Daniel Săuca
Se schimbă lumea! Zic, scriu tot mai mulți. Asistăm, dacă e să dăm crezare acestor afirmații, la dispariția Occidentului, așa cum îl știm azi. „Lumea în care trăim astăzi va fi foarte diferită de lumea în care vom trăi peste câteva decenii”. „Lumea se schimbă în profunzime, iar această schimbare are loc chiar sub ochii noştri”. „Dispariţia Occidentului şi deruta strategică a Europei. Pleacă America, vine China?”(V. Naumescu). „Lucian Boia: «Singura șansă pentru Occident, dacă nu vrea să-și grăbească declinul și să subscrie la propria-i dispariție, este regăsirea încrederii în sine și redescoperirea marilor idealuri care l-au pus cândva în mișcare.»” „Matei Vișniec: Ultimele zile ale Occidentului: A decis oare Occidentul să se sinucidă în prezent, din punct de vedere cultural, dupa ce în secolul trecut a încercat de două ori să se sinucidă fizic (declanșând Primul și cel de-al Doilea Război Mondial)?” „Cristian Felea: Lumea în schimbare: autocrațiile în avânt pun în criză modelul democrației liberale”. Poate chiar se schimbă lumea! Așa cum se tot schimbă de la facerea ei! Probabil schimbarea are loc mai repede, mai „accelerat” decât, să zicem, în antichitate. Schimbările. Tehnologice. Geostrategice. Culturale. Demografice. Și de câte soiuri or mai fi. E România „racordată” la noul curs al istoriei? Mai poate fi „retragerea în munți” o soluție de supraviețuire? Sunt „românismul”, „patriotismul lacrimogen” soluții realiste de afirmare în „putregaiul” neocapitalist? Dar „globalismul”? Aceste întrebări se arată în fața dvs. cu gândul la „spațiul mioritic” în care trăim, Sălajul nostru cel de toate zilele și nopțile. Se va schimba oare, în bine? Politic, administrativ, cultural? Și nu numai. Va fi un spațiu (marginal) al locuirii respirabil? Poate ne vor da răspunsuri și elitele țării și ale județului, dacă, firește, se gândesc și la asemenea chestiuni. Dincolo de aproape insuportabila „stare” a țării. Țară fără direcție. Fără sens…
Prof. Marin ȘTEFAN. Un punct de vedere mai mult decât actual, exprimat, ca de obicei (indiferent de subiect), patetic și pilduitor. Urmăresc, demult, editorialele dumneavoastră, domnule Daniel SĂUCA, și mi-am exprimat, de câteva ori, părerea față de temele respective. O fac, din nou, pentru că „problema” abordată este cât se poate de importantă, având în vedere „drumul” pe care merge Sălajul și „calea” pe care a luat-o România, cea împărțită în două, în patru sau în nouă, iar cei „responsabili” (de acest lucru/fapt) se fac că plouă!!…E mult de discutat (de…filozofat!) „la obiect” și, ca atare, spun: „ E-adevărat, se schimbă Sălajul și lumea, / Așa cum se schimbă mereu vremea. / Totuși, trecând prin comunism și-acum prin globalism, / E timpul să ne întoarcem la… ROMÂNISM!”. Doamne-ajută! Marin ȘTEFAN
D-le autor- Nu cautati unde trebuie raspunsurile, nu le veti gasi acolo. D-le prof. – Nu ,,Romanismul” e solutia.
Daniel Săuca, fă-ți un serviciu – aruncă-ți pixul!