Daniel Săuca
Interesantă decizia revistei „Sinteza” de a dedica un recent număr (noiembrie – decembrie 2017) Poeziei ca „fenomen social” într-o Românie devastată de ură și de incultură. Ține de evidențe deja banale: se citește tot mai puțin, cărți; și tot mai puțină poezie. „Analfabeții funcționali” ai patriei „paralele” (cu scrisul, cu arta) sigur nici măcar nu au răsfoit una din cele cinci sute (!) de cărți de poezie ce se tipăresc anual la noi. România e, într-adevăr, (mereu) surprinzătoare: se scrie tot mai mult, se citește tot mai puțin; se tipăresc tot mai multe cărți de poezie, chiar dacă nu se vând. Nu e vorba numai despre cărțile de poezie. Iată un pasaj dintr-un excelent comentariu semnat de Dorin Oancea pe Mediafax.ro: „Ignorantul îşi pune în piept două insigne – nu am timp să citesc şi cărţile sunt prea scumpe. Dar în fapt avem de-a face cu o problemă de educaţie, de mentalitate. Am pierdut, de pildă, obiceiul de a dărui o carte, este vetust. În aceste condiţii – fără cititori, fără distribuţie de carte, cu prea puţini autori de succes şi cu o piaţă săracă din toate punctele de vedere, rezultatul este uşor de anticipat. «Este o chestiune care are deja efecte şi peste câţiva ani o să le vedem. Vorbim de agresivitate, de analfabeţi funcţionali. Poate că analfabeţi funcţionali există şi în alte ţări, cu toate că la 15 ani să ai 45 la sută analfabeţi funcţionali măsuraţi de Ministerul Educaţiei este crunt. Dar acolo masa generală a societăţii, modul în care sunt percepute şi respectate normele îl împiedică să se dezvolte anarhic. Aici nu îl împiedică nimic, presiunea socială este cvasi inexistentă, nu mai este o ruşine că nu ai citit o carte», spune directorul asociaţiei editorilor (Mihai Mitrică)”. Mai există rușine în societatea românească? Să ne întoarcem la oile noastre, ale poeziei. Așadar, și azi, Poezia, aparent, e de o cruntă inactualitate (socială). Izgonirea poeților din Cetate pare a fi nu doar un moft filosofic. Și, totuși: au căzut guverne, au murit dictatori, s-au demolat democrații șubrede, războaie cumplite au secerat sute și sute de milioane de vieți, Poezia a rămas. Fie și una din cele mai longevive „inactualități” din istoria cunoscută o omenirii. Poeții își caută și astăzi publicul prin școli, în cafenele, te miri unde, „ademenind” iubitorii de Cuvinte la ospețe literare. Longevitatea incredibilă a Poeziei e un semn și pentru adevărul: lucrurile esențiale nu se măsoară în bani!
,,lucrurile esentiale nu se masoara in bani” . Depinde ce inseamna ,,esential” pentru dvm.
Pentru mutli dintre noi, -astialalti-, lucrurile ,,esentiale” nu vin pe tava. Inteleg perspectiva boema, poetica, contextual, de la adapostul unui servici caldut, dar noi suntem obligati sa privim lucrurile dintr-o alta perspectiva. Una mai putin placuta, rece, si dureros de pragmatica, pe care oricum am intoarce-o trebuie sa o masuram in bani. Cand salariul e o mie patrusute, si o carte pe care ti-o doresti, fix: 79 virgula 99lei, trebuie sa-ti faci niste calcule, intelegeti? Romania va surprinde? si pe mine, dar in forme diferite.
Ca sa va ridic mingea la fileu, pentru vreun viitor editorial, poate va aplecati putin sa rezolvati ecuatia: ,,fara educatie nu ai econimie, fara economie nu ai educatie”.