Speranța nu se anulează

Omul a dovedit de-a lungul timpului că nimic nu-l poate determina mai mult să se întoarcă smerit la adevăratele valori ale vieții, decât o situație grea ce poate degenera în una disperată. Nimic nu te poate face să te gândești, suficient de adânc încât să realizezi cu adevărat că în afară de sănătate nimic nu contează cu adevărat decât văzându-te în pragul unei situații critice, având ca un trist “bonus” exemplele dramatice ale semenilor tăi. Îți aduci aminte brusc de faptul că banii, averile, proprietățile, bunurile materiale către care alergăm zi de zi cu disperare au fix valoarea unei cepe degerate în fața probabilității de a rămâne fără sănătate. Realizezi toate acestea și îți pui într-un final fireasca întrebare “La ce bun să am toate acestea dacă nu sunt sănătos?”. Constatăm brusc cum lucruri considerate banale, pe care le-am învățat încă de când am făcut primii pași, își recapătă suprema importanță, cea care de multe ori face diferența între a rămâne sănătos și a fi atins de boală.

Spălatul temeinic pe mâini, igiena riguroasă a spațiului în care trăiești și muncești, grija cu care interacționezi cu cei din jur și multe alte lucruri care cad, în condiții normale, în brațele mereu deschise ale nepăsării. Indiferent cât am fi de pregătiți, de dotați, de atenți, ca cetățeni ori stat, o astfel de nenorocire mondială nu are cum să nu ne prindă la un moment dat cu vigilența amorțită. Au pățit-o alții mai organizați, mai bogați, mai antrenați și mai conștienți decât suntem noi. Cu toate acestea, chiar dacă este foarte greu să respecți, ajungând să dai în obsesie, toate regulile care sunt cerute într-o situație de pandemie și una de urgență, proaspăt decretată și la noi, acest lucru reprezintă singura șansă prin care poți rămâne sănătos fizic și mental.

Cu mintea limpede și cu trupul pregătit să respingă dușmanul. Toată lumea trebuie să înțeleagă și nu doar să se prefacă, că suntem într-o situație grea și că fiecare dintre noi trebuie să facem tot posibilul pentru ca numărul de îmbolnăviri să nu ne aducă cu adevărat în pragul disperării, așa cum vedem că se întâmplă la alții. Seniorii noștri trebuie să priceapă că reprezintă cea mai vulnerabilă categorie – așa a fost să fie acum. În alte timpuri, copiii erau cei mai expuși, în alte vremuri tinerii piereau în timp ce organismul celui în vârstă dovedea o rezistență mai bună la anumiți agenți patogeni, boli, molime. Acum, trebuie ca cei care ne-au crescut și ne-au îngrijit și la bine dar mai ales la rău, să rămână în case. Dacă este necesar să iasă, să evite să iasă mai mult de o persoană, să nu zăbovească mult în farmacii, magazine sau te miri pe unde și să se retragă în case imediat ce au terminat de rezolvat ceea ce trebuie. Văd în continuare în Zalău autobuzele în care cei mai mulți călători sunt persoane în vârstă, văd oameni la biserică, tot în vârstă, unul lângă celălalt, strângându-și mâinile, povestind la distanță de un braț unul de celălalt. Neprotejați față de nimic. Desigur, nu poți umbla cu săpunul în mână și chiuveta în spate, dar nu am văzut nicio persoană, cu atât mai puțin una în vârstă, folosind o sticluță cu dezinfectant după ce a coborât din autobus sau după ce a ieșit dintr-o farmacie sau magazine. Nici măcar o persoană. Încă trec pe lângă tine oameni care miros a transpirație, îmi cer scuze că scriu asta, însă cum putem crede că cineva, în situația asta, ar putea avea mâinile curate?

