Alexandru Tamba
Se discută intens în ultimul timp despre cum ar fi mai corect să se impoziteze veniturile din salarii: cu o cotă unică sau progresiv, adică pe tranșe de venituri? Sigur, fiecare sistem are avantajele și dezavantajele sale.
Fiecare țară membră UE este liberă să-și stabilească modul de impozitare a veniturilor din salarii. Personal, cred că nu ar trebui ca disputele în ceea ce privește cele două modalități de impozitare să implice o anume politizare, deoarece a fi de stânga sau de dreapta, din punct de vedere politic, înseamnă mult mai mult decât un sistem de impozite. Mulți spun că o cotă unică este apanajul dreptei, iar una progresivă ar fi apanajul stângii, dar ce să vezi: cotă unică în țările UE există doar în opt dintre acestea, și acelea fiind foste țări comuniste:Bulgaria, România, Estonia, Letonia, Lituania, Cehia, Slovacia și Ungaria, pe când în toate țările dezvoltate este o cotă progresivă. Cu alte cuvinte, ar însemna că occidentul este de stânga, iar țările enumerate sunt de dreapta?! Este evident că nu sistemul de impozitare a veniturilor din salarii stabilește orientarea politică. Sigur, sistemul cu o cotă unică are avantajul unei administrări mai ușoare, dar în schimb prezintă dezavantajul că nu asigură o redistribuire a veniturilor astfel încât să se reducă decalajele dintre veniturile foarte mari și cele foarte mici, precum și eliminarea unor distorsiuni economice cum ar fi piața forței de muncă, stimularea economiei prin cererea de consum internă etc. Sistemul progresiv de impozitare ar putea rezolva și veșnica și nedreapta situație a pensiilor numite speciale. Mai ales când ne gândim că raportul dintre pensia cea mai mică și cea mai mare din România este de 1:100, adică pensia cea mai mică este de aproximativ 800 lei și cea mai mare este de aproximativ 80.000 lei. Sigur, discuția este mai complexă, însă cred că merită să medităm și să decidem ce alegem: cotă unică sau sistem progresiv? Mai ales că nu avem în materie de impozite o singură cotă (vezi la TVA avem mai multe cote, la impozit microîntreprinderi deasemenea, la dividende).
Draga liberalule, de stanga-dreapta, sau dreapta-stanga, poate luati si voi o masura liberala pt stimularea economiei tarii, judetului si orasului, nu de alta dar azi maine se incheie guvernarea si va mai intalniti peste 30 de ani cu ea, asa ca grabiti-va !
Referitor la pensii, poate va spune ceva „principiul contributivitatii” !
Propunerea liberala din 2018 pentru reducerea varstei de pensionare privind persoanele care au firme si contribuie la fondul de pensii de 2 ori(ca si angajator si angajat) cu cate 1 an la fiecare 3 ani lucrati NU MAI INTERESEAZA PE NIMENI ACUM????
D_le Tamba.Sa-i iei ăluia care muncește 41,5 la sută din brut este o mizerie.Asta în condiția in care susținem o grămadă de „handicapați”și alți frecători de mentă.Pe când un articol despre multele beneficii ale celor care știu să se tragă pe c.r?.O grămadă de beneficiari ai sistemului socialist.Mii de mașini înmatriculate pe persoane cu”handicap”.Ajutoare date unora care muncesc de fapt,in pofida așa zisului handicap.La negru,firește.Handicapati angajați la stat cu scutiri pentru te miri ce.Suntem bolnavi.Ca sistem.Si tare mă tem că n_o sa ne mai facem bine_n veci!!!