Soluții. În reluare

Daniel Săuca
Nu mă mai interesează, la modul real, cine (va) conduce România. Important, măcar în opinia mea, ar fi „implementarea” câtorva urgențe, esențiale. Le reiau la rubrica de față, cu speranța că, totuși, anul 2015 nu va fi tot un an electoral.
1. O nouă Constituţie. Clară. După mintenaş 25 de ani de la „revoluţie” şi după tot atâţia de „republică semi-prezidenţială”, ar fi cazul să ne hotărâm: ori republică prezidenţială ori republică parlamentară! Dacă nu, n-ar strica la casa omului şi un pic de monarhie. Curat constituţională!
2. O nouă Constituţie înseamnă şi stabilirea clară, fermă a atribuţiilor preşedintelui şi ale primului – ministru. Poate că şi povestea juridică a puterilor în stat (executivă, legislativă, judecătorească) ar merita să fie mai clară, mai ales în delimitarea exercitării puterii şi a controlului asupra puterilor în stat.
3. Noi legi electorale, cu acelaşi tip de scrutin pentru toate tipurile de alegeri. Şi pentru referendumuri. Aceleaşi reguli ale jocului. Acum, după cum ştiţi, e o bulibăşeală cumplită. Şi în acest domeniu.
4. Regionalizarea ţării, pe actualele regiuni de dezvoltare, cu păstrarea judeţelor în forma de astăzi. Dezvoltarea „la comun” nu mai ţine. Ca şi celebra atragere a fondurilor europene.
5. Descentralizarea reală. S-a discutat în draci despre acest subiect şi am ajuns în situaţia penibilă că trăim într-un stat super-centralizat.
6. Stabilirea clară, pentru următorii 50 de ani, a „nivelului” până la care numirile sunt politice. De mintenaş 25 de ani se revarsă populisme jenante şi pe această temă. Şi multă, prea multă ipocrizie.
7. Fiscalizarea totală. Reguli pentru tot poporul. Nu putem, la nesfârşit, în numele unei ciudate „asistenţe sociale” ca 100 de cetăţeni să-şi plătească dările la stat, iar 200 de aşa-zişi cetăţeni, nu.
8. Politică unitară în privinţa instituţiilor aşa-zis bugetare. Ori măcar pe categorii de instituţii. Nu e normal, de exemplu, să existe acelaşi tip de constrângeri „la comun”.
Mai pot curge la vale şi alte posibile soluţii. „Pilda” acestui material zice cam aşa: criza la care asistăm ţine mai ales de falimentul moral, politic şi instituţional al României. Aştept, de prea mult timp, să se „întâmple” lucruri cu adevărat esenţiale. Eu mai aştept. Şi pentru că nu mai pot să plec din ţară. Alţii, mulţi, nu mai au răbdare. Şi sunt tot mai mulţi.

2 Thoughts to “Soluții. În reluare”

  1. manu

    Oferte de lucru de seriozitate maxima! Oameni foarte multi lucreaza acum cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: manuela.ciocan@yahoo.com

  2. voicu

    dute si atunci nu mai comenta uita de aceasta asa zisa tara defapt este un cuib de corupti la toate nivelurile halal tara

Leave a Comment