cu siguranță, ne va menţine într-o nesimţire biruitoare. Vom câştiga mereu ceva, câtă vreme nu ni se va întâmpla asta nouă, aici, în România noastră bucolică. Însă, din fericire, nu toate „oile” din acest spațiu mioritic behăie instinctual. În turmă, încep să își facă loc și câteva exemplare negre sau cenușii, care vor, pot și trebuie să își facă simțită prezența.
În teoria luptei anti-teroriste se spune că nu numărul de victime ale unui atentat contează, ci mediatizarea acestuia. Este perfect adevărat. Trebuie să înțelegem că teroriștii nu aruncă în aer avioane, cluburi sau redacții de ziare pentru a face cât mai multe victime. Nenorociții ăștia recurg la astfel de gesturi pentru ca acțiunile lor să apară pe prima pagină a ziarelor, ca apoi noi, ceilalți, mai mult sau mai puțin afectați, să ducem din gură în gură martiriul. Astfel se răspândește groaza în milioane de oameni. Asta vor, de fapt, terorișii: să ne terorizeze. De ce vredeți că majoritatea experților anti-tero susțin că cea mai bună modalitate de a stopa numărul atacurilor teroriste este de a limita pe cât se poate de mult mediatizarea acestora? Extrapolând, dacă vreți, pentru a-ți educa plodul, recurgi câteodată la metoda ignorării. Într-o bună zi, văzând că nu îți pasă, copilul tău va înceta sa mai facă tâmpeniile care, evident, îți scoteau fire de păr alb în cap, dar tu nu arătai asta.
Vedem că, la nivel mondial, o anumită parte a presei, și nu numai, începe să se deștepte și pune în practică teoria de mai sus. Când teroriștii ISIS au doborât un avion plin cu ruși în Egipt, Kremlinul a avut grijă să tărăgăneze lucrurile și să nu recunoască faptul că acțiunea a fost una planificată. Ei bine, abia după săptămâni bune, când lucrurile s-au mai așezat și lumea a început să uite, rușii au declarat că iau în calcul posibilitatea unui atentat terorist. Apoi, după alte câteva săptămâni, au recunoscut veridicitatea acestuia. De ce? În primul rând, pentru să oamenii ăștia gândesc în viitor. Minimizând impactul mediatic al acțiunii, nu au dat apă la moară, nu au dat satisfacție. Au arătat pur și simplu că gestionează situația. Deși, este evident că nimeni, în acest moment, nu poate intui ce este în mintea unui terorist nenorocit din Siria, de exemplu.
Nici americanii nu sunt mai fraieri, astfel că, după ce doi nebuni musulmani au ucis 14 persoane într-un atac la un centru social, nu au recurs la un prăpăd mediatic. Deși se știa că atentatorii sunt fanatici musulmani, autoritățile americane au prelungit recunoașterea acestei acțiuni, declarând că e vorba doar de un schimb de focuri, tocmai pentru a anula impactul media așteptat de teroriști. Așa că tind să cred că, la nivelul luptei anti-teroriste, se schimbă abordarea, astfel că serviciile și-au dezvoltat noi căi de limitare a acțiunilor teroriștilor.
În fine, partea extrem de tristă a lucrurilor este că, indiferent de naționalitate sau de distanța existentă între noi și punctul în care a explodat bomba, vom fi constrânși să trăim apăsați de mâhnirea unei lumi obligate să se obişnuiască cu terorismul şi crima. Vorbim deja despre o lume îngrozită, hăituită, aruncată într-un spațiu mai mult decât neprimitor, în care maimuţele încep să conducă ostilităţile pe o planetă care nu mai poate fi controlată. Chiar în aceste condiții, trag speranța că nu vom fi obligați să ne obișnuim cu o astfel de situație și că vor exista mereu, în turmă, „oi” negre sau cenușii, care să ne dea încredere. Altfel, nu ne va rămâne decât să participăm neputincioși la moartea lentă a tuturor speranţelor noastre. Iar atunci când speranţele mor, fiți siguri că murim și noi.