Sălajul, un județ mic, dar cu potențial turistic mare

Sălajul, un județ mic, care pierde în ultimii ani tot mai mulți locuitori, reprezintă un tezaur al culturii și valorilor tradiționale. Acesta este unul cu atât mai bogat prin prisma atracțiilor turistice, ce merită vizitate de iubitorii de călătorii. Să nu uităm că sălăjenii sunt consacrați pentru numeroase lucruri, precum pălinca de prune și dansurile populare duse mai departe cu sfințenie de tânăra generație și nu numai.

În ciuda acestui fapt, Sălajul este un nume mai puțin sonor pentru mulți conaționali. Unii dintre aceștia, nedumeriți auzind de acest loc, se întreabă pe unde s-o afla și acest județ. Mare mi-a fost mirarea când am întâlnit de-a lungul timpului persoane din diverse orașe ale țării ce credeau că Sălajul e undeva prin sud sau că Zalăul e un oraș din nordul Moldovei. Confuzia denumirii acestui județ cu cea a municipiului de reședință e cu atât mai mare, inclusiv în rândul mai marilor politicieni ai țării. Anca Dragu, fostă președintă a Senatului, anunțase printr-o postare pe rețelele sociale că a fost într-o vizită de muncă în „Județul Zalău”.

Promovarea acestor valori și atracții, îngrijite de oamenii locului, reprezintă un punct de reper pentru oricine trăiește aici. Acestea ar putea reprezenta un punct de interes și pe harta iubitorilor de călătorii din alte zone ale țării sau chiar din străinătate, iar promovarea lor într-un spectru mai larg ar atrage și mai mulți turiști pe viitor. Nimic nu ne lipsește, iar având toate uneltele necesare, Sălajul poate deveni mai cunoscut și mai vizitat. Posibilitățile sunt numeroase, iar campaniile de promovare, îmbinate cu o imaginație cât mai creativă, pot da rezultate peste așteptări. Fie prin intermediul rețelelor sociale, fie prin panourile deja cunoscute de pe șoselele din țară, toate acestea pot reprezenta o alternativă pentru a atrage atenția. Bacăul, spre exemplu, încearcă să atragă clujeni prin panouri stradale, cu mesajul „Chiria prea mare? Hai la Bacău”. Deși nu cel mai bun exemplu pentru o comparație, astfel de idei ar putea fi aplicate și pentru turismul local, pus în concurență cu celebre puncte de atracție, precum Brașov, Sibiu sau vecinii moroșeni.

Evenimentele culturale, folclorice sau gastronomice sunt vaste, de te ia dragul să iei parte de a te bucura de o zi liberă într-un astfel de cadru festiv. Turismul ar trebui să reprezinte unul dintre subiectele relevante de pe agenda actorilor politici, iar atragerea de fonduri este crucială pentru a ține pe picioare valorile reprezentative acestui loc. În 2018, Sălajul s-a remarcat prin numărul mare de evenimente dedicate Centenarului, situându-se în topul celor mai preocupate pentru valorificarea împlinirii celor o sută de ani de la Marea Unire.

Grădina Botanică de la Jibou, Grădina Zmeilor, Castrul Roman de la Porolissum, Cetatea Bathory de la Șimleu Silvaniei, sunt doar câteva dintre punctele turistice ce merită vizitate aici. Proiecte sunt pregătite pentru a da o pată de culoare pentru ceea ce avem, iar promovarea turismului sălăjean reprezintă calea prin care Sălajul devine un reper important în turismul național.

 

6 Thoughts to “Sălajul, un județ mic, dar cu potențial turistic mare”

  1. […] Unii dintre aceștia, nedumeriți auzind de acest loc, se… Articolul Sălajul, un județ mic, dar cu potențial turistic mare apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Anonim

    Dinastiile nu fac parte din judet.

  3. Anonim

    Pe vremuri, cei de la „Academia Cațavencu” aveau două poante, la care patrioții locali săreau în sus: că Buzău-i „oleacă” în Moldova și „județul inexistent Sălaj”. Să fi fost ceva, mai mult decît o glumă?

  4. Adi

    Județul asta-i o gluma la capitolul turism. Deși la câte centre de promovarea turismului avem. O fi ceva sinecuri ?

  5. Mâță

    Mergj la Simleu cetatea inchisa, ce se poate fura totusi, a stat 30 parc si era mult mai frumos ca acum

  6. vasile

    De aia e asa plin de turisti.

Leave a Comment