Secretomania

Daniel Mureşan

Vorbind des cu prietenii mei despre jurnalism, ei cred că această meserie constă în utilizarea corectă a limbii române și în priceperea de a mânui condeiul. Da, trebuie să fiu de acord cu ei, mai ales că în „presa” sălăjeană sunt mulți pentru care limba română e o limbă străină. Însă, pe lângă cele două cerințe, jurnalistul trebuie să fie obiectiv și imparțial, să fie iscusit în a pune întrebări, să aibă disponibilitatea de a fi prezent acolo unde o cere meseria.
Dar puțină lume știe că pe lângă aceste calități jurnalistul are nevoie de perseverență, de răbdare și de mult tact. De ce toate acestea? Fiindcă instituțiile statului sunt speriate de jurnalistul care ar putea să le descopere fărădelegile. Mai precis, conducătorii instituțiilor, care te trimit de Ana la Caiafa, invocă tot felul de prevederi cu termenul de răspuns la Sfântul Așteaptă. Adică sunt speriați, nu-ți răspund la telefon, se dau bolnavi sau te trimit la vreun șef ierarhic superior de pe la Cluj. O parte dintre ei nu au nimic de ascuns, doar își păzesc scaunul. Nu cumva să supere cu vreo declarație și șeful de partid să-l mazilească. Oameni mici, caractere slabe. Mai sunt – cam puțini, ce-i drept – și șefi asumați, care îți dau informații, chiar dacă „off the record”.
Călătorind des în străinătate, devorez ziarele și programele de știri de la televiziuni. Lume amabilă, plin de declarații, politicienii răspund la întrebări, adică normalitate. La noi, conferința de presă a ajuns o floare rară, la modă sunt doar articolele plătite prin tot felul de siteuri dubioase și penale. O conferință de presă a vreunui parlamentar sălăjean e doar un vis. Totul e la secret, să nu cumva să se scape vreun porumbel și să compromită partidul la viitoarele alegeri. Jocurile de culise ale partidelor îmi amintesc că sistemul stalinist a fost edificat într-o secretomanie totală. Șeful știe tot ce se întâmplă, restul trebuie să tacă, să nu cumva să spună vreo prostie. Totul e o repetiție electorală, cu actori invizibili, dar prezenți. Lipsa de transparență, secretomania, înțelegerile, deseori oculte, dintre putere și opoziție, mă fac neîncrezător. Am impresia că politicienii aflați la putere regizează următoare confruntări. Utilizează trucuri ieftine, cu efect imediat la alegătorii needucați.
Și atunci tu, jurnalistul de bună credință, îți dai seama că purtătorul de cuvânt nu are voie să dea declarații cu privire la activitatea instituției ce o reprezintă, și începi să ai rezerve cu privire la propria judecată și te suspectezi că nu mai ai noțiunea termenilor de ficțiune și realitate. Începi să te crezi un personaj dintr-un roman al lui Kafka!