Atingem o clanță de magazine după ce ei au deschis ușa și… toate măsurile noastre de apărare deja își pierd efectul. În foarte puține spații publice  miroase a spirt sau a dezinfectant, iar acesta este, credeți sau nu, un semn rău, o direcție greșită în care ne pregătim în fața acestui virus păcătos, un virus pe care îl iei fix într-o secundă, pe mâini, pe haine, pe și de pe obiectele pe care le atingi, ducându-l mai departe către cei dragi de acasă sau către persoane pe care nu le cunoști și care, și ele la rândul lor, vor duce virusul în locurile în care vor ajunge. Oameni buni, stați acasă! Sunt atâtea lucruri de făcut toate utile, benefice, menite să vă aducă bucurie în suflet și să vă readucă liniștea și încrederea, cum nici nu vă puteți imagina! Dincolo de orice drum, de orice cumpărături, altele decât cele cu adevărat necesare, dincolo de mersul la slujbă și pupat geamurile de la icoane de prin biserici, în aceste vremuri în care Dumnezeu chiar nu poate ajuta cu nimic atât timp cât noi nu ne ajutăm…  

Auzeam, consternat, păreri pe la televizor: “E foarte bine că lumea vine la biserică!” Oameni buni, realizați cât nu e prea târziu că, acum, mersul la biserică, în locuri în care se adună mai mult de câteva persoane, chiar și acolo existând un risc mare să vă îmbolnăviți sunt lucruri care vă pot face un rău uriaș. Stați acasă, puteți atât de bine și frumos să aveți locul vostru în care să vorbiți cu Dumnezeu, să-I mulțumiți, să-L rugați să vă apere. Acasă, în intimitate, într-o cameră sau pe un colț de pernă! Și într-o grotă dacă am fi, chiar și de acolo Dumnezeu ne-ar auzi și ne-ar trimite gândul cel bun. Luați-vă măsuri sporite de igienă, folosiți clorul diluat în apă, chiar și spirtul medicinal pentru că așa cum este – nefiind virucid ci doar bactericid – el ajută mult și dezarmează acest virus nenorocit și distruge complet o serie de agenți patogeni care ne pot îmbolnăvi sau slăbi imunitatea. Orice dezinfectant este, oricum, mai mult decât nimic. Dincolo de toate, săpunul reprezintă măsura supremă de igienă! Spălatul pe mâini, având săpunul timp de minimum 20 de secunde pe mâini, apa din abundență – trebuie să ne fie literă de lege de cel puțin 10 ori pe zi în condiții normale și fără număr în condiții de urgență, așa cum sunt cele de acum. Evitați, cât puteți contactul foarte apropiat cu străini, cu vecini și fiți conștienți că da, și nouă ni se poate întâmpla. Într-o secundă.

Cea mai mare greșeală pe care o putem face este să spunem eterna vorbă românească “mie nu mi se poate întâmpla”. “La noi nu vine, la noi nu ajunge, noi suntem OK!.” În acel moment, cu gândul setat în acest fel, răul te prinde cu garda jos și dezarmat. Și nu cred că dă înapoi la vreun îndemn divin sau doar pentru că, cu o seară înainte, ai făcut o rugăciune suplimentară. Da, și credința, și rugăciunile ne pot ajuta să ne setăm psihic și psihologic astfel încât să știm că avem și un sprijin de undeva de Sus.  Dar fără acțiuni și măsuri concrete, fără disciplină de fier, fără respect pentru cei din jur, șansele de a fi bine se reduc dramatic. Stați acasă, mai ales voi, dragii noștri seniori. Stați acasă și cei care puteți și aveți posibilitatea să rămâneți și să lucrați de acasă. Nu există timp pentru plictiseală, uitați-vă în jur și veți realiza câte sunt de făcut, rămase nefăcute de multă vreme, chiar și acasă. Iar după ce treburile vor fi terminate iar toate vor fi puse la punct, bucurați-vă de toate lucrurile, gândurile, acțiunile și faptele pe care această situație dramatică nu le poate anula niciodată. Cititul nu se anulează, cusutul, grădinăritul, pictatul, gătitul de plăcere și nu neapărat de nevoie, rebusul, scrisul gândurilor, muzica și filmele, toate acestea nu se anulează. Nu se anulează rugăciunea de acasă, bucuria de a fi mai mult și mai aproape sufletește de cei dragi, nu se anulează planurile de care avem nevoie pentru a crede în mâine și a trece cu bine peste aceste timpuri cu adevărat grele. Nu se anulează bunătatea, respectul, generozitatea, frumusețea din lucrurile și faptele simple. Nu se anulează speranța, comoara de cel mai mare preț, după sănătate. Ea trebuie să rămână vie în orice loc, în orice suflet – copil, adult sau senior – și capabilă în orice moment să ne ridice privirea din pământ și să o îndrepte către răsăritul Soarelui.