Ne îmbătrâneşte ţara. E un semnal de alarmă care începe să se audă din ce în ce mai tare. Încheiem cel de-al 28-lea an de declin demografic, început ca un blestem parcă, în 1990. Am ajuns pe locul doi în lume la numărul de cetățeni care își părăsesc țara (după Siria, acolo unde cunoaștem cu toții care este situația). Această stare de fapt nu este nici pe departe generată de fenomene paranormale, de efectele magnetice ale tunelurilor secrete din Bucegi sau de scăderea dramatică a libidoului la români. Ceea ce bănuiţi, aia e: plecarea masivă a tinerilor în străinătate, sătui de mizeria socială, de clasa politică profund coruptă, de corupție și involuție, de analfabeții care ne conduc, salariile mizerabile date de patroni, dar și de sărăcia generală care s-a așternut peste România, mai ales cea din orașele mai mici ori din mediul rural. Nici nu termină bine liceul că tinerii noştri sunt deja cu gândul de ducă bine înşurubat în minte. Creşte şi numărul celor care aleg să plece la studii în alte ţări ceea ce face ca sistemul nostru educaţional să mai primească o palmă, de la cei pentru care acest sistem îşi găseşte de fapt, raţiunea de a fi.
Nu mai vorbim de mediul rural, care este literalmente pustiit din acest punct de vedere, din marile oraşe tinerii dispar pe zi ce trece, tot mai mulţi. Staistici oficiale spun că în aproximativ zece ani, ţara noastră se va clasa între primele 15 (chiar 10, după unele statistici recente) cele mai bătrâne ţări din lume. Lucru care sună oricum, numai bine nu. Sigur, sună tentant şi pentru unul mai puţin tânăr, ideea sau perspectiva unei vieţi mai bune, pe alte meleaguri.
A unui trai în care să nu munceşti pentru 200 – 300 de euro pe lună, aşa cum se întâmplă la noi în majoritatea joburilor, inclusiv la multinaționalele care scot muncitorii în stradă și îi tratează, financiar cel puțin, ca pe vremea sclavagismului. Faptul că în altă parte eşti cât de cât respectat şi valorizat, ai drepturi care nu există doar pe hârtie, ai nenumărate posibilităţi să trăieşti mai frumos, mai curat, mai lipsit de mizeriile care au invadat România din toate părţile şi în toate domeniile. Este şi aşa însă desigur, ceea ce plănuim acasă, în faţa laptopului, nu seamănă izbitor cu ceea ce putem găsi peste hotare, cel puţin la un început ce poate dura câţiva ani.
Dificultatea găsirii unui loc de muncă, discriminarea sub multiple forme, greutatea integrării într-un sistem social diametral opus, o cultură diferită, obiceiuri care nouă ne par stranii, mergând până la limbă, stil de viaţă, gustul alimentelor şi multe, nenumărate alte motive care fac ca lucrurile să nu fie atât de blânde cu tânărul ajuns pe pământ străin.
Nu sunt mulţi cei care reuşesc să plece şi să muncească într-un domeniu de nivel mai ridicat, sau să profeseze exact lucrul pentru care s-au pregătit în ţară. Marea masă a celor care pleacă, desfăşoară munci grele, în construcţii, restaurante, în servicii de curăţenie, îngrijire bătrâni sau munci agricole, toate acestea fiind realmente munci istovitoare, care te consumă fizic dar și psihic. Sunt dificultăţi şi acolo, chiar de la bun început. De cele mai multe ori, odată ajuns pe alte tărâmuri, îţi este aproape imposibil sau foarte greu să găseşti un loc de muncă. Ce găseşti, nu-ţi place sau, din varii motive, nu eşti capabil să efectuezi mai mult de câteva zile, după care abandonezi.
Experienţa profesională redusă, necunoașterea limbii vorbite în țara aleasă, dorul de casă, singurătatea, plus multe alte neajunsuri şi greutăţi, fac din plecarea în străinătate un lucru dificil, greu de transformat într-un stil de viaţă fericit. Banii sunt considerabil mai mulţi decât cei câştigaţi acasă, pe acelaşi „soi” de muncă, însă trebuie luate în calcul şi starea psihică, tăria, curajul şi rezistenţa de care dispui. Plecarea la muncă în străinătate poate fi de cele mai multe ori o alegere bună, chiar foarte bună, a unui om care nu va fi în mod necesar fericit, ci mai degrabă mulţumit, în ceva mai multe privinţe decât ar fi fost în ţară. Măcar financiar, dacă nu luăm în calcul şi toate celelalte avantaje, chiar dacă nu sunt atât de multe pe cât găsim citind pe net sau auzind din poveştile altora, majoritatea radiind de „fericire şi bunăstare”.
România, aşa cum e ea, îmbătrânită devreme, tot mai săracă, manelizată, furată şi ajunsă în mâinile unor oameni care ne fac de rușine și ne trimit înapoi în istorie cu un secol, va rămâne mereu un motiv de dor, de gând şi de „viitor”, fie el şi îndepărtat. Pentru că fiecare copil, tânăr sau adult plecat cu familia ori singur, „afară”, în căutarea unei vieţi mai bune, undeva într-un colţ de suflet va păstra mereu vie dorinţa de a se întoarce într-o bună zi, acasă.
