Simularea orgasmului

Daniel Mureşan

Simulăm orice, oriunde și oricum. Mai ales democrația. Elevii și profesorii simulează examene sau competențe. Președintele simulează educația în România. Simulăm că suntem deștepți și competenți, dar mulți din vârf sunt proști grămadă. Dar cel mai tare simulează politicienii. Ne dau de înțeles că lucrează, că se zbat pentru binele nostru. De fapt, odată cu politica de cumetrie lansată de Ion Iliescu, incompetența s-a făcut stăpână pe politicieni. Băsescu a dus simularea pe culmi nebănuite, ajungând chiar la rang de politică de stat. Iohannis a simulat cu încetinitorul sau prin neprezentare.
Deocamdată nu e dictatură, e un fel de românism roit într-o democrație simulată, unde șmecherii se adună în găști și își fac legi. Sau le interpretează în favoarea lor. Sigur, în găști e plin de politicieni ce se țin de manevre subterane, iar ultima lor preocupare e soarta țării. Le este tot mai greu și să mimeze. Comuniștii o făceau mult mai bine. Cei de acum au învățat să folosească democrația și libertatea în favoarea lor. Au inventat tot felul de scamatorii prin care folosesc propaganda deșănțată, sub masca libertății cuvântului. Controlează majoritatea mass media, pentru a arunca cu noroi, pentru a spurca. Cu Uniunea Europeană, simularea e și mai și. „Zicem ca ei și facem ca noi”, ca pe vremea împușcatului, când CAP-urile raportau recolte astronomice la hectar fiindcă așa dorea partidul. Obiceiurile nu se uită.
Culmea simulării ar fi ca la alegerile ce se apropie să simulăm și noi orgasmul electoral. Dar nici așa nu e bine, dăm satisfacție mașinăriilor de partid. Sigur, într-o democrație autentică, nu una simulată, puterea e în votul nostru. Votul poate face diferența dintre bine și rău. Doar că pe buletinele de vot trebuie să figureze și binele…